Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
„Cultura financiară trebuie dezvoltată încă de la o vârstă fragedă”
Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice va pune în practică un proiect educaţional de tip „school banking” care se va numi „Ajută un prieten!”, după cum a anunţat ministrul educaţiei, Adrian Curaj, la conferinţa cu tema „Rolul industriei financiare în economie şi costul educaţiei financiare”, organizată luni de Asociaţia Română a Băncilor (ARB) şi Institutul Bancar Român (IBR). „Există un procent de elevi pentru care ideea de a avea un card şi instrumente financiare poate fi realitate. Cineva poate pune nişte bani pe un card, cardul respectiv are o anumită semnificaţie pentru economisire şi pentru utilizare. Dar ce se întâmplă cu 70-80% dintre elevi care nu au această posibilitate? Aici ne gândim împreună la un proiect de tipul «Ajută un prieten!», în care elevii din şcoli publice sau private cu mai multe resurse să poată avea un prieten dintr-o şcoală rurală, dintr-o zonă în care nu are resursele potrivite”, a explicat ministrul. Potrivit oficialului, cultura financiară trebuie dezvoltată încă de la o vârstă fragedă, pentru ca mai târziu să înţeleagă şi să ia deciziile potrivite şi informate. La nivelul ciclului gimnazial, în acest an şcolar au optat pentru materia opţională educaţie financiară peste 30.000 de elevi.
Totodată, Autoritatea de Supraveghere Financiară a lansat luni, 14 martie, o secţiune a site-ului propriu dedicată educaţiei financiare pentru copii, www.asfromania.ro/edu. Potrivit lui Mişu Negriţoiu, preşedintele ASF, în societăţile dezvoltate educaţia financiară se transferă din familie, de la părinţi şi bunici, dar în lipsa unei tradiţii de economie de piaţă serviciile financiare trebuie învăţate de la capăt şi fenomenul este invers, cei tineri le spun celor în vârstă ce înseamnă Bursa de valori. Aceste evenimente au avut loc în cadrul Global Money Week (GMW), ce se desfăşoară anul acesta între 14 şi 18 martie. Scopul GMW este de a le preda copiilor şi tinerilor, prin activităţi interactive şi distractive, noţiuni despre bani, economisire, mijloace de trai, găsirea unui loc de muncă sau despre cum să devină antreprenori.



.jpg)