Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Dumitru Horia Ionescu şi-a lansat prima carte de eseuri
La Librăria Sophia din Bucureşti a avut loc în seara zilei de 5 iulie lansarea cărţii „Sub paza lui Dumnezeu, drăguţul”, semnată de Dumitru Horia Ionescu, apărută la Editura TRINITAS a Patriarhiei Române. Volumul reuneşte eseurile teologice publicate de autor de-a lungul vremii în mai multe publicaţii: Ziarul Lumina, Jurnalul literar, Lumea credinţei, Sinapsa şi pe site-ul Doxologia.ro.
Despre carte şi autor au vorbit teologul Teodor Baconschi şi publicistul Răzvan Bucuroiu, iar discuţiile au fost moderate de Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române şi realizatorul emisiunii „Credinţă şi cultură” de la Televiziunea TRINITAS TV. Din partea Editurii TRINITAS au participat Dragoş Vlădescu şi Mihai Salvan. S-a arătat că eseurile cuprinse în carte nu sunt unele academice, ci scrise din perspectiva teologului care, deşi are lecturi temeinice din Sfinţii Părinţi, din scrierile marilor teologi contemporani şi din marea literatură a lumii, descrie într-un limbaj accesibil faţetele multiple ale modului în care Dumnezeu lucrează în lume şi poate fi descoperit şi trăit de creştinii de astăzi.
În ambianţa plăcută a librăriei, autorul le-a vorbit cititorilor despre felul în care s-a produs acest debut al său editorial, mulţumindu-i prietenului care s-a îngrijit de ediţie, eseistul Marius Vasileanu, care n-a putut fi însă prezent la lansare. Decizia lui Dumitru Horia Ionescu de a publica o carte a fost salutată de Teodor Baconschi, care a mărturisit că ştie din experienţă că înaintaşii celebri pot, la un moment dat, să intimideze, referindu-se la faptul că Dumitru Horia Ionescu este nepotul Părintelui Dumitru Stăniloae, subliniind că autorul are „dreptul la un contur propriu”. Despre titlul care poate să inducă în eroare, sugerând o abordare din perspectivă pietistă a legăturii dintre om şi divinitate, semnatarul cărţii a adus lămuriri, provocat fiind de întrebările lui Sever Voinescu, realizatorul emisiunii Europa Christiana de la TRINITAS TV, prezent şi el la lansare.
Dumitru Horia Ionescu a mai subliniat că a simţit nevoia de a scrie aceste texte atunci când a constatat cu întristare că în societatea germană, pe care o cunoaşte bine, locuind la Freiburg din anii 1980, din abordările contemporane în filosofie, literatură şi cultură a fost scoasă ideea de teologie şi creştinism, în general.
Publicul a primit autografe din partea scriitorului şi a aflat că în curând va apărea la aceeaşi editură un volum de dialoguri între Răzvan Bucuroiu şi Dumitru Horia Ionescu, cu amintiri despre familia Stăniloae.