Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Cultură Monica Lovinescu, o voce puternică de la Paris

Monica Lovinescu, o voce puternică de la Paris

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Cultură
Un articol de: Daniela Șontică - 22 Feb, 2021

Prin sintagma „un simbol al luptei anticomuniste” am putea s-o definim cel mai bine pe Monica Lovinescu - scriitoarea binecunoscută pentru emisiunile de la Radio Europa Liberă în anii ‘60-‘90 ai veacului trecut. Ajunsă în Franţa cu o bursă oferită de statul francez şi rămasă definitiv acolo, a crezut iniţial că va face o carieră în teatrul de avangardă de care era atrasă şi spre care îşi începuse parcursul literar încă din România. Dar cum mama ei, Ecaterina Bălăcioiu, rămasă în ţară, fusese arestată, închisă, torturată şi omorâtă la Jilava, teatrul nu i s-a mai părut o preocupare intelectuală potrivită, iar biografia ei a luat o altă turnură. Începând cu 1951, ca realizatoare de emisiuni la Radiodifuziunea Franceză şi semnatară a unor articole în revistele franceze culturale, şi-a croit un loc în cultura ţării de adopţie. A pus în valoare numele şi opera unor scriitori români, traducând din I.L. Caragiale şi Marin Sorescu, scriind cronici despre cărţile scriitorilor români contemporani. În 1962, a început colaborarea cu Radio Europa Liberă, devenind astfel cunoscută prin criticile vehemente la adresa regimului de la Bucureşti. Emisiunile „Teze şi antiteze la Paris” şi „Actualitatea culturală românească”, pe care le-a realizat timp de trei decenii, au avut o puternică influenţă în mediul cultural din România, dar şi în rândul publicului larg.

Un aspect important al personalităţii sale ţine de relaţionarea cu românii din exilul românesc. Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca au format o familie care valora cât o întreagă instituţie. Cei mai de seamă români din exil le treceau pragul adesea. La ei mergeau aproape toţi oamenii de cultură români care vizitau Parisul, toţi cei care reuşeau să evadeze din ţară. Găseau nu numai sprijin moral, ci şi material. Prieteniile lor literare fac un capitol aparte din istoria noastră culturală şi au intrat în legendă. O carte emblematică, povestind despre generozitatea lor, este „Dumnezeu în care spui că nu crezi”, ce cuprinde corespondenţa dintre Nicolae Steinhardt şi Virgil Ierunca.

Lucrurile spuse la microfonul Radioului Europa Liberă de fiica marelui critic literar E. Lovinescu deranjau însă foarte mult autorităţile comuniste de la Bucureşti. Primea ameninţări, iar o dată a fost crunt bătută pe străzile Parisului.

Într-un interviu acordat în 2002, întrebată dacă un proces al comunismului ar schimba esenţial psihologia poporului român, care pare să uite ce s-a întâmplat în trecutul nu foarte îndepărtat, Monica Lovinescu a răspuns: „Procesul comunismului ar fi dăruit mentalităţii româneşti o bază solidă pentru schimbare. Chiar puţinele lucruri bune înfăptuite sunt construite pe o platformă de nisip. Evident că nu e vorba de un proces de tipul Nürn­berg, pentru că un asemenea proces nu se poate face fără învingători şi învinşi. De data asta, comunismul s-a învins pe el însuşi. A implozat, n-a explodat. Dar e vorba, cel puţin, de un proces moral. Este imposibil să te gândeşti că cei care au aplicat tortura în România şi au iniţiat fenomenul Piteşti n-au fost sancţionaţi moral. Nikolski care a murit liniştit în patul lui, Drăghici care şi-a pierdut minţile, dar prin străinătăţi şi fără acuzaţie... Mai toţi îşi petrec bătrâneţile liniştiţi ori ocupă posturi înalte” (Lucreţia Bârlădeanu, „Dialoguri pariziene”, Ed. Vinea, 2014).

Monica Lovinescu a trăit 85 de ani, timp suficient cât să publice şase volume de jurnal, care sunt o veritabilă cronică a comunismului românesc, dar şi a intrării României pe calea democraţiei.

Citeşte mai multe despre:   Monica Lovinescu  -   comunism