Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Noi manifestări dedicate scriitorului Vasile Voiculescu la Buzău și Pârscov
La Buzău și la Pârscov, în zilele de 13 și 14 octombrie 2023 vor avea loc manifestările anuale dedicate scriitorului de origine buzoiană Vasile Voiculescu.
În ziua de 13 octombrie, începând cu ora 11:00, la Centrul „Iazul Morilor” din municipiul Buzău, se vor desfășura lucrările simpozionului omagial, în cadrul căruia vor fi susținute următoarele prelegeri: Wilhelm Christian Schenk, scriitor, istoric literar, traducător, membru de onoare al Academiei din Berlin - „Traducerea și promovarea operei lui V. Voiculescu în limbi de circulație europeană”; Lucian Chișu, directorul Institutului de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” al Academiei Române - „V. Voiculescu între tradiționalism și realismul magic - file de istorie literară”; Marcela Chiriță - „Articole, comunicări, documente, privind contribuția cercetătorilor buzoieni la cunoașterea și valorificarea operei lui Voiculescu”. La ora 16:00, în aceeași zi, vor fi depuse flori la bustul scriitorului Vasile Voiculescu, în Parcul „V. Voiculescu” de lângă Palatul Comunal Buzău.
Premierea câștigătorilor Concursului Național de Creație Literară „Vasile Voiculescu”, ediția a 35-a, va avea loc sâmbătă, 14 octombrie, începând cu ora 11:00, la Casa Memorială „V. Voiculescu”, din Pârscov. Juriul, format din scriitori buzoieni, respectiv din scriitorii Dumitru Ion Dincă - președinte, și membrii Daniela Șontică, Ionel Stănuță, Paul Negoiță și Cristinel Popa, a analizat 70 de lucrări de proză, poezie și publicistică și 33 de lucrări în manuscris ale elevilor de liceu, sosite pe adresa Centrului Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman” și a stabilit următorii laureați: Marele Premiu - în valoare de 1.500 de lei, acordat de Consiliul Județean Buzău - Christian W. Schenk din Germania pentru volumul „Vasile Voiculescu Auslese Gedichte”; Premiul Național pentru Poezie, în valoare de 1.000 de lei, acordat de Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman” - Dan Mircea Cipariu din București, pentru volumul „Meta vers”; Premiul Național pentru Proză, în valoare de 1.000 de lei, acordat de Biblioteca Județeană „V. Voiculescu” Buzău - Andrei Breabăn pentru volumul „Poarta Războiul Sfânt”; Premiul Național pentru Proză (ex aequo), în valoare de 1.000 de lei, acordat de Televiziunea Națională Tele Moldova+ - Dumitru Manolache pentru volumul „Violoncelul de țărână”; Premiul Național pentru Publicistică, în valoare de 1.000 de lei, acordat de Primăria Pârscov - Camelia Gabriela Lungeanu pentru volumul „În Crimeea, peste mare”; Premiul Național pentru Literatură cu Caracter Religios, în valoare de 1.000 de lei, acordat de „Ziarul Lumina” al Patriarhiei Române - Dorina Stoica pentru volumul „Minunea credinței”; Premiul Special, în valoare de 700 de lei, acordat de revista Detectiv Cultural București - Rodica Fercana pentru volumul „În Siberii de gheață”; Premiul Special, în valoare de 700 de lei, pentru cel mai tânăr autor din județul Buzău - acordat de Editura Omega - Bianca Andreea Nica din Buzău, pentru volumul „Glasul iubirii și al răzbunării. Prăpastia dintre noi”, vol 1; Premiul Special, în valoare de 500 de lei, oferit de Asociația Culturală „Renașterea buzoiană” - George Bratu pentru volumul „Trecătoarea”; Premiul Special, în valoare de 500 de lei, oferit de Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman” - Maria Calciu pentru volumul „Silabii contrarii”.
Premiile pentru elevi sunt următoarele: Premiul Special „Vasile Voiculescu” pentru proză, în valoare de 500 de lei, acordat de Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman” - Alexandra Anamaria Gheorghe din Buzău; Premiul Special „Vasile Voiculescu” pentru proză, în valoare de 500 de lei, acordat de Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman” - Antonia-Maria Miclăuș din Cluj-Napoca; Premiul Special „Vasile Voiculescu”, în valoare de 500 de lei, acordat de Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman” - Maria Tudor din Mehedinți; Premiul „Acasă la Vasile Voiculescu” pentru poezie, în valoare de 400 de lei, acordat de publicistul Cristinel Popa - Miruna Manea din Pârscov; Premiul „Acasă la Vasile Voiculescu” pentru poezie, în valoare de 400 de lei, acordat de publicistul Cristinel Popa - Ioana Dobre din Pârscov; Premiul „Acasă la Vasile Voiculescu” pentru poezie, în valoare de 400 de lei, acordat de publicistul Cristinel Popa – Miruna-Andreea Cătălin din Pârscov.
Concursul Național de Creație Literară „Vasile Voiculescu”, ediția a 35-a, a fost organizat de Primăria Municipiului Buzău, Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman” și Primăria Comunei Pârscov.