La Altarul de vară de pe Colina Patriarhiei a fost săvârșită, în seara zilei de 25 octombrie 2025, slujba Privegherii în cinstea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, de către Preasfințitul
La Altarul de vară de pe Colina Patriarhiei a fost săvârșită, în seara zilei de 25 octombrie 2025, slujba Privegherii în cinstea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, de către Preasfințitul
Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Sibiu a fost plină de credincioși în Duminica a 23-a după Rusalii. Sfânta Liturghie din această duminică a fost săvârşită de Înaltpreasfințitul Părinte
La Mănăstirea „Sfântul Proroc Ilie” de la Nușeni, județul Bistrița-Năsăud, a avut loc cea de-a IX-a ediție a întâlnirii anuale a Societății Bibliștilor Ortodocși Români (SBOR). În cadrul
Pentru clerul și credincioșii ortodocși din parohiile Șugag I și Șugag II, Protopopiatul Sebeș, ziua de joi, 22 octombrie, a fost una cu o semnificație duhovnicească deosebită, întrucât au primit în
Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea și-a sărbătorit ocrotitorul unuia dintre paraclise, pe Sfântul Apostol Iacov, rudenia Domnului și întâiul Episcop al Ierusalimului, vineri, 23 octombrie. Cu
Zilele de 16-18 octombrie 2026 au fost prilej de aleasă bucurie, comuniune frățească și împlinire duhovnicească pentru credincioșii Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. De la întâlnirea tinerelor
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit duminică, 18 octombrie 2026, Sfânta Liturghie în Parohia Ortodoxă Românească „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bristol, Marea Britanie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Atanasie, Arhiepiscopul ortodox al Marii Britanii și Irlandei de Nord. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre compasiunea autentică, subliniind că aceasta presupune asumarea suferinței aproapelui.
În perioada 9-11 octombrie 2026, 28 de preotese din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului s‑au reunit la Tübingen, Germania, pentru întâlnirea anuală a Grupului „Maria
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Pelerinii care poposesc în aceste zile pe Dealul Patriarhiei pentru a cinsti sfintele moaşte primesc zilnic, conform tradiției, pachete cu alimente oferite de voluntarii „Tineri în acțiune” ai Arhiepiscopiei Buc
Cele 13 protoierii ale Arhiepiscopiei Bucureștilor s-au mobilizat și în acest an pentru a oferi hrană și apă pelerinilor veniți pe Dealul Patriarhiei care așteaptă la rând pentru a se închina înaintea cinstitelor moaște ale sfinților. Demersul de ajutorare a pelerinilor este coordonat de Sectorul social-filantropic al Patriarhiei Române împreună cu Sectorul social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. În total, în perioada 24-28 octombrie vor fi oferite aproximativ 40.000 de pachete cu alimente, dintre care 26.000 vor fi dăruite prin implicarea protoieriilor.
Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale au organizat joi, 22 octombrie, o nouă activitate în cadrul campaniei „Prevenție și educație pentru sănătate”, la Căminul Cultural din comuna Vlădești,
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, în colaborare cu Federația Filantropia a Patriarhiei Române, a derulat, în perioada 12‑13 octombrie, o acțiune de ajutorare a
Protoieria Râmnicu Sărat din județul Buzău a organizat de curând o nouă acțiune de donare de sânge, în cadrul campaniei naționale a Patriarhiei Române „Donează sânge, salvează o viață!”. Evenimentul
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
România ar urma să primească la 24 octombrie 1,1 milioane de doze de vaccin, dintre care 800.000 împotriva variolei ovine şi caprine şi 300.000 împotriva pestei micilor rumegătoare, după ce Comisia Europeană a
În perioada 24-25 octombrie, la Sibiu are loc cea de-a doua ediţie a Pieţei Produselor Montane. Potrivit Consiliului Județean Sibiu, 24 de producători din 11 judeţe vor prezenta 204 produse înregistrate în
Comisia Europeană a salutat acordul încheiat miercuri între Parlamentul European şi Consiliul UE privind modificarea anumitor norme de producţie, etichetare şi certificare, precum şi a normelor privind comerţul
Acoperirea integrală a necesarului de carne de porc din producţia internă până în 2028, continuarea programelor pentru legume în extrasezon, prioritizarea fondurilor care reduc deficitul comercial agroalimentar,
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
În aceste zile de sărbătoare, Colina Bucuriei se umple de rugăciune și de pașii miilor de pelerini veniți din toate colțurile țării pentru a aduce cinstire Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
România celor care sunt credincioși intră în fiecare toamnă, în luna octombrie, într-un timp aparte. Acum au loc două dintre cele mai importante momente ale pelerinajului și vieții religioase contemporane: sărbătorile Sfintei Parascheva de la Iași și Sfântului Dimitrie cel Nou de la București. Poate că ar fi nimerit să reamintim ce înseamnă aceste evenimente: oameni fericiți, care sosesc cu trenul sau mașina de la sute de kilometri distanță.
18 februarie – ClassiX Festival dedicat muzicii clasice și artelor vizuale are loc la Iași, în perioada 16-22 februarie. Marți este programat concertul „Armonii Nordice”, ora 19:00, Casa Balș - Sala „Eduard
La scurt timp după reînfiinţarea Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei (1920), avea să fie editat organul oficial de presă al eparhiei bihorene, Legea românească, în noiembrie 1921. Episcopul Roman
Muzeul Naţional al Ţăranului Român (MNȚR) a sărbătorit, recent, 30 de ani de la redeschidere. În prezent, colectivul Muzeului de la Şosea se află în faţa unui nou început şi lucrează la reconstituirea
Cea de-a şasea ediţie a Festivalului „Tânăr de la Sibiu” va avea loc la Teatrul Gong în perioada 30 octombrie - 8 noiembrie 2020, anunță directorul teatrului sibian, Adrian Tibu, care susține că acest
11 februarie – Este ultima zi când puteți vizita expoziția „Salonul internațional de artă fotografică” la Casa de Cultură „Geo Bogza” din Câmpina. Sunt expuse peste 7.000 de lucrări semnate de aproxima
Universul informaţional din zilele noastre favorizează dominaţia imaginii asupra textului şi a formelor de prezentare asupra conţinuturilor. Oferta supra-abundentă a mediilor tradiţionale de comunicare şi a
Primul număr din Bărăganul Ortodox a apărut în iunie 2003, la 10 ani de la înființarea Episcopiei Sloboziei și Călărașilor. Noua publicaţie a fost tipărită de la început integral color, în format de
Au fost semnate, zilele acestea, contractele de finanțare pentru proiectele dedicate expozițiilor inovative, în cadrul programului RO-CULTURA, a declarat ministrul culturii Bogdan Gheorghiu, citat de Agerpres. În
Proiectul „Live Skills. Dezvoltarea sistemului de formare profesională în sectorul Cultură şi Mass-Media“, sprijinit de Comisia Europeană, a ajuns, zilele acestea, la Muzeul Național al Satului „Dimitrie
4 februarie - Expoziția „Ceramică contemporană&Artiști Colecționari”, la Galeria Galteea din București. Lucrările expuse fac parte din colecții private și au fost realizate în perioada anilor 1970-2000
Opera creștină culturală, duhovnicească și misionară a Sfântului Antim Ivireanul se întregește prin descoperirea unei tipărituri necunoscute bibliografiilor românești și celor din străinătate.
2 februarie - La Cluj au loc serbări legate de înființarea primei Universități românești din Transilvania unită cu patria-mamă. Au participat suveranii României Mari, Ferdinand și Maria, guvernul României,
1 februarie - 420 de ani de la semnarea, de către Mihai Viteazul, a Tratatului de închinare și credință față de împăratul Rudolf al II-lea, acesta din urmă garantându-i domnia ereditară (1600); 140 de ani de
„Viaţa noastră ca popor este limba noastră, literatura elaborată în această limbă. Patria noastră profundă rămâne limba română, limba vechilor cazanii, limba îngrijită şi armonioasă ca principal
După cum o arată chiar numele, „Foaia Diecezană” este una dintre cele mai vechi publicaţii bisericeşti, titlul fiind inspirat de utilizarea termenului latin pentru „eparhie” în fostele ţinuturi
Muzeul de Istorie din Sighişoara a atins, în 2019, un record al numărului de vizitatori de la înființarea sa, potrivit instituției muzeale. Și Muzeul Etnografic din Transilvania s-a bucurat de prezența mai
Cu ocazia împlinirii a 70 de ani de relaţii diplomatice România-China, ministrul culturii, Bogdan Gheorghiu, şi ambasadorul Republicii Populare Chineze la Bucureşti, Jiang Yu, au semnat, recent, un acord pentru pr
28 ianuarie – Spectacol de teatru „În drum spre Iași”, ora 19:00, ARCUB Sala Mare. Cu: Ana Calciu, Dana Voicu, Tomi Cristin, Bogdan Iacob, Valentin Paraschivu. Text și regie: Ivona Boitan. Din recomandarea
În anul Independenței României, Eparhia Ortodoxă a Aradului începea să publice, de la 30 ianuarie 1877, revista „Biserica și Școala”, cu apariție săptămânală, continuatoarea experiențelor
21 ianuarie – Ora 19:00, Cinema Pro din Capitală, concert „Pasiune și vals” cu Orchestra Simfonică București. Program muzical alcătuit din lucrări compuse de Albinoni, Brahms, Ceaikovski, Dvorak, Rossini și
Redus la esență, un neam dăinuie în istorie prin limba și credința lui. El își poate pierde vremelnic teritoriul, resursele, dar dacă cele două invocate la început lipsesc, acel popor este condamnat la extinc
Suntem condamnați la infinit să ajungem din urmă și să depășim Occidentul sau putem conta pe anumite fenomene de convergență? Intrarea în criză a Occidentului și rămânerea în urmă față de propriul ritm
Ministrul culturii, Bogdan Gheorghiu, a declarat, recent, că este necesară o deschidere mai mare a mediului academic şi cultural către societate, astfel că elita culturii din România „nu trebuie să-şi permită
Tradiţia presei bisericeşti gălăţene a fost reînviată în martie 1990 printr-o publicaţie bilunară, ziar de patru pagini. Preşedinte de onoare al colectivului redacţional era Arhiepiscopul Antim Nica, de
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea trecea Iisus sâmbăta prin semănături, și ucenicii Lui smulgeau spice, le frecau cu mâinile și mâncau. Dar unii dintre farisei au zis: De ce faceți ce nu se cade a face sâmbăta? Ș
Fraților, Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit pe noi, cei ce eram morți prin păcatele noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos: prin har sunteți mântuiți! Și
Sfinții Mucenici Marcian și Martirie († 355) „au trăit pe vremea împăratului Constanțiu (337–361), pe când acesta căzuse în rătăcirea lui Arie, cel condamnat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325).
Sfântul Atanasie cel Mare, Viața Cuviosului Părintelui nostru Antonie, LXIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1988), vol. 16, pp. 228-229 „Dar şi un alt om vestit bântuit de demon fu adus la el. Iar
Prin modul său de a redefini spiritualitatea și teologia într-o cheie existențială și integrală, în afirmarea legăturii reale „Dumnezeu-Cosmos-Om”, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a dorit
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
În urmă cu 160 de ani, la 25 octombrie 1866, pe una dintre înălțimile stațiunii Baden-Baden din Germania era sfințită Capela Sturdza, o remarcabilă ctitorie ortodoxă ridicată de fostul domnitor al Moldovei,
Pelerinajul sau închinarea la moaștele sfinților înseamnă căutarea sfințeniei, care nu are izvorul în lumea aceasta, ci în Dumnezeu, Cel singur Sfânt, iar întâlnirea cu sfinții este întâlnire cu
Una din preocupările mele recurente este cea de recuperare a personalităților care au contribuit prin viața lor la formarea unor modele demne de urmat, într-o societate care, cel puțin la vârful ei, pare să nu ma


