Un serial pentru istorie

150 de episoade, peste 100 de personalități ale exilului românesc intervievate, acestea sunt cifrele seci ale sărbătoririi, în Aula Bibliotecii Academiei Române, a serialului documentar cultural „Memoria exilului românesc”, realizat de Marilena Rotaru, la 33 de ani de la debutul acestui demers și 55 de ani de televiziune și film documentar ai jurnalistei.

Dincolo de cifre, însă, momentul a fost marcat de o sală plină, o mare de flori și prezența multor personalități: Ana Blandiana, membru corespondent al Academiei, preot conf. univ. dr. Gheorghe Holbea, prof. univ. dr. Nicolae Constantinescu, principele Nicolae al României, împreună cu soția, Dinu Zamfirescu, Andreea Esca și alții.

Secvențele selectate din serial și din alte emisiuni-eveniment realizate de Marilena Rotaru - în primul rând Centenarul Cella Delavrancea din 1987 - au stârnit tuturor vii emoții, căci alcătuiesc o arhivă unicat, prezentând mari valori ale culturii române.

În imaginile prezentate l-am putut revedea pe regele Mihai confirmând că, după venirea comuniștilor la putere, a scris un memoriu disperat președintelui SUA, la care nu a primit niciodată răspuns, și - întrebat care e cea mai mare putere a poporului român - afirmând fără ezitare că aceasta este credința în Dumnezeu, drept care „Biserica are un rol extrem de important”.

Ana Blandiana a vorbit despre cât de mult a suferit generația exilului, cei care practic au avut de ales între închisoare și exil, și s-a întrebat retoric cât de mult am fi știut despre ambele fenomene dacă n-ar fi existat cele două seriale, cel al Marilenei Rotaru, respectiv „Memorialul durerii”, al Luciei Hossu Longin. Inițiatoarea Memorialului Sighet a mai povestit cu emoție, dar și cu umor întâlnirea cu Emil Cioran, care, deși se spunea că s-a rupt de România, a reacționat efervescent la simpla informație că poeta fusese recent la Sibiu și băuse o cafea la „Împăratul Romanilor”!

Documentarul a prezentat și nedreptatea făcută lui Vintilă Horia, care a câștigat prestigiosul Premiu Goncourt, dar, din cauza presiunilor din România comunistă, dar și ale stângii franceze, s-a văzut nevoit să refuze premiul, care a rămas atribuit, dar nedecernat! La rândul lui, Paul Goma povestea că, deși a renunțat la cetățenia română fără s-o ceară pe cea franceză, nu are nici o problemă, pentru că: „Eu locuiesc în limba română!”

Din cuvântul conf. univ. dr. Otilia Sîrbu am aflat că Horia Vintilă a anticipat eliberarea din 1989, pentru că era centenarul morții lui Eminescu. Vorbitoarea a mai citat-o pe realizatoarea tv, care mărturisea: „Eu am fugit din România pe dos”, în sensul că imediat după 1989 a plecat să caute marile nume ale exilului românesc, grabă care s-a dovedit salutară, căci unii dintre ei s-au stins nu mult după ce a stat de vorbă cu ei. Unii nu erau - și nu sunt nici azi - celebrități, precum Theodor Cazaban, de pildă, care, în film, spunea cu umor că, în materie de orientare politică, „Franța e atât de dublă încât, dacă se uită la ea, până și ciclopul devine sașiu”.

La rândul său, părintele Gheorghe Holbea a vorbit foarte frumos nu doar despre exilul românesc, ci și despre Nicolae Steinhardt și Mircea Vulcănescu. El a afirmat că Marilena Rotaru a făcut un adevărat pelerinaj, iar reuniunea de la Academie o vede ca un priveghi.

Cuvântul final a aparținut, firesc, realizatoarei. Dintre amintirile depănate, cea mai emoționantă a fost prima vizită la regele Mihai. Era întâiul jurnalist român care îl căutase. La finalul întâlnirii, i-a spus Majestății Sale că ar vrea să depună jurământul de credință, dar nu știe care e protocolul. Regele i-a răspuns: „Tocmai l-ai depus... Mulțumesc!”

Cât despre faptul că a reușit să facă acest serial, Marilena Rotaru a încheiat spunând: „Aduc slavă lui Dumnezeu!”