Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Un volum-relatare a atrocităților comunismului în lume
Profesorul Thierry Wolton și-a lansat, la Târgul de carte Gaudeamus, al doilea volum al trilogiei „O istorie mondială a comunismului. Încercare de investigaţie istorică“. Intitulată „Victimele“, cartea este o relatare a comunsimului din perspectiva zecilor de milioane de oameni care au îndurat temniţa, deportarea, foametea organizată, torturile, decăderea totală din statutul de om şi, în final, exterminarea. „Această carte, şi mă trec fiorii când vă povestesc despre ea, are, cum spune şi autorul la un moment dat, carne şi sânge. Este vorba despre arhive, mărturii, memorii ale oamenilor care au trăit pe pielea lor ororile comunismului din întreaga lume“, a declarat Adina Săucan, redactorul cărţii. Potrivit acesteia, este o carte de actualitate, în condiţiile în care noile generaţii nu cunosc ororile comunismului: „Noile generaţii nu prea ştiu despre ce este vorba de fapt în comunism. Li se pare a fi o ideologie în sine bună, dar prost pusă în practică. (...) Este complet greşit. Ideologia în sine este greşită, este împotriva naturii umane. Este un argument forte al acestei trilogii“.
Trilogia „O istorie mondială a comunismului. Încercare de investigaţie istorică“, semnată de jurnalistul francez Thierry Wolton, a fost recompensată cu Premiul Jan Michalski (Elveţia, 2017) şi Premiul Aujourd’hui (Franţa, 2018). Potrivit analiștilor, este cea mai amplă analiză dedicată sistemului comunist din perspectiva celor trei mari actori ai săi: Călăii (vol. I), Victimele (vol. II) şi Complicii (vol. III). Primul volum, „O istorie mondială a comunismului. Cu pumnul de fier. Călăii“, a apărut în 2018, iar cel de-al treilea urmează să fie lansat în toamna lui 2020.
Născut în anul 1951, Thierry Wolton este jurnalist, scriitor şi istoric, profesor la École Supérieure de Commerce din Paris. E preocupat, în mod special, de istoria regimurilor comuniste, Războiul Rece şi influenţa sovietică în Occident.