Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Cum se obţine diploma de bacalaureat internaţional
Programul „International Baccalaureate” - IB este structurat pe trei niveluri de cunoaştere, de la 3 la 18 ani, însă acestea pot fi parcurse şi independent unul de celălalt. Programul de diplomă (DP - „Diploma Programme”), oferit elevilor cu vârsta cuprinsă între 16 şi 19 ani, se finalizează cu un examen echivalent cu bacalaureatul naţional, însă mult mai riguros, probele fiind susţinute la toate disciplinele studiate, cărora li se adaugă alte câteva examene orale şi prezentare de eseuri, lucrări de cercetare şi/sau creaţii proprii artistice.
Tot mai mulţi tineri români aspiră să studieze în străinătate, în ţări unde învăţământul este axat pe nevoile şi dorinţele elevului/studentului, unde studenţii nu asimilează calupuri de cunoştinţe, ci sunt puşi în faţa unor situaţii concrete şi le este stimulată gândirea critică. Pentru a scurta drumul de acces la marile universităţi europene, unii tineri aleg să urmeze un liceu din afară imediat după finalizarea studiilor gimnaziale, în timp ce alţii se înscriu la programul „International Baccalaureate” - IB, „un program de înaltă ţinută academică, echilibrat din punctul de vedere al disciplinelor studiate, cu examene finale, care pregăteşte elevii între 16 şi 19 ani pentru succes la universitate şi în viaţa profesională”, potrivit prezentării de pe site-ul uneia din şcolile care oferă acest program.
Programul IB este structurat pe trei niveluri de cunoaştere, care pot fi parcurse şi independent: „Primary Years Programme” - Programul anilor primari, cu un curriculum pentru intervalul 3-12 ani; „Middle years Programme” - Programul anilor „de mijloc” proiectat pentru elevii de 11-16 ani, precum şi Programul de diplomă (DP - `Diploma Programme”), oferit elevilor cu vârsta cuprinsă între 16 şi 19 ani. Acesta din urmă se desfăşoară pe durata a doi ani, iar diploma, echivalentă cu diploma de bacalaureat, este recunoscută de universităţile din ţările vest-europene (Franţa Marea Britanie, Elveţia etc.). Mai mult, unele instituţii de învăţământ superior îi scutesc pe studenţii cu IB de un număr de credite, iar cei cu punctaj mare pot obţine chiar şi burse de studiu sau alte beneficii, potrivit prezentării realizate pe site-ul Organizaţiei de Bacalaureat Internaţional - www.ibo.org, organizaţie care dezvoltă programul în peste trei mii de şcoli acreditate de pe toate continentele.
În România, există trei şcoli private în Bucureşti care derulează programul IB - Şcoala Internaţională Americană din Bucureşti, Şcoala Internaţională Mark Twain şi Şcoala Europeană, iar Colegiul Naţional „Barbu Ştirbei~ din Călăraşi este prima şi singura şcoală publică din România acreditată IB. Pentru a primi acreditare IB, o instituţie de învăţământ trebuie să treacă printr-un amplu proces de restructurare, de schimbare, pornind de la programă şi până la pregătirea profesorilor, care trebuie să fie instruiţi să predea cursuri transdisciplinare într-o limbă străină.
Diploma de bacalaureat internaţional se obţine după parcurgerea a doi ani de studiu a unui număr de şase materii alese din arii curriculare diferite. Trei dintre discipline se vor studia la un nivel avansat, pentru care sunt necesare 240 de ore studiu, iar celelalte trei vor fi aprofundate la un nivel standard, având doar 150 de ore incluse. „Diploma Programme” din cadrul IB începe în clasa a XI-a şi se încheie la finalul clasei a XII-a cu examene scrise la cele şase materii studiate, plus încă alte câteva examene orale şi prezentare de eseuri, lucrări de cercetare şi/sau creaţii proprii artistice. Examenele se susţin în prezenţa profesorilor din alte şcoli acreditate astfel încât să fie înlăturată orice suspiciune în ceea ce priveşte fraudarea sau favorizarea unui candidat.
Deşi atractiv atât din punctul de vedere al curriculei cât și al modului de abordare şi al beneficiilor care derivă din obţinerea unei astfel de diplome recunoscute la nivel internaţional, „Diploma Programme” este costisitor din punct de vedere financiar pentru elevii care doresc să-l parcurgă întrucât trebuie să achite o taxă de participare care variază în funcţie de liceul acreditat IB unde este înscris cursantul.