Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Curs dedicat Revoluţiei din 1989, la UVT
Universitatea de Vest Timişoara (UVT) a anunţat lansarea, „în premieră academică naţională”, a unui curs dedicat Revoluţiei din 1989 de la Timişoara. Potrivit rectorului UVT, prof. univ. dr. Marilen Pirtea, cursul va fi facultativ pentru studenţi şi va avea caracter interactiv, la ore urmând să fie prezente personalităţi ale Revoluţiei, care vor spune ce au trăit atunci. Marilen Pirtea a subliniat că era îdatoria şi responsabilitatea” UVT să organizeze un astfel de curs transversal.
„Dacă astăzi suntem liberi, dacă astăzi comunicăm şi ne deplasăm în totală libertate, dacă astăzi putem exprima gânduri şi idei, fără teama de a fi ţinta unor persecuţii, datorăm aceste libertăţi unor semeni ai noştri care s‑au jertfit pentru ele, pe care tinerele generaţii le consideră acum, fireşti. Dar tocmai pentru că, aşa cum spunea Einstein, „lumea nu se va sfârşi din cauza celor care fac rău, ci din cauza celor care se uită la ei şi nu fac nimic”, UVT consideră că e important să nu uităm nimic din istoria noastră şi din jertfa celor care acum 30 de ani schimbau istoria României”, a declarat rectorul UVT, citat de Agerpres.
Cursul intitulat „Revoluţia de la Timişoara din 1989” va fi predat de profesorul Lucian Vasile Szabo, care a scris numeroase cărţi despre acel moment istoric, şi va avea frecvenţa de două ore săptămânal.
În cadrul cursului se va vorbi despre participanţi, revoluţionari şi eroi, despre forţele de represiune sau noile structuri ale puterii. „Este îmbucurătoare deschiderea UVT către agora, către cetate, pentru a pune în discuţie aceste subiecte delicate”, a punctat profesorul Lucian Vasile Szabo.
Cu acest curs, universitatea timişoreană deschide seria mai multor evenimente dedicate împlinirii a 30 de ani de la Revoluţia din 1989 de la Timişoara, care va mai cuprinde lansarea unei cărţi, a unui portal web bilingv româno‑englez, precum şi deschiderea unui centru de studii privind respectivele evenimente.