Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
„Diaspora în cercetarea ştiinţifică şi învăţământul superior din România”
Aproape 800 de cercetători din 32 de ţări vor participa la ediţia 2016 a conferinţei „Diaspora în cercetarea ştiinţifică şi învăţământul superior din România”, care se va desfăşura la Timişoara, în perioada 25-28 aprilie, sub înaltul patronaj al preşedintelui României. Printre ţările cu un număr semnificativ de participanţi se numără Franţa (44), Statele Unite (37) şi Marea Britanie (18), urmate de Germania, Olanda şi Italia. „Sesiunile de comunicări şi discuţii au fost grupate în 21 de workshopuri exploratorii, care acoperă domenii extrem de diverse ale cunoaşterii ştiinţifice, de la fizică şi matematică, ştiinţe inginereşti şi medicale, până la ştiinţe sociale şi umane. Fiecare workshop va avea o secţiune specială dedicată viziunii asupra sectorului de cercetare-dezvoltare-inovare pentru orizontul de timp 2030, în contextul dezbaterii naţionale «România educată», demers iniţiat de Administraţia Prezidenţială şi susţinut de Ministerul Educaţiei”, se arată în comunicatul MENCS. Organizarea acestui eveniment la Timişoara marchează o premieră, în sensul că precedentele ediţii 2008, 2010 şi 2012 s-au desfăşurat în Bucureşti.



.jpg)