Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Directorii care nu au luat examenul rămân în funcție
Ministrul educaţiei, Pavel Năstase, a anunţat că un nou concurs pentru ocuparea posturilor rămase vacante de director, respectiv director adjunct, va fi organizat în luna august. Până atunci, posturile vor putea fi ocupate chiar şi de foştii directori care nu au promovat concursul organizat în octombrie 2016.
La 1 septembrie 2017 toate posturile de director şi director adjunct de unităţi de învăţământ preuniversitar vor fi ocupate de profesori care au promovat un concurs, nemaifiind permise numirile directe. „Au rămas foarte multe posturi vacante. O parte dintre ele au fost ocupate, conform metodologiei aprobate anterior. Au rămas peste 600 de posturi de directori şi directori adjuncţi pe care nu dorea nimeni să le ocupe. Pentru a debloca situaţia am dat o derogare, însă această ocupare a posturilor vacante este temporară. Pentru posturile vacante se va organiza un nou concurs în luna august”, a precizat ministrul educaţiei, Pavel Năstase, citat de Agerpres.
Demnitarul a mai spus că a discutat cu consilierul de stat Ligia Deca, şeful departamentului Educaţie din Administraţia Prezidenţială, problema legată de ocuparea prin derogare a posturilor de directori de unităţi de învăţământ preuniversitar, iar lucrurile s-au clarificat. „Toată lumea a crezut că anulăm concursul, că punem pe posturi pe cei care au fost înainte. Nici un post nu se mai ocupă decât prin concurs, nu se mai ocupă prin numire. Prin numire, temporar doar. În cazul în care cineva este bolnav, inspectorul general deleagă, numeşte temporar până la revenire”, a explicat Pavel Năstase.
Administraţia Prezidenţială a solicitat ministrului educaţiei situaţia directorilor unităţilor de învăţământ numiţi prin derogare, potrivit consilierului de stat Ligia Deca, în opinia căreia o derogare generală este inoportună.
După validarea rezultatelor concursului în mandatul ministrului Mircea Dumitru, situaţia ocupării funcţiilor de director şi director adjunct se prezintă astfel: din cele 6.404 funcţii de director, au fost ocupate prin concurs 4.058, restul de 2.346 rămânând vacante. Conform metodologiei, pe posturile vacante rezultate în urma concursului, până la data de 9 ianuarie 2017, inspectorii şcolari generali şi consiliile de administraţie aveau obligaţia să numească persoane care, anterior concursului, nu ocupaseră funcţii de conducere (director sau director adjunct). „În data de 6 ianuarie 2017, situaţia emiterii deciziilor de numire pe funcţii de director/director adjunct, conform metodologiei, era următoarea: din cele 2.346 posturi vacante de director, conform metodologiei, 1.988 au fost ocupate şi 358 au rămas fără titular, din cele 1.136 posturi vacante de director adjunct, conform metodologiei, 828 au fost ocupate şi 308 au rămas fără titular”, așa cum se arată într-un comunicat al Ministerului Educației.
Ministerul a mai precizat că pe cele 358 de posturi vacante de director, respectiv 308 posturi vacante de director adjunct, în conformitate cu metodologia existentă, inspectorii şcolari generali nu au identificat persoane care ar putea ocupa temporar aceste posturi (nominalizarea trebuia făcută cu acordul scris al persoanelor respective).
„În acest context, pentru deblocarea situaţiei, în urma consultării inspectorilor şcolari generali, a specialiştilor din minister şi a sindicatelor, Ministerul Educaţiei a emis un ordin de modificare a metodologiei de concurs, prin care au fost eliminate restricţiile privind nominalizarea pe aceste funcţii a directorilor şi directorilor adjuncţi”, potrivit aceluiași comunicat. Modificarea operată nu presupune obligativitatea inspectorilor şcolari generali de a-i numi pe aceştia, ci le lărgeşte posibilitatea de alegere. Prevederile ordinului se referă numai la posturile vacante la data de 6 ianuarie 2017 şi nu se aplică retroactiv. După videoconferinţa organizată în 9 ianuarie cu inspectorii şcolari generali, aceștia, alături de consiliile de administraţie, vor emite decizii de ocupare a celor 358 funcţii de director, respectiv 308 funcţii de director adjunct, mai precizează sursa citată.