Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Educarea copiilor pentru urmarea lui Hristos

Educarea copiilor pentru urmarea lui Hristos

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Educaţie și Cultură
Un articol de: Pr. Constantin Iordăchescu - 10 Feb, 2020

Viața este cel mai mare dar primit de la Dumnezeu. Cât de mult ne minunăm atunci când medităm la faptul că a fost un timp în care noi nu am existat… Ne bucurăm de această viață minunată, de oameni, de natură, de lucruri. Din primele zile de viață, copilașul începe să învețe.

În primii ani, copilul învață mii de cuvinte, pe care le leagă în fraze. Învață să gândească, să-și exprime sentimentele, gândurile, opiniile. Părinții îi vorbesc despre ce e bine și ce e rău. Discernământul, însă, se formează în timp și se desăvârșește la maturitate sau poate chiar la bătrânețe.

Copilul se agață de părinți, sursa lui sigură de iubire, dăruire și afecțiune, iar părinții își găsesc, astfel, sensul vieții familiale și al existenței. Părinții învață să se dăruiască pe sine, să se jertfească. Părintele Dumitru Stăniloae spunea că iubirea din familie este asemănătoare iubirii dintre Persoanele Sfintei Treimi. Tatăl își iubește soția și copilul, mama soțul și copilul, iar copilul părinții. Mama, văzând cât de mult iubește tatăl copilul, mai mult își iubește soțul. La fel și în cazul tatălui. Copilul, văzând cât de mult îl iubesc părinții pe el și cât de mult se iubesc ei reciproc, mai mult îi iubește. Iubirea se învață. Ne naștem din iubire, iar pentru a trăi, avem nevoie de iubire. Avem nevoie să primim, dar și să oferim iubire. „Dumnezeu este iubire.” (I Ioan 4, 8) Practic, iubind trăim în Dumnezeu!

Iubirea ne conduce pașii în viață și ne învață cum să ne raportăm la semenii noștri. Contează enorm o mână caldă întinsă, un umăr pe care să plângi, o inimă care să te simtă și un suflet care să te asculte și chiar să te sfătuiască.

Educația este un factor modelator de suflete, de inimi. „Omul bun, din vistieria cea bună a inimii sale, scoate cele bune, pe când omul rău, din vistieria cea rea a inimii lui, scoate cele rele. Căci din prisosul inimii grăieşte gura lui” (Luca 6, 45), ne învață Domnul nostru Iisus Hristos. Astfel, omul își creează întâi unele principii de viață, bune sau greșite, și apoi ajunge să le urmeze. Educația se face în familie, continuă în școală și în Biserică, dar și în mediul social în care se află copilul.

Rolul educației religioase în familie

Cei 7 ani de acasă sunt prima etapă din viața copilului. Acum el interacționează în mod direct cu familia, dar și cu oamenii din societate. Este momentul în care copilul învață ce e bine și ce e rău, învață să vorbească cu oamenii, dar și cu Dumnezeu. Întrucât, până la 7 ani, copilul nu este responsabil întru totul de greșelile sale, pe care le săvârșește din neștiință, Biserica îngăduie ca acesta să se împărtășească la fiecare Sfântă Liturghie.

Totuși, acum copilul se confruntă și cu primele ispite. El devine conștient de faptele sale, discerne binele de rău, are conștiința greșelii și a păcatului. De aceea, el începe să se spovedească. De multe ori, la spovedanie un copil este mult mai sincer decât un adult. El spune lucrurilor pe nume, își recunoaște greșelile și ar vrea să se îndrepte. Cu alte cuvinte, se smerește într-un mod natural. Un adult căută să își justifice greșeala sau chiar să o arunce în ograda altuia.

Tot în primii ani de viață, copilul învață să se roage, iar părinții sunt principalele modele. Dacă părinții nu se roagă, nici copilul nu se va ruga. Copilul imită tot ceea ce vede la părinții săi, aceștia fiind adevărate modele pentru cei mici. Însă de multe ori și părinții greșesc, iar copilul înțelege acest lucru. Uneori, greșelile părinților pot lăsa răni adânci în inimile copiilor. Peste aceste greșeli, copiii vor putea trece doar dacă vor învăța să ierte. Iertarea aduce vindecare rănilor sufletești. Cine nu iartă se depărtează de semeni și de Dumnezeu. El ne-a dat porunca iubirii. Iubirea presupune iertare: „Şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri… Că de veţi ierta oamenilor greşalele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc” (Matei 6, 12-14).

Aceste lucruri le-am învățat din practică, din viața de zi cu zi. Am 4 copii și o soție minunată. La început, îngenuncheam cu toții. Copiii spuneau câteva rugăciuni: Tatăl nostru, Cuvine-se cu adevărat, Îngerașul, Doamne, Doamne ceresc Tată... Apoi îi culcam. Noi, adulții, mai rămâneam la rugăciune, citind un Acatist, un Paraclis sau Rugăciunile de seară. Când au mai crescut, s-au alăturat și ei rugăciunii mai lungi, citind din carte. Dacă ne-au văzut pe noi făcând metanii, au început să facă și ei câteva. Simpatic este Luca, care are 2 ani și jumătate. Nu știe să vorbească încă bine, dar îngână rugăciunea și ne imită metaniile.

Educația religioasă la școală

La școală, copilul are caracterul format parțial. Acum se cunosc „cei 7 ani de acasă”, sau 6 ani mai nou, căci școala începe de la 6 ani. Aici, copilul învață diferite materii, între care și disciplina religie, la care participă copii care au părinți mai mult sau mai puțin credincioși. Mediul familial îi influențează pe aceștia într-un mod diferit. În unele familii se vorbește despre Dumnezeu, în altele nu. În unele familii se practică rugăciunea, în altele nu. În unele familii se vorbește urât, în altele nu etc. Cu aceste influențe, copilul pășește pragul școlii. Profesorul de religie le arată copiilor calea spre Dumnezeu. Ei învață cine este Dumnezeu și care sunt principalele învățături dumnezeiești lăsate oamenilor. Prin pildele și minunile din Noul și Vechiul Testament, copiii își formează repere morale, pe care le pot aplica în viață. Din Viețile Sfinților ei vor descoperi modalități de sfințire și modele de viață.

În liceu, religia devine mult mai complexă. În acest moment se consideră că elevii sunt suficient de dezvoltați psihologic și intelectual pentru a putea înțelege anumite situații de viață, din momente istorice concrete. Astfel, apar primele informații legate de Istoria religiilor, dar și de Istoria Bisericii Ortodoxe Române. Totodată, elevii află mai multe despre implicarea Bisericii în dezvoltarea culturii naționale, despre înființarea primelor așezăminte sociale, spitale, farmacii, școli și chiar facultăți și universități. Anumite cunoștințe predate la ora de religie vin în completarea informațiilor acumulate de elevi la alte discipline, precum limba și literatura română sau istorie.

În perioada în care am fost cadru didactic, cu predare disciplina religie, la diferite licee din București, am căutat să arăt și să demonstrez elevilor importanța studierii religiei. Nu toți elevii erau credincioși. Unii se declarau atei sau liber-cugetători. Acest lucru demonstrează faptul că religia nu i-a îndoctrinat de mici, așa cum, în mod eronat, consideră unele persoane care nu au o viziune și o perspectivă asupra vieții și culturii, în integralitatea lor.

De ce este important să cunoști elemente ce țin de viața religioasă? În viață vom întâlni și creștini practicanți și atei, dar și oameni de alte confesiuni. Cum îi vom înțelege pe aceștia, dacă nu avem nici un fel de cunoștințe generale despre ce înseamnă religia? Cunoștințele religioase nu te fac neapărat credincios. De asemenea, un creștin care se roagă nu este neapărat bineplăcut în fața lui Dumnezeu: „Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri” (Matei 7, 21).

Este foarte important să existe o colaborare strânsă între Biserica de parohie și școala din parohie. Importantă este și colaborarea profesorului de religie cu preotul. Biserica trebuie să fie un laborator de religie, la care să aibă acces elevii. În această colaborare pot fi realizate proiecte frumoase, care îi implică atât pe elevi și profesori, cât și pe părinți. Astfel, educația religioasă își va putea atinge scopul ultim: aflarea drumului spre Hristos.

Citeşte mai multe despre:   ora de religie