Educația religioasă, prilej de bucurie și împlinire sufletească

Educația religioasă desfășurată în școală constituie o șansă pentru Biserică de a familiariza tinerii cu cuvântul Sfintei Scripturi, dar și pentru școală, în sensul că, prin intermediul orelor de religie, actul pedagogic devine un act de responsabi­litate. Religia propune observarea dimensiunii duhovnicești a vieții, transformarea societății, în măsura posibilităților, într-o comunitate de oameni care să fie în comuniune unii cu alții.

Odată cu intrarea copilului în școală, Biserica contribuie la instaurarea unei faze de educație sistematică, explicită în perspectiva valorilor credinței. Însă forma principală de educație religioasă în Biserică o reprezintă participarea la ceremoniile religioase și, îndeosebi, la Sfânta Liturghie. 

Primul factor care formează persoana în perspectiva creștină este familia. Aceasta are menirea de a-l introduce pe copil în religia de apartenență, prin botez și prin formarea primelor conduite sau prin interiorizarea unor stări de spirit practicate în viața de familie. Astfel, familia trebuie mai mult să formeze, decât să informeze. Copiii vor face sau vor crede precum părinții, imitând comportamentele acestora.

Și rolul educatorilor este decisiv în formarea personalității elevilor. Succesul activității lor depinde de măsura în care acționează pentru formarea conștiinței morale a elevilor, de măsura în care devin modele vii pentru elevi. Din punctul meu de vedere, aspectul cel mai complex și mai elaborat al misiunii unui profesor de religie este de a-i determina pe elevi nu doar să-și însușească teoretic semnificația valorilor creștine, ci să le și pună în practică. Atunci când acest deziderat este atins, când elevii vor practica din proprie inițiativă virtuțile creștine, profesorul va ști că și-a făcut datoria cu adevărat. Modul în care dascălul înțelege să organizeze, să găsească soluții eficiente și diversificate în desfășurarea activi­tăților specifice procesului de învățământ, va influența calitatea actului didactic și, implicit, atitudinea pe care elevii o vor manifesta față de această disciplină.

Experiența de dascăl, propovăduitor al credinței creștin-ortodoxe, m-a pus în fața unei realități evidente în ceea ce privește misiunea mea: aceea că nu sunt un simplu transmițător de cunoștințe, ci un formator de precepte, un sfătuitor, chiar un confident. Dacă la clasele primare întăresc primele forme de educație religioasă începută în familie prin lecții, exemple biblice, explicații, în gimnaziu, pildele creștine au rolul de a-i face pe elevi să înțeleagă faptul că Sfânta Scriptură are profunzimi nebănuite. La această vârstă, elevii sunt încă activi, conștiincioși, comunicativi și interesați în special de aspectul dogmatic al învățăturii creștine. Permanent le amintesc că viața trăită în Hristos, cu Hristos și prin Hristos este esențială pentru mântuirea lor. Însă perioada cea mai dificilă și confuză a copiilor este între 14 și 15 ani, când au loc schimbări majore de percepție, specifice adolescenței. 

Din punct de vedere moral, tinerii sunt tentați să aprecieze pseudo-valorile propuse de societatea de consum în dauna poruncilor creștine, mai greu de urmat, dar utile în formarea unei personalități autentice. De aceea, în liceu, elevii chiar simt nevoia să discute cu profesorul de religie problemele sufletești pe care le trăiesc sau își doresc să le fie lămurite diverse teorii străine spiritualității creștine, precum incinerarea, reîncarnarea, spiritismul etc.

Este clar că mijloacele materiale folosite au rolul lor, selectarea informațiilor și utilizarea corectă a resurselor îmbunătățind actul didactic, însă, dincolo de toate acestea, elevii au nevoie de dragoste, atenție, răbdare, trăire și disponibilitate. Cei treisprezece ani petrecuți ca profesor de religie la Liceul Tehnologic „Carol I”, din comuna Valea Doftanei, m-au făcut să înțeleg că modelarea sufletului unui copil este un act responsabil și de durată, educația religioasă fiind un aspect definitoriu al personalității sale. Am realizat că roadele acestei meserii, greu de cuantificat, aduc satisfacții enorme. În tot acest timp, întreaga experiență trăită m-a ajutat să devin eu însămi o persoană mai bună, mai tolerantă, mai pregătită profesional. Împlinirea mea ca dascăl, mamă și soție de preot este dată de împlinirea elevilor, de realizările și faptele ce transpun dragostea lor față de Dumnezeu și față de aproapele.

Elevii din satele Teșila și Trăisteni sunt inteligenți, creativi și energici ca toți copiii de vârsta lor. Ceea ce îi face deosebiți sunt evlavia, bunul-simț și respectul, valori cultivate în familiile de la țară, păstrătoare ale tradițiilor și credinței străbune. Întotdeauna m-am simțit privilegiată că am astfel de elevi cuminți, credincioși și ambițioși, nu puține fiind premiile obținute de ei la concursuri și la olimpiada de religie. Cu multă dragoste părintească, preoții parohiilor noastre se implică activ în proiectele școlare și extrașcolare, oferindu-le elevilor sfaturi și încurajându-i, prin premiile acordate, să persevereze în cunoașterea învățăturii creștine, să înmulțească talanții prin pictarea icoanelor, prin participarea la corul bisericii sau prin ajutorarea celor aflați în situații dificile.

Activitățile extracurriculare desfășurate în parteneriat cu Biserica, vizitele la slujbele religioase și concursurile specifice disciplinei noastre ar fi fost simple utopii fără sprijinul celor două doamne directoare ale liceului nostru rural: doamna director Steluța Pralea și doamna director adjunct Gabriela Letcanu. Este o mare binecuvântare pentru comuna noastră că aceste doamne au credință în Dumnezeu și dragoste față de copii.

Înconjurați de iubirea familiei, a duhovnicului și a profesorului de religie, copiii se vor simți în siguranță, vor ști că faptele lor contează și vor asimila cu ușurință principii care să le facă viața mai frumoasă, mai armonioasă, dar respectând voia lui Dumnezeu. Sunt premisele unei vieți spirituale conforme și cu idealurile societății, aceea de a avea familii omogene, capabile să-și crească copiii în medii sigure și să-i învețe să fie responsabili și drepți.

Întrucât este o investiție pe termen mediu, lung și veșnic, lucrarea misionară a profesorilor de religie nu poate fi pe deplin evaluată acum. Ora de religie nu este o umplere a timpului, este apostolat educațional: „Valorile oferite de educația religioasă sunt extrem de necesare, mai ales în această perioadă de secularizare a societății românești, întrucât ele reprezintă pentru tineri un reper spiritual esențial și un liant existențial între toate cunoștințele dobândite prin studiul celorlalte discipline. Religia îi învață pe copil și pe tânăr iubirea față de Dumnezeu și față de oameni, credința, speranța și solidaritatea, dreptatea și recunoștința față de părinți și față de binefăcători, dărnicia și hărnicia, sfințenia vieții, valoarea eternă a ființei umane, adevărul prim și ultim al existenţei, binele comun și frumusețea sufletului profund uman, cultivat și îmbogățit prin virtuți (…). Educația religioasă promovează o vedere a sensurilor profunde ale realității vieții și lumii, pregătește nu numai cetățeni pentru patria pământească, ci și cetățeni ai Raiului, ai patriei cerești”, după cum frumos mărturisește Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.