În duminica ce a urmat praznicului Înălțării Sfintei Cruci, 20 septembrie 2026, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din
În duminica ce a urmat praznicului Înălțării Sfintei Cruci, 20 septembrie 2026, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din
Biserica Parohiei „Înălțarea Domnului” Loturi Enescu, parte a suburbiei municipiului Dorohoi, a primit sâmbătă dimineață, 19 septembrie, veșmânt de har. Slujba de sfințire a fost săvârșită de
În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, 20 septembrie 2026, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare
Părintele Andrew Louth, profesor emerit al Universității din Durham, Marea Britanie, a primit „Crucea Moldavă”, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Distincția i‑a fost oferită
Corul de copii și tineret „Symbol - Jean Lupu” al Patriarhiei Române marchează vineri, 18 septembrie 2026, 36 de ani de activitate. Înființată în anul 1990 de arhidiaconul Jean Lupu, formațiunea a devenit, de
În perioada 12-14 septembrie, în zona orașului Edmonton, capitala provinciei canadiene Alberta, s-a desfășurat un atelier în cadrul cursului de muzică bisericească și slujire la strană al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei, curs demarat în primăvara anului 2026. Timp de trei zile, întâlnirile de lucru s-au împletit în mod firesc cu rugăciunea și participarea la sfintele slujbe săvârșite de ierarhul locului.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit luni, 14 septembrie, Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Intrarea Maicii Domnului în biserică” din
Credincioșii Parohiei ortodoxe românești „Sfântul Ignatie Teoforul” din Auckland, Noua Zeelandă, au avut bucuria de a‑l avea în mijlocul lor luni, 14 septembrie 2026, pe Preasfințitul Părinte Mihail,
În Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, credincioșii Parohiei „Sfântul Cuvios Evin din Munster” și „Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași” din Monasterevin, comitatul Kildare, Irlanda, au avut
Miercuri, 9 septembrie, Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” din Irlanda cu prilejul celui
La începutul anului școlar 2026‑2027, Parohia Andronache din Protoieria Sector 2 Capitală a venit în întâmpinarea unor copii care au nevoie de sprijin, oferindu‑le ghiozdane complet echipate cu rechizite. Cu aj
Joi, 10 septembrie, a avut loc o nouă întâlnire cu beneficiarii Cantinei sociale „Sfânta Filofteia” a Asociației „Diaconia”, filiala sector 4, în cadrul proiectului „Bătrânețe cu suflet de copil”. A
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu, Eparhia Sloboziei și Călărașilor, prin Serviciul de asistență comunitară - Biroul de asistență socială, în parteneriat cu Asociația socio‑culturală „Matei Basarab”, a oferit sprijin copiilor proveniți din familii aflate în dificultate la începutul noului an școlar. În perioada 1-4 septembrie 2026, 42 de copii au primit ghiozdane complet echipate cu rechizite școlare, în valoare totală de 7.600 de lei. Beneficiarii sunt înscriși în anul școlar 2026-2027 și participă periodic la activitățile educative și social‑filantropice desfășurate de Episcopia Sloboziei și Călărașilor împreună cu partenerii săi sociali.
Vineri, 11 septembrie, 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, „Sfântul Dumitru”-Slobozia, Cuza Vodă, Slobozia Nouă 1 și Amara 1, ale Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, au primit ghiozdane, articole vestimentare și încălțăminte necesare pentru a începe școala în condiții mai bune.
La Căminul pentru persoane vârstnice din localitatea Jugureni, Protoieria Găești, județul Dâmbovița, a avut loc joi, 10 septembrie, o acțiune social‑filantropică desfășurată cu binecuvântarea
Anul trecut, 150.861 de persoane au beneficiat de indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului, cu 5,23% mai puţine decât în 2024, potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială
În cadrul discursului său anual privind starea Uniunii pe care l-a susținut în plenul Parlamentului European, la Strasbourg, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că deschide uşa pentru a
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat joi propunerea legislativă care prevede o interdicţie pe social media pentru copiii sub 13 ani, acces restricţionat pentru cei între 13 şi 15 ani și
În aceste zile se desfășoară la New York cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a ONU. Dezbaterile de nivel înalt sunt programate între 22 și 28 septembrie. Președintele României, Nicușor Dan, va fi
Reuniţi săptămâna trecută la Cardiff, prim-miniștrii din Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord, toți lideri ai partidelor separatiste din țările lor, au revendicat „dreptul la autodeterminare” într-o
Trăim într-o societate care ne solicită intens și aproape continuu. Oameni de toate vârstele, de la copiii mici la bunici, se simt tot mai obosiți, stresați, chiar apatici. Se poate observa o creștere, în
Genetica medicală este o specialitate care caută cum informația din genele noastre influențează sănătatea, de la boli rare prezente din copilărie până la predispoziții ce apar abia după 18 ani. Genomica duce acest demers mai departe: dacă genetica analizează genele suspecte, genomica privește întregul ADN al unui om, incluzând și cele peste 20.000 de gene. Genomica este genetica medicală ajutată de tehnologii moderne de secvențiere.
Fiecare celulă din corpul nostru poartă manualul de instrucțiuni ADN în interior, scris cu numai patru litere, A, T, C și G, repetate în peste trei miliarde de combinații. Diferite părți din ADN s-au dovedit a influența o mulțime de trăsături ale omului, de la caracteristici legate de aspect până la predispoziția pentru diverse boli. Până acum câțiva ani, „citirea” completă a acestui manual era un proiect de cercetare de durată ce implica un cost imens. Astăzi, tehnologia numită secvențiere de nouă generație (NGS) a transformat acest proces într-o analiză medicală accesibilă, folosită tot mai des în spitale și clinici.
Aproximativ 300 de milioane de oameni din lume trăiesc cu o boală rară. Majoritatea acestor afecțiuni au cauze genetice. În unele cazuri, boala apare prin modificări „de novo”. Alteori, modificările genetice se transmit fără manifestări generații întregi.
Aproape în fiecare săptămână platformele sociale „lansează” un nou trend în materie de dietă, care devine viral pentru câteva zile. Într-un sondaj realizat la începutul anului trecut în Statele Unite ale
I-am întâlnit la Vidra, așezare dintr-o regiune vestită pentru munții ce și-au făcut loc până la noi mai întâi prin legenda Vrâncioaiei. Într-o șezătoare pe care au înființat-o la imboldul inginerului
Când intri în casa în care s‑a născut și a creat pictorul Alexandru Țipoia (1914‑1993), situată pe strada Nicolae Caranda din București, ești de‑a dreptul copleșit de diversitatea și valoarea
Capitala s‑a umplut zilele acestea de frumusețea și tinerețea miilor de tineri care au venit din toate colțurile României, dar și din alte țări, pentru a celebra împreună Ortodoxia, credința lor în
Consiliul Agenției Române pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP) are un nou preşedinte în persoana doamnei Mariana Dogaru, doctor în
Şaisprezece şcoli din Bucureşti vor primi 26 de roboţi educaţionali în cadrul unui proiect pentru combaterea fenomenului de bullying. Roboţii, împreună cu platformele de joc, vor fi folosiţi pentru ac
Duminica a 34-a după Rusalii este una dintre cele mai semnificative în cadrul ciclului liturgic ortodox creștin, fiind de fapt a doua duminică a Triodului. „Dincolo de aceste elemente ce țin de viața sac
Noi măsuri pentru asigurarea de sprijin şi asistenţă umanitară ucrainenilor care vin în România au fost aprobate luni de Guvern. O atenție deosebită a fost acordată copiilor și tinerilor și
Ridicarea restricțiilor sanitare și contextul creat de valul de refugiați veniți din Ucraina pun în dificultate universitățile în lipsa locurilor de cazare pentru studenți. Astfel, unele
Numărul fetelor care abandonează şcoala timpuriu este mai mare decât cel al băieţilor, a declarat consilierul prezidenţial pentru Educaţie, Ligia Deca. „România se află printre foarte
Concursul naţional de educaţie financiară - Olimpiada ASF, dedicat elevilor aflaţi în clasa a XI-a, este structurat în trei etape şi se va desfăşura online în perioada 26 martie - 11 aprilie
Elevii din România au primit o jumătate de milion de tablete în ultimii doi ani, ceea ce reprezintă un pas important în digitalizarea actului educaţional, a afirmat Dragoş-Cristian Vlad,
Se apropie Ziua Internațională a Femeii, care pentru copii este faimoasa zi a mamei. Încă înainte de 8 Martie, copiii doresc să-și manifeste în mod deosebit iubirea față de mama prin mici
Copiii și tinerii au dreptul la educație indiferent de naţionalitate, rasă, gen sau dizabilități, potrivit art. 28 din Convenția ONU. Integrarea copiilor ucraineni în sistemul de
Profesorii şi studenţii din toate centrele universitare din ţară se implică în campania umanitară de sprijinire a refugiaţilor din Ucraina. Universităţile pun la dispoziţie spaţii de cazare şi,
Părinţii din Bucureşti care doresc să contribuie cu produse necesare refugiaţilor din Ucraina pot aduce donaţiile la şcolile din cele şase sectoare. Lista grădiniţelor/şcolilor care au amenajat spaţii pentru
Educația pe care o dau părinții copiilor în ziua de azi are la bază mai multe surse, pe de o parte tradiția în care ei înșiși au fost educați, accesul lor la lectură, iar pe de altă parte &ici
Jocurile online se numără printre activitățile preferate de către copii. O conexiune la internet și un computer, telefon mobil sau tabletă la îndemână sunt instrumentele necesare pentru ca cel mic
Ministerul Educaţiei a publicat lista posturilor vacante din şcoli şi grădiniţe pentru anul şcolar 2022-2023. Pe site-ul „Titularizare 2022” pot fi consultate, pe judeţe, atât posturile
În luna martie se va lua o decizie „puternic fundamentată” privind structura anului şcolar viitor, după ce vor fi consultaţi mai mulţi experţi în ştiinţele educaţiei, a anunţat
Universitatea Transilvania din Braşov (UniTBv) organizează şi în acest an, începând din luna martie, cursuri gratuite de pregătire pentru bacalaureat la trei materii: limba şi literatura
Teach for Romania îi va premia, în cadrul unei gale organizate la Iaşi, în data de 24 martie, pe profesorii din mediul rural care „reușesc să creeze un loc primitor, în care copiii
Corul de copii şi tineret „Symbol-Jean Lupu” al Patriarhiei Române, înființat acum 32 de ani, este un simbol al cerului care glăsuiește pe pământ. Copiii și tinerii cântă nu
Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației, astăzi, în intervalul orar 11:00-14:00, în școlile din țară, învățătorii și profesorii au obligația să organizeze activități dedicate
În ultimul timp sunt des folosite, în contexte și forme variate, cuvintele ziditoare ale părintelui Teofil Părăian: „Cartea vieţii noastre suntem noi înşine. Faptele noastre intră în
Proiectul „Interconectați pentru viitorul tău”, inițiat de Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iași, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași și Consiliul Ju
Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău (MJIAZ) a dat startul unui program educaţional dedicat elevilor din mediul rural. Muzeografii vor poposi pe parcursul anului în mai multe şcoli rurale şi le vor
Inspectoratul Şcolar Judeţean Harghita (ISJH) desfăşoară, la iniţiativa prof. Manuela Nicoleta Stîngă, inspector de limba şi literatura română, un proiect de promovare a lecturii în cadrul
Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată) Luca 5, 1-11 În vremea aceea Iisus şedea lângă lacul Ghenizaret şi a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau
„În vremea aceea, pe când ieșea Iisus din Ierihon, împreună cu ucenicii Săi și cu mulțime mare, Bartimeu orbul, fiul lui Timeu, ședea jos, pe marginea drumului, și cerea milostenie. Și, auzind că este
Fraților, toate le-a supus Dumnezeu sub picioarele Fiului Său și, mai presus de toate, L-a dat pe El cap Bisericii, care este trupul Lui, plinirea Celui ce plinește toate întru toți. Iar pe voi v-a făcut vii, cei
Sfântul Apostol Codrat (^130) a fost ucenic al Sfinţilor Apostoli. A propovăduit Evanghelia în mai multe locuri, dar mai ales în Atena, unde a şi fost episcop. „Pentru apărarea creştinilor persecutaţi, el a sc
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 469-470 „(Schimonahia Tavefta Ursache) a fost cea mai aleasă stareță a Mănăstirii Agapia din secolul XIX
Educația în familia creștină este temelia formării omului întreg, deoarece îmbină transmiterea credinței cu formarea caracterului. Familia funcționează ca „Biserica de acasă”, unde părinții transmit
Evlavia ireproșabilă formal, dar lipsită de dărnicia care îi înrudește pe oameni cu Bunul Dumnezeu, riscă să zădărnicească eforturile celor care se ostenesc pentru a trăi ca ființe care reflectă chipul
În fiecare zi folosim sute, poate chiar mii de cuvinte fără să ne gândim prea mult la felul în care sunt alcătuite. Vorbim, citim, scriem, comunicăm și mergem mai departe. Uneori însă, o singură literă ne
Pe 14 septembrie am sărbătorit Înălţarea Sfintei Cruci, un bun prilej de a vorbi despre Sfânta Cruce. Pentru creştinii ortodocşi, Sfânta Cruce este lemnul pe care Domnul nostru Iisus Hristos a fost răstignit
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie


