Liceul Tehnologic „Gheorghe Şincai” din Târgu Mureş în colaborare cu SC Azomureş au lansat proiectul „Sprijin pentru viitor - Educaţie şi angajare în industria locală”. În urma parteneriatului, 10
Fonduri europene pentru combaterea violenţei în şcoli
Fundația World Vision România a lansat primul apel pentru granturi mici, prin care ONG-urile pot accesa fonduri europene pentru inițiative care protejează copiii împotriva violenței în ecosistemul școlar. Cele 10 granturi, fiecare în valoare de 10.000 de euro, sunt destinate organizațiilor mici, înființate legal în România înainte de 17 septembrie 2024, care au avut în ultimii trei ani fiscali venituri medii de cel mult 250.000 de euro și activează în domeniul protecției copilului sau al educației.
„Prin acest proiect, sprijinim vocea ONG-urilor locale, care pot mobiliza comunitățile mai bine decât oricine. Copiii ne-au arătat în acest an cât de mult contează să fie ascultați, iar profesorii și părinții ne-au cerut să continuăm. Prin aceste granturi, vrem să consolidăm rețelele locale și să facem pași concreți către școli mai sigure și mai incluzive”, a declarat, într-un comunicat, Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.
Fiecare ONG poate depune un singur proiect, iar termenul limită este 18 noiembrie 2025, ora 14:00. Evaluarea se va desfășura după această dată, contractarea se va face în decembrie, iar implementarea proiectelor selectate este prevăzută pentru perioada ianuarie - iunie 2026. Potrivit World Vision România, în 2026 va fi deschis un al doilea apel pentru granturi mici, cu alte zece finanțări a câte 10.000 de euro fiecare. Ghidul solicitantului, documentele de aplicare și formularele online pot fi consultate pe site-ul programului: worldvision.ro/proiect-save, secțiunea „apeluri proiecte”.
Prin intermediul programului SAVE - School Anti-Violence Ecosystem, cofinanțat de Uniunea Europeană, au fost finanţate în ultimele şase luni 33 de proiecte, desfășurate în 34 de județe și în municipiul București, iar peste 22.000 de copii, alături de 3.000 de părinți, 2.500 de profesori și 500 de experți au participat la campanii, ateliere și sesiuni de formare dedicate prevenirii și combaterii violenței în școli. (O.N.)





