Luna trecută, unele agenții de știri arătau că „Non-binara Bambie Ray Robinson a pus pe jar urmăritorii Eurovision, care spun că vor avea coșmaruri din cauza prestației artistei și că ceea ce a pus în scenă seamănă cu o exorcizare pe invers, în direct”. Adică, mai clar, o demonizare în direct. Costumația, gesturile și cuvintele, tipice unor forme de magie, par rupte din filme sau jocuri fantastice (din păcate accesibile copiilor noștri). Din mândrie sau slăbiciune, un alt nume al acesteia, personajele folosesc partea întunecată a lumii pentru a controla realitatea și a obține ce doresc. Sărmana de ea, nu știe ce face. Fie ca Dumnezeu să o lumineze, așa cum a făcut cu Maria Magdalena, din care a scos șapte demoni și care s-a învrednicit să fie prima căreia i S-a arătat după Învierea Sa.
Exponentă a unei lumi care aleargă după dumnezei străini, câtă vreme Dumnezeul Cel adevărat este tot mai alungat din apusul Europei, Bambie Ray Robinson, tributară păgânismului irlandez, unde a biruit cândva Sfântul Patrick, are o șansă. Aceea a celor reci, care sunt mai de preț decât cei autosuficienți în conformismul lor, după cuvântul din Apocalipsă: „O, de-ai fi rece sau fierbinte! Astfel, fiindcă eşti căldicel - nici fierbinte, nici rece -, am să te vărs din gura Mea” (Apocalipsa 3, 15-16). Pentru că cei reci și împotrivitori au râvnă, doar că nu este bine orientată. Ei nu sunt comozi și nici morți, ci caută frenetic viața, dar greșit. Dumnezeu să îi adune din rătăcire. Știu atâtea exemple vii de convertiri spectaculoase, urmate de roade ale credinței. Am avut o colegă la Teologie care în adolescență fusese satanistă. Era de fapt modalitatea ei de a-și manifesta revolta (mai exact, paradoxal, spiritul de dreptate) și căutările existențiale. Reașezată de Dumnezeu pe calea Adevărului pe care Îl căuta cu ardoare, a fost o studentă de nota 10. Este o minune de om, are 6 copii pe care îi crește în dragoste față de Dumnezeu, Care cred că i-a pus deja locul ei în Rai.
Non-binar
Moda aceasta a non-binarilor pare promovată de Eurovision (de fapt ecoul publicului), ciudat, pe o scenă în formă de cruce, mult călcată în picioare. Sunt voci care susțin că este impusă politic. Nu știu dacă este așa, melodiile de pe locurile 2, 3, 4 infirmă ipoteza. Dar câștigătorul, exponent al gustului tinerilor, dă un semnal clar de alarmă: ne arată unde ne aflăm, ce este omul astăzi. Am vizionat de mai multe ori clipul melodiei premiate, am citit și recitit cu atenție versurile. La o primă vedere, Nemo a spart codul binar, 0-1, al sexualității masculin-feminin, devenind, după multe frământări, non-binar. Dar o referire la amoniți arată o ruptură mai profundă. Seria lui Fibonacci și numărul de aur, prezente în întreaga creație, de la cochilia de nautilus până la forma galaxiilor, denotă existența unui Creator și a rânduielii Sale.
Răzvrătindu-se împotriva regulilor înnăscute, Nemo a evadat din legea lui Dumnezeu. El cântă codul spart între bine și rău, masculin și feminin, visând, experimentând (mai grav) o altă lume, o altă împărăție: a lui (simbolizată în clip prin oglindă). Paradisul lui virtual de visare și drog, subliniat prin clasa non-standard a biletului de tren din clip, îl situează deasupra sexului, dar și (să nu fie!) deasupra lui Dumnezeu. Este aici tainica dorință de a fi un OM întreg, dar și dumnezeu, deasupra diferențierilor de orice fel, îndeplinită, în modul căzut, altfel decât pe calea lăsată de Creator, a unirii binecuvântate dintre bărbat și femeie.
Ziua copilului
Un duhovnic drag sufletului meu spunea că un copil ai cărui părinți nu se ocupă de creșterea și îngrijirea sa (și aș adăuga - mai ales spirituală) este „un avort continuu”. Mă gândesc la ce a mai rămas din copilărie. Sexualizarea timpurie, jocurile și desenele animate cu lumi fantastice, evadarea din cotidian în lumea spirituală de factură magică îi conduc la Dumnezeu sau la celălalt? Am citit multe comentarii privind aceste deraieri de la Eurovision. Concluzia? Toți ceilalți sunt de vină, numai noi nu. Nu putem să-i iertăm pe cei cărora le-am greșit și atunci îi condamnăm. Dar tinerii sunt produsul nostru, i-am smintit prin viața și patimile noastre. Dacă puritanismul a dus la revoluția sexuală, aceasta, prin exagerările ei, va duce la o nouă formă de puritanism, o lume ideală, de basm, magie și visare, de evadare din contrângerile unor standarde de imagine, feminină sau masculină, cărora nu toți se pot potrivi, oricâte operații estetice, implanturi, steroizi și altele asemenea se vor folosi.
Tinerii se revoltă. Este felul lor de a ne arăta că vor altă lume, mai curată, culmea, deasupra unei sexualizări excesive generate de depravarea generațiilor părinților și bunicilor. Mă gândesc la Nemo, la scena de final când, în rochița lui, cânta vesel, săracul, ca într-o copilărie de poveste (mai exact o caricatură a ei), unde nu trebuia să fie nici vreun superman (o cădere de la Făt Frumos), nici vreo prințesă războinică (altă cădere de la Ileana Cosânzeana). Doar că era singur în împărăția sa, adică în iad. Poleit, dar iad. Este aici o căutare a îndumnezeirii, dar împărăția e găsită greșit. Variatele tipuri de demonizare pot fi, paradoxal, o chemare neînțeleasă către chipul îngeresc, calea monahală, tot mai străină lumii de azi, dar cu atât mai necesară. Dumnezeu să îl ajute să o găsească.
Ai căzut? Ridică-te!
Părintele Arsenie Papacioc avea un cuvânt minunat: „dracul e un tolerat, nu este o putere”. Mă gândesc la Sfântul Paisie care i-ar fi asumat pe non-binari, cu o milă nesfârșită pentru ei. Am privit de multe ori clip-urile melodiilor premiate la Eurovision. Un strigăt disperat (și frumos, în dramatismul lui) al unei lumi pe moarte. Spirituală. Nu am putut face mai mult decât să plâng și să bat metanii pentru ei. Mă gândesc că doar asta putem face: să ne rugăm să ne ierte Dumnezeu pentru ce i-am învățat și să îi ajute să vină la lumină. Numai El poate face acest lucru, cum spun Evangheliile despre foști demonizați, desfrânate sau tâlhari, acum sfinți în calendar. Să facem partea noastră, că nu este al nostru să îi osândim. Și ei vor putea, după o perioadă libertină, cu influențe satanice, fie prin muzică, fie prin patimile descătușate, făcute vizibile prin costumarea în demon, să devină, asemenea fostei actrițe Monica Fermo, monahi și monahii sau măcar creștini adevărați. Non-binarii pot fi sfinți cândva. Deși nu vor să fie numiți astfel, Mântuitorul le va spune: Fiică/tinere, ţie îţi zic, scoală-te! Talita kumi!“ (Marcu 5, 41; Luca 7, 14).
