În urmă cu 35 de ani, pe 22 decembrie 1989, era înlăturată ultima dictatură est-europeană de sorginte comunistă - cea din România. A fost un moment de mare tensiune socială, dar și un timp marcat de
Expoziţie de fotografii despre rromi, cu caravana prin ţară
Expoziţia de fotografii cu tema „Rromii: trecut, prezent şi viitor“ a fost deschisă de Agenţia Naţională pentru Rromi, în colaborare cu Departamentul pentru Relaţii Interetnice, la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj. Expoziţia este itinerantă şi a fost prezentată publicului din Bucureşti, urmând să fie prezentă şi la Craiova, Alba Iulia, Târgu Mureş, Oradea, Braşov, Iaşi şi Călăraşi. Fotografiile care reprezintă „Trecutul“ aduc în faţa privitorilor imagini din secolul al XIX-lea, în care influenţa franceză s-a resimţit în toate sectoarele societăţii româneşti, fiind astfel prezentate imagini cu „Un cuisinier tsigan“ (Bucătar ţigan), un „Tsigan lacatouch“ (Ţigan lăcătuş) sau „Tsigans entameurs“ (Ţigani împărţind hrana). Alte fotografii redau imagini cu ţigani stând alături de urşi dresaţi, în apropierea unor iarmaroace, conform Agerpres. Una dintre lucrări surprinde un bătrân trăgând tutun dintr-o pipă, sub borurile foarte largi ale unei pălării. Este îmbrăcat în haine ponosite, ar putea fi un ţigan din oricare altă parte a lumii, totuşi, opincile româneşti cu nojiţe îl identifică drept un locuitor din Ţara Românească, Moldova sau Transilvania, de acum un secol şi jumătate. Din „prezent“ sunt fotografii în care poate fi recunoscut celebrul maestru Johnny Răducanu în „No comment! Just piano“ sau Anca Parghel în „Dor de viaţă“. În lucrarea „După 500 de ani, tot noi“, sunt două personaje îmbrăcate în costume de sărbătoare care par gata să înceapă un dans tradiţional. Pentru „viitor“ sunt prezentate imagini precum cea a unei eleve care stă în bancă, la şcoală, cu titlul „Prim pas spre viitor“, sau a unei tinere care arată spre privitor o diplomă de elevă absolventă, cu titlul „Împreună - obiectiv comun“.