Iubesc satul românesc!

 „Veșnicia s-a născut la sat”, ne spune marele nostru filosof Lucian Blaga. Rădăcinile noastre de veacuri sunt bine înfipte în satul românesc. Fără satul neaoș românesc am fi atât de săraci! Fără sfânta biserică ce străjuiește de pe colină orice sat, am fi precum corabia fără cârmaci. Fără jertfa martirilor și a sfinților care-și dorm somnul în cimitirele satelor noastre, ne-am simți părăsiți. Profesorul are datoria să păstreze vie legătura cu tradițiile, satul, Biserica și oamenii satelor răsfirate pe dealuri sau întinse de la câmpie.

Una dintre activitățile desfășurate la ora de religie a fost ca fiecare elev să facă o prezentare a satului bunicilor. Mărturiile lor m-au făcut să cred că satul românesc maramureșean nu își va pierde farmecul. Trăirile lor, emoția din glas, imaginile cu satul în care au fost botezați m-au determinat să împărtășesc această activitate cu cei care vor să știe mai multe despre maramureșeni și locurile dragi sufletului lor. În cele ce urmează, vă voi prezenta câteva gânduri așternute în scris de către elevii mei:

„Sunt mândru că mă trag din Țara Lăpușului, din Groșii Țibleșului, de la interferența a trei județe - Bistrița, Sălaj și Maramureș, dintr-un loc al credinței, unde rugăciunile și glasul clopotelor se înalță necontenit către cer. În vacanțe, bunica ne-a dus de mână la Sfânta Biserică. Încă de mic am învățat să port clopul înstruțat cu pene de păun, cioareci și pieptar la Sfânta Biserică, duminica și în sărbători. Mi-e drag să-i văd pe vecinii mei sculptând cruci din lemn ori troițe. Există atâta smerenie și dragoste către Domnul pe chipurile lor! Bunicii și părinții m-au învățat că suntem asemenea unor copaci, cu cât rădăcinile ne sunt mai puternice, cu atât suntem mai fermi în credință, mai ancorați în neamul nostru românesc”. (Rareș Pop)

„Satul, locul unde copilăria devine tărâm de basm cu ajutorul bunicilor și al viețuitoarelor ce-i dau un farmec aparte. Spațiul în care jocurile au altă conotație. Copiii sunt în ton cu natura, iar ulițele satului mereu primitoare, deschise pentru joc și distracție. Bunicii, cu coasa ori sapa în spinare, cocoșați de munca grea a câmpului, au puterea să cânte. Iubesc spiritul lor tânăr. Îmi plac căruțele pline cu iarba proaspăt cosită, în care femeile harnice se așază și horesc. E atâta veselie! Sunt bucuroasă că-mi petrec vacanțele acolo, în inima satului mara­mureșean”. (Antonia Rus)

„Banca de la poartă este specific satelor maramureșene. Și la noi ea este la fiecare casă. Îmi place enorm de mult să ies în serile de vară la poartă. Aici ne întâlnim cu toții. Bătrânii deapănă amintiri, iar noi, copiii, suntem fascinați de lumea de altădată. Telefoanele le lăsăm în casă. E o regulă pe care am acceptat-o cu toții. Sunt bucuroasă că pot să stau pe banca de la poartă și în colțul străzii să văd troița ce-mi amintește de eroii satului meu. Pare ciudat, dar este adevărat – familiile tinere care au migrat de la oraș la sat sunt iubitoare de Hristos și cinstesc tradițiile satului românesc.” (Denisa Pîslă)

„Nu locuiesc de mulți ani în această localitate, dar o iubesc. Vă invit cu drag să ne vizitați satul, Biserica și sala de sport! Să vă bucurați alături de noi la Zilele localității sau la hramurile Bisericii noastre. Ce mult îmi place vântul care mătură frunzele pe ulițele satului! Vuiește satul de chiote de bucurie. Tresare totul în jur. Mustul și mirosul de gutui coapte, dulceața aburindă din căldarea veche de zeci de ani, cuptorul plin de cozonaci te îmbie să uiți de tabletă sau telefon și să savurezi minunățiile toamnei. Roadele muncii bunicilor se văd. Ei Îi mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru tot și pentru toate. Când clopotul bate, sătenii se opresc. Își fac cu smerenie semnul Sfintei Cruci și mulțumesc cerului pentru toate. Timpul este mai așezat, mai liniștit. Zbuciumul orașului e departe. Bunicii și satul lor sunt povestea copilăriei mele. Nimic nu egalează această poveste magică. E unică, miraculoasă și... e doar a mea!” (Antonia Rus)

„Cum să nu iubesc acest loc știind că pe ulițele lui îmi aleargă copilăria! Cum să nu iubesc portul și oamenii, mănăstirile binecuvântate de aici, din Țara Lăpușului! Ce minunat îmi stă în portul popular! Cămașa e frumos împodobită cu broderii, zadiile, poalele, cojocul ori sumanele sunt din țesătură aleasă, guba pentru femei e unică. Ce bine îi stă și tatei în acest minunat port. Poartă tata în zi de sărbătoare cămașă simplă, pălărie de pâslă neagră, curea lată, gaci albe și cojoc negru. Ce sentiment frumos mă îm­brățișează când văd copii, bunici și părinți îmbrăcați de sărbătoare, urcând dealul Rohiei!” (Larisa Talpoș)

„Colindele sau pricesnele răsună în Țara Lăpușului! Nu există lăpușean să nu le îngâne în zi de praznic sau la începutul lucrului. Horim, doinim sau cântăm. Ne spunem bucuria și durerea prin cântec. Depănăm amintiri pe malul Lăpușului, unde dăm drumul sentimentelor negative, astfel încât apa să le ducă în adâncuri. În dimineața de Paște ne spălăm în apa râului, iar apoi băieții ne udă cu ea. E binecuvântată apa Lăpușului! Mama ne-a vorbit, mie și surorii mele, despre obiceiurile de la începutul aratului și semănatului, de la începutul Postului Mare și din timpul recoltatului. Ce păcat că pe unele obiceiuri nu le pot trăi aievea! De multe ori sunt în orașul Baia Mare, departe de locul drag inimii mele. E Țara Lăpușului, un colț de rai! E basm. E poveste... E povestea noastră duioasă și plină de smerenie. Iubesc această poveste și o voi spune oriunde pașii mă vor duce!” (Casandra Șanta)

Acestea sunt lecții pe care le-am primit de la elevii mei. Sunt bucuroasă că tradițiile și obiceiurile din moși strămoși sunt încă apreciate de elevi. Dumnezeu să ne ajute să păstrăm aceste frumoase rânduieli și să le transmitem, cu responsabilitate, generațiilor următoare!

 (Ana Macovei este profesoară la Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” din Baia Mare.)