Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Noi examene judeţene la începutul lunii mai
Doar 38,39% dintre elevii de clasa a XII-a sunt pregătiţi pentru a trece examenul de bacalaureat, în condiţiile în care nota minimă de promovare este 6. „Rezultatele dau un semnal de alarmă în plus”, ele reprezentând consecințele „veşnicelor schimbări la care elevii şi profesorii au fost parte”. Ministerul recomandă organizarea unor simulări suplimentare în judeţele-problemă la începutul lunii mai.
Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCS) a centralizat rezultatele celor 231.958 de elevi de clasa a XI-a şi a XII-a, care au participat la toate probele simulării naţionale a examenului de bacalaureat 2016. Ca şi la evaluarea naţională, rata de promovare este foarte slabă. Astfel, doar 42.386 de elevi din 110.423 de elevi de clasa a XII-a prezenţi (38,39%) au obţinut medii de promovare a examenului (6 şi peste 6), rezultat comparabil cu cel de anul trecut (38,77%).
Pe probe, situaţia notelor peste 5 este de 64,6% la limba şi literatura română, 80,8% la limba maternă, 53,2% la proba obligatorie a profilului - matematică sau istorie, respectiv 60,8% la proba la alegere a profilului. Potrivit datelor MENCS, la clasa a XI-a, rata de promovare este de doar 25,76%, în scădere cu 3 procente comparativ cu 2015, când aceasta s-a situat la valoarea de 28,51%. Pe tranşe de medii, situaţia cumulată (clasa a XI-a şi clasa a XII-a) arată că 25.823 de elevi au obţinut medii între 6 şi 6,99, 25.802 elevi - medii între 7 şi 7,99, 16.866 de elevi - medii între 8 şi 8,99 şi 5.195 de elevi - medii între 9 şi 9,99. 13 elevi au încheiat simularea examenului de bacalaureat cu media 10.
În patru judeţe, rata de promovare la clasa a XII-a a fost de peste 45%: Cluj (47,5%), Alba (46,6%), Galaţi (46,2%) şi Iaşi (46%), iar procente de promovare sub 25% s-au înregistrat în judeţele Giurgiu (24,7%) şi Ilfov (18,4%). În ceea ce priveşte rezultatele elevilor de clasa a XI-a, procente de promovare de peste 30% s-au consemnat în cinci judeţe: Cluj (32,7%), Suceava (31,7%), Iaşi (30,9%), Prahova (30,8%) şi Alba (30,7%). Sub pragul de 20% s-au înregistrat în judeţele Timiş (19,9%), Teleorman (18,4%), Giurgiu (15,4%) şi Ilfov (11,4%).
Conform metodologiei de desfăşurare a examenului naţional de bacalaureat, media minimă de promovare, pentru fiecare disciplină în parte, este 5, iar media finală a notelor la toate disciplinele, necesară pentru promovarea examenului de bacalaureat, este minimum 6.
Notele obţinute de către elevi nu se trec în catalog, simulările având rolul de a „familiariza elevii cu rigorile acestui tip de examen şi de a identifica nevoile acestora pentru a conştientiza nivelul de pregătire, înainte de bacalaureat, şi de a lua măsuri în consecinţă pentru îmbunătăţirea rezultatului final”.
„Aceste rezultate dau un semnal de alarmă în plus. Ceea ce vedem astăzi nu este decât rezultatul politicilor fără continuitate, al veșnicelor schimbări la care elevi și profesori au fost parte. Cred că este momentul să ne întrebăm serios până unde mergem cu «experimentele» și de unde începem să construim, fără patimi și orgolii. La mijloc nu sunt doar elevii ori profesorii, cum s-ar putea crede. E vorba de noi toți, ca societate, și de cum ne proiectăm viitorul, prin deciziile de azi”, a comentat rezultatele ministrul educaţiei, domnul Adrian Curaj. În consecinţă, ministerul a făcut o serie de recomandări, printre acestea numărându-se organizarea unor simulări judeţene la începutul lunii mai doar pentru elevii de clasa a XII-a, „care să urmărească evoluţia elevilor şi să permită planuri remediale specifice”. Totodată, inspectoratele şcolare au fost desemnate să monitorizeze atent programul de pregătire a elevilor „prin inspecţii şcolare tematice şi consultări cu comisiile metodice din licee”.