O restructurare urgentă a sistemului de învăţământ este necesară

Alături de pachetul legislativ care conţine legea învăţământului preuniversitar, legea învăţământului universitar şi legea personalului din învăţământ care este intens dezbătut în acestă perioadă, un alt document este supus dezbaterii. Este vorba despre raportul Comisiei prezidenţiale care este complementar propunerilor legislative. Raportul face o diagnoză a stării învăţământului românesc, care a fost apoi dezbătut în medii academice. În raport se arată că, învăţământul românesc suferă de mai multe probleme, fiind „ineficient, nerelevant, inechitabil şi de slabă calitate“, după cum se arată în raport. Documentul supune atenţiei slaba pregătire a elevilor români în general, în comparaţie cu cei din ţările vecine. De asemenea, este tras un semnal de alarmă asupra dotărilor, astfel că „majoritatea şcolilor din România au o arhitectură care corespunde unei concepţii despre şcoală de la finele secolului al XIX-lea, nu de la începutul secolului al XXI-lea“. Membrii Comisiei prezidenţiale mai atrag atenţia că „sistemul educaţional actual are mari probleme de eficienţă, echitate, calitate şi relevanţă pentru economia cunoaşterii“, cercetarea şi inovarea nu asigură un viitor al României ca ţară competitivă şi prosperă. Raportul atrage atenţia că este necesară o restructurarea urgentă, „dacă nu vrem să devenim o colonie tehnologică, o ţară cu oameni săraci şi fără speranţe“.

▲ Raportul Comisiei prezidenţiale

I. DIAGNOZA

Menţinerea actualului sistem de învăţământ din România pune în pericol competitivitatea şi prosperitatea ţării. Acest sistem are patru mari probleme: este ineficient, nerelevant, inechitabil şi de slabă calitate.

1. Sistemul de învăţământ este ineficient. Tabelul 1 arată performanţele obţinute de elevii din România la principalele evaluări internaţionale: PISA, TIMSS şi PIRLS. Cu excepţia rezultatelor la lectură ale copiilor din clasa a IV-a (PIRLS - 2001), toate celelalte performanţe se află mult sub media internaţională. Mult mai îngrijorător este însă faptul că performanţele înregistrate de elevii noştri sunt semnificativ mai slabe decât cele ale elevilor din ţările vecine, recent intrate în UE, care au aproximativ aceleaşi condiţii social-economice ca România. Aceste performanţe ne arată că trebuie să punem capăt iluziei că avem un sistem performant, invocând reuşitele la olimpiadele internaţionale. Rezultatele olimpicilor noştri sunt prea puţin relevante pentru sistem: ele reflectă excelenţa lor personală şi a câtorva profesori care îi pregătesc, nicidecum starea sistemului.

2. Sistemul de învăţământ este nerelevant în raport cu economia şi societatea viitorului. Toate analizele actuale arată că viitorul va fi dominat de economiile şi societăţile bazate pe cunoaştere. În acest context, prin Agenda Lisabona, UE a stabilit 5 indicatori care arată mă-sura în care o ţară şi Uniunea, în ansamblul ei, sunt capabile să facă faţă provocărilor economiei cunoaşterii. Poziţionarea României în raport cu indicatorii economiei cunoaşterii („indicatorii Lisabona“) este prezentată în tabelul 2. Din analiza acestor date rezultă o concluzie clară: actualul sistem de educaţie nu este capabil să asigure României o poziţie competitivă în economia cunoaşterii.

3. Sistemul de învăţământ actual este inechitabil. Un sistem de învăţământ este echitabil dacă asigură elevilor aceleaşi oportunităţi de învăţare şi de rezultate, indiferent de mediul socio-economic sau cultural din care provin. Din păcate, în România, în ciuda intervenţiilor de până acum, se menţin inechităţi flagrante. Apartenenţa la mediul rural se asociază cu dezavantaje majore: actualmente numai 24,54% dintre elevii din mediul rural ajung să urmeze liceul. Proporţia elevilor din mediul rural care obţin rezultate slabe la limba română, matematică şi ştiinţe este de 2-6 ori mai mare decât a celor din mediul urban; proporţia celor care obţin rezultate foarte bune la aceleaşi discipline este de 2-3 ori mai mică! Grupurile vulnerabile continuă să fie, în mare măsură, dezavantajate educaţional. Aproximativ 80% dintre tinerii neşcolarizaţi sunt rromi, dintre care 38% sunt analfabeţi funcţional. Proporţia de copii rromi înscrişi în învăţământul primar este de 64%, faţă de 98,9% - media naţională. Nu există date statistice referitoare la copiii cu nevoi speciale, la grupurile din penitenciare sau alte grupuri vulnerabile, dar evaluările ONG-urilor implicate au scos în evidenţă inechităţi majore şi cronice.

4. Infrastructura şi resursele din sistemul de învăţământ sunt de slabă calitate. Majoritatea şcolilor din România au o arhitectură care corespunde unei concepţii despre şcoală de la finele secolului al XIX-lea, nu de la începutul secolului al XXI-lea. Peste 82% din totalul clădirilor şcolare sunt construite înainte de 1970, uneori chiar cu mult mai mult timp în urmă, ceea ce face ca starea şi dotarea lor să nu mai corespundă standardelor actuale de pregătire. Din mii de şcoli lipsesc facilităţile de bază (apă curentă, WC etc.), iar dotarea materială este precară. Doar 36% dintre şcoli sunt conectate la internet, majoritatea covârşitoare fiind formată din liceele din mediul urban.

Resursa umană îmbătrâneşte îngrijorător (media de vârstă a personalului didactic este de 40 de ani la femei şi de 44 de ani la bărbaţi), iar calitatea prestaţiei este, în general, slabă.

Doar 18% din personalul didactic a urmat un curs de pregătire pentru utilizarea tehnologiei informaţiei în predare, iar într-un sondaj recent, 74,3% dintre elevii de clasa a VIII-a susţin că profesorii obişnuiesc să le dicteze la majoritatea materiilor. Programa şcolară este deosebit de încărcată şi mai ales, este lipsită de o viziune clară. Ce vrem să ştie copiii noştri când termină şcoala? Aceasta ar fi întrebarea la care ar trebui să răspundă orice programă şcolară pentru a avea şi a aplica o viziune cât mai cuprinzătoare. Evaluarea elevilor, îndeosebi prin teste naţionale şi bacalaureat, e de slabă calitate. Managementul unităţilor şcolare a fost politizat excesiv, împiedicându-se astfel acumularea de know-how şi formarea managerilor profesionişti. Inerţia sistemului este uriaşă.

La problemele intrinseci ale sistemului de învăţământ legate de eficienţă, relevanţă, echitate şi calitate se adaugă un fenomen extern, cu mari consecinţe pentru educaţie: declinul demografic.

Din analizele statistice rezultă că, dacă se menţin actualele tendinţe demografice, în 2013 vom avea cu 20% mai puţini elevi decât în 2005, iar în 2025 - cu 40% mai puţini. Scăderea este dramatică, iar consecinţele asupra resurselor umane necesare dezvoltării ţării - uşor de dedus.

În învăţământul superior şi în cercetare, câteva insule de excelenţă sunt scufundate într-o mare de mediocritate. Nici una dintre universităţile noastre nu se află în topul celor 500 de universităţi din lume conform clasamentului Shanghai şi chiar cele mai performante dintre ele ar trebui să-şi sporească producţia ştiinţifică de 7-8 ori ca să aspire la un astfel de statut. Dacă raportăm numărul de articole ştiinţifice la populaţie, atunci performanţa ştiinţifică a României este de 11 ori mai mică decât media ţărilor OECD, de 5 ori mai mică decât a Ungariei şi de 2 ori mai mică decât a Bulgariei. Indicele compozit de inovare al României a fost în 2006 de 2 ori mai mic decât al Bulgariei, de 3 ori mai mic decât al Ungariei şi de 5 ori mai mic decât media UE şi are cea mai importantă tendinţă de scădere dintre toate ţările luate în considerare.

Rezumând, sistemul educaţional actual are mari probleme de eficienţă, echitate, calitate şi relevanţă pentru economia cunoaşterii. El produce insuficientă cercetare şi inovare şi nu este capabil să promoveze o Românie competitivă şi prosperă. Restructurarea lui e necesară şi urgentă, dacă nu vrem să devenim o colonie tehnologică, o ţară cu oameni săraci şi fără speranţe.