Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
O sesiune specială a BAC-ului va avea loc în februarie - martie
Absolvenţii de liceu care nu promovează examenul de bacalaureat ar putea primi o şansă în plus într-o sesiune specială organizată în lunile februarie - martie, potrivit unui proiect al Ministerului Educaţiei Naţionale. Ministrul Remus Pricopie a anunţat la finele săptămânii trecute că doreşte „instituţionalizarea“ meditaţiilor pentru absolvenţii care nu promovează bacalaureatul, cursurile de trei-patru luni urmând să fie plătite de stat. „Nici un sistem din lume nu are rată de succes de sută la sută (la bacalaureat - n.r.). Atunci când ai 200.000 - 300.000 de copii într-un ciclu, unii vor fi foarte buni, unii medii, unii nu vor ţine acelaşi ritm de pregătire. Nu trebuie să-i pedepsim pe cei care nu reuşesc de prima dată, trebuie sprijiniţi. Prin urmare, la Ministerul Educaţiei lucrăm la un proiect ca instituţiile de învăţământ acreditate, respectiv liceele şi universităţile să poată să desfăşoare meditaţii instituţionalizate pentru o perioadă de trei-patru luni, strict cu programa de bacalaureat“, a declarat ministrul, citat de Mediafax. Ministrul Pricopie precizează că singura problemă de rezolvat va fi aceea a calendarului şcolar care „este foarte încărcat“, însă „se caută soluţii“. Cursurile vor fi finanţate fie cu bani de la bugetul statului, fie prin întocmirea de proiecte cu fonduri structurale. (O.N.)



.jpg)