Prima zi a Postului Nașterii Domnului va rămâne pentru credincioșii din zona de sud a cartierului ieșean Tătărași un moment de aleasă bucurie duhovnicească, întrucât în Parohia „Sfântul Paisie de la
Prima zi a Postului Nașterii Domnului va rămâne pentru credincioșii din zona de sud a cartierului ieșean Tătărași un moment de aleasă bucurie duhovnicească, întrucât în Parohia „Sfântul Paisie de la
În Duminica a 25‑a după Rusalii, 15 noiembrie, zi în care a fost prăznuit și Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat în mijlocul
În prima zi din Postul Nașterii Domnului, Duminica a 25‑a după Rusalii, 15 noiembrie, la Catedrala Patriarhală din București, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul,
Biserica „Sfântul Grigorie Palama”, paraclis universitar al Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București, și-a sărbătorit sâmbătă, 14 noiembrie, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Ierarh Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului. Cu acest prilej, la finalul Sfintei Liturghii a avut loc binecuvântarea Centrului de spiritualitate și dialog „Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae”, din vecinătatea bisericii.
În ziua de cinstire a Sfântului Ioan Gură de Aur, vineri, 13 noiembrie, la Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Sibiu s‑au adunat în rugăciune mulţimi de credincioși şi slujitori ai sfintelor
În perioada 5-12 noiembrie 2026, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a avut un program intens de pelerinaj, rugăciune și slujire în Sfântul Munte Athos și în
În Duminica a 24-a după Rusalii, 8 noiembrie, când Biserica Ortodoxă a sărbătorit și Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor puteri, Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, a oficiat slujba de târnosire a bisericii ortodoxe române cu hramul „Sfântul Antonie” din Viena, Austria, în prezența a peste 1.200 de credincioși, informează mitropolia-ro.de.
Credincioșii Parohiei ortodoxe române „Acoperământul Maicii Domnului” din Bielefeld, Germania, au participat duminică, 1 noiembrie, la sfințirea noii catapetesme a bisericii și la Sfânta Liturghie săvârșite de Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, împreună Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, înconjurați de un sobor de slujitori. La programul liturgic au participat numeroși români ortodocși din Bielefeld și din localitățile învecinate.
Mănăstirea „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou” din orașul american Middletown, statul New York, și-a serbat și în acest an hramul de toamnă, sâmbătă, 24 octombrie. Ca de fiecare dată, Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul ortodox român al celor două Americi, a fost prezent în mijlocul obștii și închinătorilor, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi din mai multe jurisdicții ortodoxe.
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a desfășurat, în perioada 22-25 octombrie 2026, o amplă vizită pastorală în Regatul Danemarcei, marcată de slujiri arhierești cu
Federația Filantropia a Patriarhiei Române a venit în sprijinul a 100 de persoane vârstnice din județul Alba, în cadrul campaniei „Ajută un bătrân să zâmbească”. Seniorii din localitățile Hopârta și Fărău au avut parte de consultații oftalmologice gratuite, iar pe baza rezultatelor examinării, vor primi ochelari de vedere fără nici un cost.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, în protoieriile Găești, Pucioasa și Titu, judeţul Dâmboviţa, s‑a desfășurat recent partea a doua a campaniei eparhiale „Donează sânge, salvează o viață!”, la care au participat 216 persoane, fiind colectați 97 litri de sânge. Preoți și credincioși din cele trei protoierii au mers la Centrul de Transfuzii Dâmbovița, oferind un gest concret de solidaritate față de persoanele aflate în suferință și contribuind la refacerea rezervelor de sânge necesare actului medical.
În cadrul programului eparhial de sprijinire a instituțiilor sociale din județul Dâmbovița, inițiat de Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, Fundația „Parohia Eroilor” din Târgoviște a primit miercuri, 28 octombrie, produse igienico-sanitare necesare activității instituției. Această acțiune filantropică s-a desfășurat cu implicarea mai multor parohii din Protoieria Târgoviște Nord: Bărbuleț, Manga, Priseaca, „Sfinţii Voievozi Mihail și Gavriil” și Tătărani, ai căror preoți slujitori, împreună cu tineri din comitetele parohiale, au oferit sprijin concret instituției, contribuind la îmbunătățirea activităților sociale și la susținerea persoanelor aflate în dificultate.
În ziua de 28 octombrie, vremea neprietenoasă nu i-a descurajat pe credincioşii bucureşteni şi pelerinii veniți din mai multe zone ale țării din râvna lor şi dorinţa de a aştepta la rând pentru a se închina la raclele cu moaşte din „Baldachinul Sfinților” din București. Efortul acestora a fost ușurat şi de un dar de hrană trupească oferit de Protoieria Ploiești Nord, judeţul Prahova.
În ziua sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, 27 octombrie, credincioşii au aşteptat cu răbdare pentru a ajunge la „Baldachinul Sfinţilor” din Bucureşti. Vremea ploioasă şi frigul de toamnă nu i-au descurajat pe credincioşii şi pelerinii veniţi din numeroase zone ale ţării, iar aşteptarea lor a fost îndulcită şi de o gustare oferită de Protoieriile Sector 2 şi Sector 6 Capitală şi de Protoieria Vălenii de Munte din judeţul Prahova.
Ministerul de Finanţe a avizat pozitiv un proiect al Ministerului Agriculturii care prevede compensarea creşterii preţurilor la îngrăşăminte în 2026 prin alocarea sumei de 60 de milioane de euro. Potrivit
Comisia Europeană a aprobat finanţarea a două programe româneşti de promovare a produselor agroalimentare, în valoare totală de aproximativ 4 milioane de euro, a anunţat Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării
Asociaţia Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR) atrage atenţia că România are nevoie de un sector suin funcţional şi competitiv, deoarece „securitatea alimentară nu poate fi asigurată doar din
Coasta de Fildeş, cel mai mare producător mondial de cacao, ar putea să se confrunte cu o scădere a producţiei de până la 25% din cauza El Niňo, un fenomen care provoacă temperaturi extreme, inundaţii şi
Ministrul român al agriculturii şi dezvoltării rurale, Florin Barbu, şi viceministrul lituanian al agriculturii, Rolandas Taraskevicius, au avut o întrevedere în contextul marcării a 35 de ani de la restabilirea
Menopauza este o etapă firească în viața femeii, marcată de încetarea menstruațiilor și de scăderea producției de estrogeni. Deși nu este o boală, schimbările hormonale pot aduce bufeuri, transpirații
Microcirculația este esențială sistemului vascular, asigurând schimburile de oxigen și nutrienți dintre sânge și țesuturi. Deși capilarele sunt cele mai mici vase, modificările lor pot reflecta procese
Hipertensiunea arterială (HTA) este una dintre cele mai frecvente boli cronice, adesea fără simptome, dar cu consecințe grave asupra sănătății. La nivel mondial, în 2024, aproximativ 1,4 miliarde de adulți
În câteva zile vom intra în perioada de pregătire trupească și sufletească pentru marea și frumoasa sărbătoare a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Din punct de vedere alimentar, aceasta înseamnă că,
Multă vreme am privit dinții ca pe o problemă separată de restul corpului: ne doare o măsea, mergem la stomatolog, apoi uităm. Stomatologia de astăzi vede lucrurile altfel. Gura este poarta de intrare în
Mănăstirea Bic din judeţul Sălaj, cu cele două biserici, clădirile gospodăreşti, obştea şi credincioșii care o cercetează neîncetat, este rodul rugăciunilor, credinţei şi activităţii neobosite a maicii
Deși ar putea părea doar o expresie inspirată, la Iași, în aceste zile, chiar se mănâncă film creștin pe pâine. Iar ingredientele care țin publicul aproape de marele ecran sunt diverse: iertarea, credința tr
Inginerul Vasile Balcan este unul dintre cei mai cunoscuți fermieri și antreprenori din agrobusinessul românesc, care activează pe raza județului Neamț, la Roman. Pe lângă sectorul vegetal pe care l-a dezvoltat
Dragă Dumnezeul nostru Dumnezeul nostru drag, Eu pe toate le atrag: Cunoştinţe despre Tine În timp ce mă-nveţi de bine. Sfinţi Apostoli, îngeraşi, Îi învăţ pe toţi în paşi. La Biserică mă
Din senin, deasupra poieniţei începură să apară nori negri, îmbufnaţi şi furioşi. Vieţuitoarele, cu mic, cu mare, se ascunseră fiecare pe unde găsiră. Tunetele şi fulgerele se aliară cu norii. Luă
Dragi copii, m-aş bucura foarte mult dacă mi-aţi trimite desenele, poveştile sau poeziile, întrebările sau chiar propunerile voastre pentru această pagină. Puteţi face acest lucru pe adresa redacţiei
Sfintele Taine Sfintele Taine respectate Sunt ajutorul nostru-n toate. Orice muncă nu putem De rugăciuni ne-ajutăm. La Dumnezeu ne-nchinăm Şi Tainele respectăm, Lui Iisus noi ne rugăm, Pe aproape-l
Desene minunate
Şi pentru că nu v-am mai scris de mult o reţetă, cea din pagina de astăzi am zis ppsă fie simplă, rapidă, sănătoasă şi delicioasă. Este vorba de bulete de caşcaval la cuptor. Avem nevoie de: - 150 g
Odată, un călător obosit şi sărac ajunse într-un sat. El nu avea mâncare, nici bani şi nu mâncase de câteva zile. Singurul lucru pe care îl avea era o oală de gătit pe care o folosea în puţinele ocazii
Dragi copii, m-aş bucura foarte mult dacă mi-aţi trimite desenele, poveştile sau poeziile, întrebările sau chiar propunerile voastre pentru această pagină. Puteţi face acest lucru pe adresa redacţiei ("Ziarul
În această pagină vă aduc cu drag creaţiile a trei fraţi din satul Alioş, jud. Timiş. Mi-au devenit dragi de cum am citit primul e-mail, cred că din două motive mai ales: sunt fraţi de vârstă foarte
Măicuţa Domnului Măicuţa Domnului din cer, Cu mult drag eu te pictez. Cu emoţii şi iubire Te schiţez iar pe hârtie. Eşti floarea cerului slăvită Şi de pământeni iubită. Ţie eu mereu
Dragii mei, pentru că ne apropiem de intrarea în Postul mare, astăzi am să vă spun o pildă care ne vorbeşte despre smerenie şi mândrie şi despre ceea ce este plăcut înaintea Domnului. Este vorba despre Pilda
Chiar dacă i-am prăznuit pe Sfinţii Trei Ierarhi în luna ianuarie, vă pun azi la suflet câteva rânduri închinate lor de nişte copii minunaţi de la Şcoala "Emil Racoviţă" din Oneşti, jud. Bacău.
Aceste desene sunt realizate de copiii de la Şcolile "Gheorghe Nechita" şi "Fântânele" (com. Motoşeni, jud. Bacău), sub îndrumarea doamnei profesoare Maricela Ilău.
Iată o poveste despre doi prieteni care mergeau împreună prin deşert. La un moment dat, cei doi s-au certat şi unul dintre ei i-a dat celuilalt o palmă. Deşi îndurerat, cel care a primit palma nu a zis
Dragi copii, m-aş bucura foarte mult dacă mi-aţi trimite desenele, poveştile sau poeziile, întrebările sau chiar propunerile voastre pentru această pagină. Puteţi face acest lucru pe adresa redacţiei
Nimic fără Dumnezeu Acum o lună Veni o zână, Una frumoasă. Fulgi de mătase aducea cu ea, Pe pământ îi răspândea. Însă ea nu putea Face asta doar aşa, Una-două să apară Zăpadă din
Dragii mei, astăzi vă vorbesc despre Sfinţii Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur. Cei mai mari Învăţători şi episcopi ai Bisericii noastre, ei sunt cunoscuţi sub numele de Sfinţii Trei
Dragi copii, m-aş bucura foarte mult dacă mi-aţi trimite desenele, poveştile sau poeziile, întrebările sau chiar propunerile voastre pentru această pagină. Puteţi face acest lucru pe adresa redacţiei ("Ziarul
Tatăl nostru, ajută-ne să fim sănătoşi şi Îţi mulţumim că ne-ai făcut şi ai avut grijă de noi până acum, căci Tu eşti Atotputernicul şi puterea Îţi aparţine. Amin! Marius Duval, clasa a VII-a A,
Dumnezeu este cu noi Sfinţii se roagă la Dumnezeu, Credinţa, iubirea, pocăinţa Şi milostenia o arată mereu Prin lucrarea faptelor bune Şi prin neîncetata rugăciune. Dumnezeul meu, Tu eşti cel mai
Desene minunate
Într-o seară, pe când mama pregătea cina, fiul de 11 ani veni în bucătărie cu o foaie de hârtie în mână. Cu un aer foarte serios, copilul îi dădu hârtiuţa mamei, care, lăsând puţin treburile,
Anul nou Anul nou îndatâ soseşte Şi-l salută pe bătrân, Îşi dau mâna ei frăţeşte, Anul nou e-acum stăpân. "Am venit să îţi iau locul, An vechi, bun găsit! Hai, să-nceapă jocul!" "Fii
Pe mătuşa mea o cheamă Antoaneta, dar eu îi zic Puia. Este o persoană cu dizabilităţi. Accidentul s-a petrecut acum şase anAi, când era elevă în clasa a X-a la şcoala unde învăţ şi eu acum. De atunci a r
Duminica a 26-a după Rusalii (Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina) Luca 12, 16-21 Zis-a Domnul pilda aceasta: Unui om bogat i-a rodit din belşug țarina. Și el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că
„În vremea aceea, când învăța Iisus, cineva a zis către El din mulțime: Învățătorule, zi fratelui meu să împartă cu mine moștenirea. Iar Iisus i-a zis: Omule, cine M-a pus pe Mine judecător sau
Pavel, Silvan și Timotei, Bisericii tesalonicenilor, întru Dumnezeu, Tatăl nostru, și întru Domnul Iisus Hristos: Har vouă și pace, de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Iisus Hristos. Datori suntem,
A doua zi din Postul Naşterii Domnului este marcată de cinstirea în Biserica Ortodoxă a Sfântului Apostol şi Evanghelist Matei. El este autorul primei Evanghelii din Sfânta Scriptură a Noului Testament, pe care
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 492 „Pe lângă grija de organizare, (Sfântul) Cuvios Nifon (Ionescu), fondatorul Schitului Prodromu, s-a
Un copil are nevoie de iubire, de încredere, de o comunicare sinceră și vie, dar, uneori, și de motivare adecvată. În viața fiecărui om pot exista perioade de lipsă de motivație, în care impulsul de a
În săptămânile din urmă, grupuri de copii și tineri din învățământul preuniversitar au schimbat activitățile din sălile de clasă cu programe non-formale prin care să cunoască mai de aproape oameni
Odată cu intrarea în monahism, după mai bine de 16 ani de frământări (fusese în Sfântul Munte Athos în 1929), monahul Agaton - mai târziu ieroschimonahul Daniil - avea să continue, cu mare dăruire
În spiritualitatea ortodoxă, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu ocupă un loc cu totul aparte, fiind nu doar cea aleasă să devină Maica Fiului lui Dumnezeu întrupat, ci și expresia desăvârșită a
Se vorbește în toate felurile de perioada comunistă și de modul în care Biserica Ortodoxă „a pactizat“ cu regimul. Fiecare tabără își argumentează opțiunea în funcție de ce crede că e relevant pentru


