Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Profesorul de religie, călăuză pe drumul vindecării sufletești

Profesorul de religie, călăuză pe drumul vindecării sufletești

Un articol de: Prof. Mihaela Ghițiu - 30 Sep, 2019

Începutul noului an școlar a venit ca întotdeauna cu zâmbete, flori, entuziasm, îmbrățișări, surprize, bucurii sau tristeți, cu freamătul tinereții deschise spre viitor și dorința de mai bine. Și a fost început bun, prin rugăciunile preoților, în cele mai multe școli, înseninând inimile, în ciuda neghinei zvârlite de cineva în ogorul neamului. Mai mult, Biserica, fiind mereu aproape de Școală, nu i-a uitat pe cei lipsiți, oferind, alături de rugăciune, un sprijin concret: rechizite și ghiozdane.

Cu primele zile, și noi, profesorii de religie, simțim înnoită în suflete chemarea de a-L mărturisi pe Hristos la catedră, dar și prin viața noastră, înaintea elevilor, colegilor de cancelarie și părinților. Iubirea răzbate prin cuvintele Evangheliei și dezvăluie sub ochii elevilor întreaga lucrare pământească a Mântuitorului, culminând cu izbăvirea omenirii din păcat și moarte, prin Jertfa și Învierea Sa. A aduce aceste cuvinte înaintea elevilor înseamnă a-i face părtași luminii învățăturilor pline de dragoste, bunătate și nădejde prin care Domnul ne descoperă sensul mântuitor al suferinței, dar și strălucirea vieții veșnice.

Deși, prin activitatea caritabilă a Bisericii, mulți elevi aflați în nevoie au venit la școală cu zâmbetul pe față, știm că, furați de grijile de zi cu zi, ne uităm uneori vocația de creștini, aceea de a-l iubi pe aproapele ca pe noi înșine. În calitate de profesori, suntem chemați să ne aplecăm cu mai multă atenție spre durerea celor din jur. Și nu este nevoie să căutăm prea departe. Chiar aici, sub ochii noștri, printre elevi, stau multe inimi încercate de greutăți, cu răni sufletești greu de purtat, pe care suntem chemați să le îngrijim împreună, atât cât ne stă în putință și să le îndrumăm către Cel ce pe toate le vindecă și le face noi. Hristos, în blândețea, bunătatea, compasiunea și dragostea Lui față de oameni, nu va lăsa pe nimeni nemângâiat sau nevindecat. Singura condiție este să Îi cerem aceasta în mod stăruitor. În această durere, Mântuitorul Își face simțită prezența, pentru cine Îl caută, prin Sfintele Taine, prin părinții duhovnici și prin întreaga lucrare a Bisericii, spitalul duhovnicesc în care oamenii pot primi tămăduire pentru toată boala trupească și sufletească. Din păcate, mulți nu se îndreaptă către El.

Vedem deseori în clasele noastre copii și tineri agitați, irascibili, gălăgioși sau, dimpotrivă, prea retrași, triști și tăcuți. Știm că poartă cu ei experiențe dureroase care i-au marcat, fie că e vorba de lipsa afecțiunii părinților, de manifestarea excesivă sau greșită a acesteia, de sărăcie, de traume mai adânci provenite din despărțiri, decese în familie, accidente, abuzuri domestice sau de altă natură. Uneori, primim crâmpeie din suferința lor, printre suspinuri grăbite, pe culoarele școlilor. Alteori, simțim zgomotos mânia, frica și tulburarea din sufletele lor, nevoia lor de a se liniști și de a-și recăpăta pacea. Și lucrul acesta îl poate dărui doar Hristos.

Pacea este unul dintre cele mai frumoase daruri ale Învierii Domnului. Nu o pace oarecare, ci aceea pe care El Însuși a promis-o apostolilor, iar prin ei, nouă tuturor, în seara Cinei celei de Taină: ,,Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze” (Ioan 14, 27). Hristos ne dăruiește mai întâi pacea cu Dumnezeu, pe care a câștigat-o cu scump Sângele Său, apoi pacea cu aproapele nostru, făcându-ne fii ai aceluiași Tată ceresc și nu în ultimul rând, pacea cu noi înșine, iertând tuturor toate.

Salutul Său de după Înviere, Pace vouă!, rămâne valabil în veci și poartă în el marea însemnătate a acestui dar. Pe urmele Domnului, îl putem pune și noi în lucrare. E o datorie și, în același timp, un dar să aduci pace și alinare unor suflete tinere tulburate, care nu se pot regăsi în tumultul acesta al lumii, frământate de probleme prea mari pentru umerii lor firavi.

Seminarul „Vindecarea traumei”

Pentru o abordare practică a problemelor celor care au suferit în urma unor răni sufletești, în ultimii trei ani, s-a organizat, sub patronajul Societății Biblice Interconfesionale din România, seminarul „Vindecarea traumei“. Acest seminar, inițiat de institutul Trauma Healing din Statele Unite ale Americii, a pus la îndemâna preoților, psihologilor, asistenților sociali și profesorilor care l-au parcurs, o serie de pași necesari și lesne de realizat, adaptați provocărilor societății de azi, pentru ajutorarea celor aflați în suferință. Din punctul de vedere al profesorilor, beneficiile acestui seminar au fost duble. Ei au avut ocazia să-și privească activitatea didactică atât din perspectiva efectelor traumelor personale asupra acesteia, cât și din cea a ajutorului pe care îl pot oferi elevilor, în afara disciplinei predate.

Conștientizarea impactului problemelor personale asupra actului didactic este deosebit de importantă. Oricât de mult am încerca, în calitate de profesori, să lăsăm la ușa clasei propriile dureri, frustrări, neîmpliniri, ca niște buni actori, constatăm că în realitate poiectăm, fie și foarte slab, stările noastre sufletești asupra celor din jur. De aceea, este de maximă urgență să ne vindecăm mai întâi noi înșine, pentru a nu împovăra, nerostit, elevii care așteaptă de la noi o perspectivă luminoasă asupra vieții. Din experiența împărtășită de profesorii ce au parcurs acest seminar a reieșit că, aplicând propriei persoane cunoștințele dobândite, și-au putut îmbunătăți comunicarea și relația cu elevii.

În lumea secularizată în care trăim sunt însă și elevi care nu caută ajutorul pentru problemele sufletești în Biserică, fie pentru că familia lor nu pune accentul pe viața duhovnicească, fie pentru că ei înșiși, de multe ori, provocați de mediul școlar sau extern, aleg să ocolească duhovnicul și, cel mult, să consulte un psiholog. În cele mai multe cazuri, parcurg perioadele de suferință fără sprijin, cu efecte serioase, pe termen lung. De aceea, deși seminarul pentru adolescenți urmează să fie implementat în anul următor, totuși, din experiența acumulată în seminarul pentru adulți, coroborată cu aceea de dascăli, care impune elemente de psihopedagogie, o parte dintre profesorii participanți la seminar au adaptat și aplicat punctual unele lecții cu elevii de liceu.

Parafrazându-l pe actorul Dan Puric, activitățile din acest seminar orientează și netezesc calea tinerilor spre Biserică. Pornind de la nevoia acestora de a fi ascultați de cineva, de a-și putea înțelege trăirile, de a-și exprima emoțiile, de a se vindeca sufletește, seminarul a îmbinat în mod optim psihologia cu viața religioasă. Unele întrebări specifice și metode utilizate în psihologie au fost folosite pentru a deschide calea către adevărata vindecare, pe care o dăruiește Hristos, în Biserică, de aceea se poate spune că psihologia și duhovnicia, la acest seminar, se află într-un raport corect. Astfel, este abordată mai întâi latura psihică a omului, prin crearea unui climat de încredere într-un grup de suport în care, prin anumiți stimuli, să poată fi retrăite, expuse, analizate, înțelese și acceptate unele experiențe negative din viețile tinerilor, în măsura potrivită vârstei lor. Apoi, sunt discutate implicațiile privind latura duhovnicească a vieții, necesitatea apropierii de Hristos și a restabilirii păcii lăuntrice prin iertare, sintetizată minunat de Sfântul Ioan Gură de Aur, astfel: ,,Dacă atunci când spui oamenilor necazurile tale şi le istoriseşti nenorocirile ce te-au cuprins îţi uşurezi sufletul îndurerat, ca şi cum te-ai alina prin cuvânt, cu mult mai mult, de vei împărtăşi Stăpânului patimile sufletului tău, vei căpăta mare uşurare şi multă mângâiere. De multe ori omul, când te aude plângându-te şi văitându-te, se îngreunează, te respinge şi te alungă; Dumnezeu însă nu-i aşa; te primeşte, te trage la El! Să-I spui de dimineaţă până seara necazurile tale! Atunci mai cu seamă te iubeşte şi-ți ascultă rugăciunile! Asta a vrut să arate Hristos când a spus: Veniţi la Mine toţi cei împovăraţi şi osteniţi, şi Eu vă voi odihni. Ne cheamă! Să-L ascultăm! Ne trage la El! Să nu fugim! Chiar de-am avea mii şi mii de păcate! Atunci mai mult să alergăm la El”.

Lucrarea la care suntem chemați este să ajutăm după putință, ascultând pe cei necăjiți și îndreptându-i către Doctorul sufletelor și al trupurilor. Printr-o asemenea deschidere sufletească, tinerii se apropie de Biserică, unde Mântuitorul oferă fiecărui om alinare și vindecare pentru durerile sale, așa cum a profețit prorocul Isaia și a întărit Domnul Însuși, prin cuvântul Său: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea şi celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsaţi” (Luca 4, 18).

Citeşte mai multe despre:   ora de religie