Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Profesorul de religie, între provocare și aspirație

Profesorul de religie, între provocare și aspirație

Galerie foto (2) Galerie foto (2) Educaţie și Cultură
Un articol de: Prof. Cătălin Crimu - 25 Noi, 2019

Dintre toţi profesorii existenţi într-o instituţie şcolară, un loc aparte îl ocupă, desigur, profesorul de religie. Cum astăzi trăim într-un timp dinamic, competiţia fiind o caracteristică a acestei lumi, este bine ca noi, profesorii de religie, să convertim această competiţie într-un mod constructiv pentru elevi, pentru societatea în care ne desfăşurăm, dar bineînţeles şi pentru noi. 

Dacă ar fi să ne raportăm la un mesaj aparte, acesta poate fi regăsit în cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos: „Fiţi înţelepţi ca şerpii şi blânzi ca porumbeii” (Matei 10, 16). Îndemnul este unul dumnezeiesc, sfinţitor. De cele mai multe ori, activitatea noastră se desfăşoară într-un spaţiu complex, elevii fiind persoane foarte sensibile, demne de o profunzime „până la Dumnezeu şi înapoi”, după spusele unei eleve. De aceea, este bine să intrăm în acest câmp de luptă pregătiţi şi dornici de a învăţa în fiecare zi.

Un profesor de religie este bine să aibă o relaţie sănătoasă cu directorul şcolii. Eleganţa unui dialog trebuie să existe în mod constant. În mica mea experienţă am întâlnit directori deschişi, dornici de a-şi oferi ajutorul în proiectele derulate. De asemenea, este necesară colaborarea cu preotul aflat în circumscripţia şcolii. Această colaborare trebuie să fie în atenţia profesorului de religie încă din prima zi de când a păşit în acea unitate de învăţământ.

Parteneriat Școală-Biserică

Odată semnat parteneriatul Școală-Biserică, acesta va aduce beneficii tuturor, în special elevilor. În şcoala unde predau, o şcoală de cartier, această relaţie cu preotul paroh (pr. Ovidiu Mititean, Parohia „Sfinţii Trei Ierarhi”, Protoieria Sector 4 Capitală) este una extrem de benefică. Părintele a trimis în excursie zeci de elevi, a oferit materiale şcolare micuților din clasa pregătitoare și rechizite elevilor cu situaţie financiară precară, a organizat evenimente culturale la care invitaţi au fost elevii din şcoală și cărora le-a oferit, la final, alese daruri. Şi toate acestea gratis. Voi aminti şi faptul că în fiecare post sunt împărtăşiţi aproximativ 600 de elevi. Finalitatea acestor acţiuni a fost exprimată printr-o întrebare venită de la un elev: „Când mai mergem la biserică?”

O activitate pe care o recomand este organizarea corului şcolii (cu ajutorul profesorului de religie sau în parteneriat cu profesorul de muzică). Personal, m-am implicat şi rezultatele au fost dintre cele mai bune. Elevii au participat la multe activităţi culturale, obţinând alese bucurii.

Întâlnirea cu elevii m-a făcut să înţeleg că viaţa este mult mai tainică şi că este necesară o pregătire continuă pentru a înţelege aspiraţiile, frământările, bucuriile lor. Atât cât se poate. Am învăţat să ascult dincolo de formalismul de a nota şi să adaptez informaţia din programa şcolară în aşa fel încât timpul petrecut în faţa lor să fie unul rodnic. Şi aşa am aflat că unii elevi deţin talente deosebite. Am încercat să-i susţin în vederea dezvoltării acestora. În timpul scurt de la catedră, cu ajutorul lui Dumnezeu, s-au publicat 44 de volume de literatură, autorii fiind elevi. O literatură pe care o recomand tuturor. Unii dintre aceştia sunt în prezent studenţi la facultăţi de prestigiu din ţară şi străinătate, studenţi care participă la Sfânta Liturghie şi au o viaţă apropiată de Biserică. Desigur, aici a fost lucrarea Bunului Dumnezeu.

Şi am mers mai departe. Împreună cu câţiva colegi am reuşit înfiinţarea Asociaţiei Culturale „Vasile Pârvan”, un ONG prin care putem derula şi alte activităţi interesante. În acest context, pe lângă activităţile dedicate savantului Vasile Pârvan, echipa asociaţiei a antrenat mai mulţi elevi în cercetarea ştiinţifică. Voi menţiona aici activităţile dedicate organizării ediţiei a IV-a a Simpozionului Naţional „Istoria şi tradiţia satului românesc”, sub egida asociaţiei, unde o secţiune a fost denumită „Simpozionul elevilor”. Aici, tinerii şi-au susţinut referatele în faţa unui auditoriu format din elevi, profesori, cercetători și au răspuns la întrebările venite din partea auditoriului.

Printre proiectele noastre se numără şi înfiinţarea bursei „Vasile Pârvan” pentru elevii harnici, care provin din familii cu venituri modeste. Sperăm ca acest proiect să se materializeze cât mai curând. 

Apostolat educaţional

Însă această bucurie este împletită şi cu provocări pe măsură. Tot mai des ne întâlnim cu situaţii delicate apărute în familie, situaţii care se răsfrâng şi în dezvoltarea psiho-somatică a copiilor. Îmi amintesc de o elevă din ciclul primar, care, deşi venea cu bucurie la oră, arăta totuşi o uşoară tristeţe. Odată mi-a zis: „Sper să vorbeşti cu Dumnezeu ca tati să n-o mai lovească pe mami!” La altă clasă, după o anumită prezentare, un elev, zâmbind, mi-a zis: „Interesant ce-aţi spus! Mă voi duce la tatăl meu şi îi voi demonstra că Dumnezeu există, pentru că el nu crede!” Voi mai aminti o situaţie petrecută la o clasă de gimnaziu, când, după ce am dezvoltat o anumită temă, o elevă premiantă a început să lăcrimeze. A motivat faptul că părinţii ei nu doresc ca ea să ştie prea multe despre Dumnezeu, contrar voinţei ei. Toate aceste situaţii ne obligă să fim cu luare aminte atunci când păşim într-o instituţie de învăţământ. Un cuvânt spus de la inimă la inimă poate schimba o lacrimă în bucurie.

 O provocare tot mai des întâlnită este dată de întâlnirea cu anumiţi părinţi suspicioşi faţă de ora de religie. Aceştia încă mai trăiesc cu ideea eronată că la oră se produce îndoctrinarea, că noi, profesorii de religie, le schimbăm minţile şi le anihilăm bucuriile vieţii. Am întâlnit mulţi părinţi în aceşti ani petrecuţi în şcolile bucureştene. Spre exemplu, la o şedinţă cu părinţii, după discuţia propriu-zisă, un părinte şi-a exprimat temerea că informaţia transmisă la „seminarul de religie din şcoală este contrară credinţei personale”, pentru că acesta nu credea în Iisus Hristos, ci în postulatele lui Einstein, după propria mărturisire. I-am răspuns că ora de religie nu este un seminar ca la facultate, că fiecare are libertatea să creadă în cine doreşte şi l-am invitat să vadă câteva lucruri concrete din şcoală realizate de subsemnatul (erau expuse cărţile publicate de elevi, tablourile cu ei făcute de un pictor faimos). Rezultatul a fost unul bun. Părintele în cauză și-a înscris copilul la ora de religie. 

Un alt caz, din punctul meu de vedere extrem de grav, l-am întâlnit anul acesta la o clasă din ciclul primar. În timpul orei le-am cerut să compună un text cu titlul „Împărăţia lui Dumnezeu”, sugerându-le ca atunci când se gândesc la Dumnezeu să aibă în minte iubire, respect, lumină, viaţă, sentimente nobile etc. Iată textul unui elev: „Împărăţia lui Dumnezeu nu înseamnă nimic pentru mine. Eu, cu părinţii mei, credem în univers şi în forţa de iubire. Eu nu sunt credincioasă pentru că tatăl meu are o problemă cu Biserica şi nu sunt obişnuită să mă rog din acest motiv”. Cum poţi să-i răspunzi unui asemenea copil? Desigur, cu înţelepciune.

Am trăit bucuria de a preda pentru o perioadă în cadrul unui liceu de prestigiu din Bucureşti. Elevi bine pregătiţi, cu alese cunoştinţe laice şi teologice. Mi-am pus în aplicare gândul ca ora de curs să fie împărţită în două: o parte pentru lecţia propriu-zisă şi o parte am dedicat-o întrebărilor din sală. Iar elevii au avut multe întrebări. Nu ştiu exact impactul asupra lor, dar am constatat că unii care s-au retras de la ora de religie anii trecuţi au făcut cerere pentru reînscriere. Am reuşit chiar să publicăm un volum cu cele mai frumoase creaţii scrise de ei, cu titlul „În timpul unui timp”.

Dacă profesorul de religie trebuie să fie o persoană specială, şi ora de religie trebuie să fie specială. De aceea, consider că e necesar să privim lucrurile cu seriozitate, bucurie, să împrospătăm rugăciunea din noi şi perseverenţa de la catedră, atenţi fiind la îndemnul Mântuitorului, Cel care ne-a trimis în acest apostolat educaţional: „Cel ce va face şi va învăţa, acesta mare se va chema în Împărăţia cerurilor“ (Matei 5, 19). O învăţare prin cuvânt şi faptă.

Citeşte mai multe despre:   ora de religie