Profesorul de religie sau bucuria de a fi tu însuți

Culorile calde ale toamnei îmi amintesc perfect ziua în care am zis că vreau să fiu eu. Ziua în care, în pofida tuturor, am ales calea inimii mele. O inimă ce dorea să îi asculte pe toți, să îi înțeleagă exact așa cum sunt. Ca profesor de religie, această oră înseamnă simplitate, înseamnă încurajare și prietenie. Ora de religie înseamnă să ținem cont unul de celălalt, să fim creștini, fără opreliștile pe care ni le impune societatea, să dăruim și să nu așteptăm nimic în schimb.

Un gând pribeag se alinta în amintirea vieții pe care o știam din cărți, o viață colorată și veșnic fericită. Acest gând al meu căuta de fapt gândul Lui..., iar gândul Lui, desăvârșit, răsărea ca dintr-o lumină și pleca spre suflet fără ca eu să știu de ce. Gândul desăvârșit îmi spunea că mi-a dăruit un vis, pe care nu-l mai avusesem până atunci, în care se poate iubi fără rezerve, se poate vedea drumul fără să te temi de pericole, în care nimic nu este imposibil. Un vis în care nimeni nu rănește, unde copilăria nu se sfârșește, unde zâmbetul este putere și unde fiecare este el însuși. Părea perfect și totuși imposibil într-o lume condusă de orgolii. Nu aveam de unde să știu că acesta va fi drumul meu, dar niciodată nu m-am temut să prind mâna Lui și să purced la drum. Mi-a șoptit că vrea să joace și cu mine jocul bucuriei, un joc de altfel jucat cu toți cei care au ales să fie ei până la capăt. Ce reguli simple și, totuși, cât de greu este să fii inocent astăzi! Întâi am fost stângace la joc, doream ca eu să conduc și mereu sfârșeam tristă. Jocul este despre a fi tu însuți cu ceilalți și despre a te bucura în orice situație, despre a scoate acel bun din orice.

Am hotărât să performez acest joc și cu elevii mei. Din momentul în care am fost eu însămi, fără ocolișuri, am început să simt acea bucurie, de nestăvilit, de a fi cu ei și de a nu-i dezamăgi. Am spus că voi șterge lacrimi și mă voi bucura pentru fiecare reușită a lor. I-am lăsat să fie ei înșiși, să râdă în voie, să ne îmbrățișăm și să nu ținem secrete. Aceasta este ora de religie. Mereu îmi spun că este ora când pot spune ceea ce simt fără să fie judecați. Ora de religie înseamnă simplitate, înseamnă încurajare și prietenie. Înseamnă să ținem cont unul de celălalt, să fim creștini, fără opreliștile pe care ni le impune societatea. Să dăruim și să nu așteptăm nimic în schimb. 

Ora de religie ca un dar

Cea mai mare bucurie a mea este să văd elevi de alte confesiuni la ora de religie, chiar dacă părinții nu doresc ca ei să participe. Faptul că ei sunt prezenți, deși nu sunt notați, faptul că îmi transmit că înțeleg jocul meu, este mai mult decât orice altceva. Este iubirea despre care de multe ori doar am citit, este visul cu care am pornit la drum acum 11 ani. Este parte din jocul meu, din bucuria și entuziasmul meu. Faptul că am încredere în elevii mei este un mare plus, faptul că ei nu se simt îngrădiți sau limitați este semnul că trebuie să continuu. Să fiu prezentă în viața lor. Îmi amintesc că, în urmă cu un an, am întrebat câțiva elevi din clasele primare ce i-a făcut fericiți în ultimul timp și am primit un răspuns care m-a întristat: „Nimeni până acum nu ne-a mai întrebat așa ceva, în modul acesta”. Pentru mine, ca dascăl și mamă, m-a făcut mai atentă la nevoile lor sufletești și, astfel, am încercat să le dezvolt inteligența emoțională. Să nu treacă zilele fără să găsesc motiv de bucurie, chiar dacă uneori e foarte greu în lumea aceasta să poți zâmbi sau îmbrățișa pe cei care au nevoie. Poate ar trebui să-i ascultăm mai mult, să găsim resursele interioare pentru a face ca ora noastră să fie iubită și pentru ca, la finalul fiecărei ore, să le putem vedea satisfacția pe chip. Pentru că ora de religie este ora despre viață, despre noi și nevoile noastre, este ora în care vorbim fără să fim acuzați, în care dascălul îndrăznește să-și lase haina obiectivității și să se aplece asupra unor suflete. Aceasta este diferența între religie și celelalte discipline. La ora de religie nu contează volumul cunoștin­țelor, ci cordialitatea cu care privești viața. Dacă ora de religie este un dar, așa va rămâne pentru copii, căci ei au mare nevoie de daruri curate. Or, când darul vine din partea profesorului, el devine foarte prețios. Elevii nu vor uita darurile acestea niciodată. Copiii vor să fie parteneri de joc și de învățare. Eu i-am ascultat, pentru că am simțit că sinceritatea lor este cel mai onest dar pe care și eu la rându-mi l-am primit. 

Găsirea vocației de creștin

Ora de religie este o alternativă, una plină de iubire și speranță, într-o lume în care străbaterea vieții acesteia se face prin curaj. Ora de religie este seninătate care dorește să pună zâmbete pe chipul copiilor. Ora de religie este o coordonată de care sufletul copilului are nevoie. În ora de religie ne găsim vocația să fim noi, să putem îndrăzni, chiar dacă nimeni nu crede în noi. Să putem ști că Profesorul absolut, Hristos Domnul, este prieten adevărat. El dorește să fim noi înșine, să fim liberi când toți ne vor captivi, să ne găsim utilitatea în lume doar în bucurie și entuziasm.

Important este să ne identificăm vocația de creștini, iar aceasta se poate găsi atât de ușor în cadrul orei de religie. De multe ori și eu găsesc răspunsuri pertinente la întrebările mele doar ascultându-i pe ei. Profesorii de religie transmit valoarea umană, iar elevii dau ritmul vieții, prin jovialitatea lor. Laolaltă suntem o echipă, care își dorește să caute și să cuteze. Cu elevii mei învăț iubirea în fiecare zi, dar și să fiu eu însămi. 

De fiecare dată când am nevoie de o reconfigurare în propria mea preocupare îi întreb pe ei și am parte de mii de direcții, toate bune. Aceasta înseamnă ca la ora de religie să fii tu însuți.