Profesorul de religie și chemarea lui Hristos

Față de ceilalți pedagogi, profesorul de religie are un statut aparte. Ca obiect de studiu, religia este încadrată în trunchiul comun „Om și societate”, existând posibilitatea retragerii elevilor de la această oră. Din fericire, nu sunt mulți cei care nu vin la această oră. Profesorul de religie are datoria de a le transmite elevilor învățăturile Mântuitorului Hristos și ale Bisericii și de a le insufla dorința de a pune în practică cele predate.

Pentru că religia este o materie obligatorie (cu posibilitatea retragerii elevului de la această disciplină), există tendința de a se gândi că, dacă are loc la prima oră, nu particip ca să dorm mai mult, dacă este ultima oră de curs, mă retrag ca să plec mai devreme acasă, la meditații sau la antrenament. Din fericire, sunt puțini elevi care se retrag de la ora religie pe aceste considerente. Am făcut această introducere ca să demonstrez că participarea la ora de religie este o alegere asumată. 

Momente de neuitat

Profesorul de religie, pe lângă rolul educativ, are și un profund rol formativ-moral al caracterului și al personalității elevului. El are datoria de a le transmite elevilor învățăturile Mântuitorului Hristos și ale Bisericii și de a le insufla acestora dorința de a le pune în practică, așadar aceste învățături morale să nu rămână doar la nivel de informație. Elevii trebuie să știe că este necesar să se implice în societate, să ajute, să aibă o atitudine civică, să-și iubească țara, tradițiile și obiceiurile creștine.

Ca profesor de religie, am simțit cât de minunat este să vezi elevi de toate vârstele, de la clasa pregătitoare până la clasa a XII-a, cum își deschid sufletul și îți povestesc lucruri pe care uneori le discută doar cu prietenii de vârstă apropiată lor. Este copleșitor să vezi că au încredere în tine și că îți povestesc frământările lor, aș­teptând să le oferi o soluție la problemele pe care le au, un sfat, o îmbrățişare, o încurajare.

În plus, am fost plăcut surprinsă să constat că elevii sunt foarte interesați să participe la activități de voluntariat, că sunt dornici să își ajute semenii, să se implice, dar au nevoie de un imbold.

Ceai pentru pelerini

Prima experiență am trăit-o în urmă cu câțiva ani, era în luna octombrie, când, din dorința de a participa la activități de voluntariat împreună cu elevii mei, am fost invitată de părintele Constantin Andrei să împărțim ceai pelerinilor care urcau Dealul Patriarhiei pentru a se închina la moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou. Le-am vorbit elevilor despre această activitate și au fost destul de mulți doritori să participe. Înainte de asta îi povestisem unei colege, profesoară de economie și antreprenoriat, despre intenția mea de a merge cu elevii la această activitate. Îmi amintesc răspunsul ei: „Crezi că se vor deranja să vină seara să împartă ceai? Eu i-am invitat să dea interviu la cele mai mari companii din țară, le-ar fi fost de mare folos pentru angajare. S-au înscris o mulțime pe listă, dar au venit doar doi elevi. Dacă nu au venit ei la o activitate care le era utilă pentru cariera lor, cum crezi că vor veni la o activitate de la care nu au nimic de câștigat?” Entuziasmul meu se cam diminuase, dar a doua zi, mari mi-au fost mirarea și bucu­ria când i-am găsit pe elevi acolo, bucuroși și emoționați că vor face o faptă bună. Unii dintre ei veniseră însoțiți de prieteni sau frați. Este adevărat că nu au învățat cum să susțină un interviu în fața unui CEO, dar au învățat cum să țină un interviu în fața Mântuitorului Hristos.

Liceeni-profesori de gimnaziu

O altă activitate de voluntariat, pe care am îndrăgit-o mult și pe care am numit-o „Profesor pentru elevii de clasa a VIII-a”, a fost cea în care liceeni de la Colegiul Național „Spiru Haret” deveneau profesori de limba și literatura română, matematică și fizică pentru elevii de clasa a VIII-a de la Școala Gimnazială nr. 206. Activitatea a avut un real succes. Cel mai mult m-a impresionat modul cum și-au asumat aceștia rolul de profesori, seriozitatea cu care au tratat această activitate. Îmi amintesc că unul dintre ei, Patrick Sava, olimpic național la informatică și student, în prezent, în Marea Britanie, venea îmbrăcat la costum și cu papion pentru a avea prestanță. M-a bucurat implicarea de ambele părți.

Sunt atâtea amintiri care ne marchează și care ocupă un loc aparte în sufletul unui profesor! Un astfel de moment l-am trăit în școala generală, când nu puteam intra la clasele primare pentru că cei mici se repezeau să mă îmbră­țișeze și nu se întorceau la locul lor până nu primea fiecare un pupic pe creștet. Erau bucuroși că fac ora de religie, iar eu simțeam, zilnic, că mă încarc cu energia și prospețimea lor. 

Sunt conștientă de faptul că nu putem lăsa urme în sufletele tuturor elevilor, că la materia religie toată lumea primește note mari, că este un obiect de studiu opțional, chiar dacă legal nu este. 

Știu că religia nu este o materie care se cere la Evaluarea Națională sau la examenul de bacalaureat. Cu toate acestea, însă, sunt bucuroasă când îi găsesc pe elevii de liceu la ora 7:30 în clasă, așteptân­du-mă. Sunt bucuroasă când mi se destăinuie și sunt sinceri cu mine. Sunt bucuroasă când mă caută după ani de zile și îmi mulțumesc pentru că am avut încredere în ei și i-am încurajat. 

De ce mă bucură toate acestea? Pentru că știu că reac­țio­nează astfel fără să fie constrânși, fără interes, ci pur și simplu pentru că așa simt.

Modelare pe calea Adevărului. Societatea actuală îi învață pe tineri să se poziționeze pe un piedestal: „tu ești cea mai importantă persoană din viața ta”, „dacă scoţi din viaţa ta toate lucrurile pe care le faci pentru alţii, pentru a-i servi, pentru a fi iubit, pentru a te simţi o persoană valoroasă şi vrednică, pentru a face o impresie bună, pentru a fi o persoană atrăgătoare... Ce rămâne din tine?” Oare ce în­țeleg tinerii din aceste mesaje așa-zis motivaționale? Că trebuie să le pese de cei din jur doar în măsura în care nu le afectează propriul confort, că nu trebuie să aibă un comportament plăcut, să fie iubitori, altruiști, căci toate acestea i-ar „consuma” atât de mult, încât nu ar mai rămâne nimic din adevăratul lor „eu”. Astfel de mesaje, care inundă media și rețelele de socializare, au un rol toxic asupra psihicului tinerilor care își doresc, îndemnați fiind, să se poziționeze deasupra celorlalți cu orice preț. Acestea mesaje se opun celor transmise nouă de Mântuitorul Hristos: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Mt. 22; 39); „Aceasta este porunca Mea: să vă iubiți unul pe altul, precum v-am iubit Eu. Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să și-l pună pentru prietenii săi” (Ioan 15:12-13); „Căci oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa” (Lc. 14, 11).

Din experiența mea didactică pot spune că este important să îi îndrumi pe elevi cu răbdare și iubire, să îi modelezi în spiritul Adevărului, pentru ca să descopere Viața cea adevărată în Mântuitorul nostru Iisus Hristos.