În urmă cu 35 de ani, pe 22 decembrie 1989, era înlăturată ultima dictatură est-europeană de sorginte comunistă - cea din România. A fost un moment de mare tensiune socială, dar și un timp marcat de
Resurse educaţionale online
Inspectoratele şcolare, autorităţile locale şi cadrele didactice se mobilizează în această perioadă pentru a oferi elevilor resurse educaţionale utile în continuarea procesului de învăţare. Printre acestea, se numără programul TeleŞcoala, în colaborare cu TVR, „Campus virtual”, iniţiativă a ISJ Vaslui, sau Proedus, proiect susţinut de Primăria Capitalei.
Elevii şi profesorii din judeţul Vaslui au la dispoziţie platforma gratuită online „Campus virtual”, lansată marţi de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Vaslui. Campusul, accesibil la adresa http://nelpae.ro/elearning, permite înregistrarea contului de utilizator, dar și accesul liber la resursele didactice propuse. „Profesorii care vor avea cont vor putea construi suporturi de curs la disciplinele şi anii de studii la care s-au lansat deja spaţiile de curs, vor putea configura şi verifica temele sau interacţiona cu elevii prin intermediul spaţiului de discuţii sau prin feedbackul la temele date”, au explicat, într-un comunicat, reprezentanţii ISJ Vaslui. Aceştia au mai subliniat că „folosirea campusului virtual se poate îmbina armonios cu o soluţie de teleconferinţă”, respectiv softul gratuit Zoom. Utilizatorii vor avea la dispoziţie tutoriale, conţinuturile cursurilor vor respecta programa şcolară şi vor propune „o parcurgere graduală a materiei”.
În acelaşi timp, TVR oferă elevilor aflaţi în pragul susţinerii examenelor posibilitatea de a păstra contactul cu disciplinele de studiu prin intermediul emisiunii „Teleşcoala”, difuzată de luni până vineri, pe TVR 2 și TVR 3. Cursurile pot fi urmărite atât la televizor (TVR 2 și TVR 3), cât şi online pe canalul de Youtube al TVR [https://bit.ly/2vt3epD], pe pagina de Facebook a emisiunii - Teleșcoala TVR şi pe site-ul www.tvr.ro.
Primăria Capitalei, prin Proedus, vine în sprijinul elevilor şi al părinţilor, astfel că sunt oferite lecţii şi exerciţii practice la „Şcoala tv”. Primele lecţii destinate preşcolarilor din grupa mare pot fi urmărite pe platforma www.hubproedus.ro.
Pe parcursul acestei săptămâni şi elevii claselor primare vor avea la dispoziţie lecţii live, cu recapitulări, exerciţii practice şi informaţii din materia la zi. „Fiecare lecţie se va încheia cu teme pentru acasă, pe care elevii le vor putea lucra împreună cu părinţii”, precizează primarul Gabriela Firea.
Petrecerea cu folos a timpului liber de acasă se poate face şi cu ajutorul unor site-uri educative precum https://geogra.ro/joc/ro/index.php, unde se găsesc jocuri pentru învăţarea mai uşoară a geografiei. Un site cu nenumărate idei de activități creative pentru copii, distractive şi foarte uşor de pus în practică, este http://www.creatissimo.ro. Totodată, NASA pune la dispoziție un website dedicat în întregime copiilor (puzzle-uri, cărți de colorat, labirinturi, jocuri educative și altele) la adresa https://www.nasa.gov/kidsclub/index.html, iar la linkul http://www.cimec.ro/muzee/muzee-cu-tur-virtual.html se găseşte lista muzeelor din România cu tururi virtuale și imagini panoramice.