Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Se caută soluţii pentru distanţarea elevilor
Din toamnă, elevii ar putea reveni prin rotaţie la şcoală sau vor face cursuri în containere amplasate în curţile şcolilor. Autorităţile iau în calcul aceste două soluţii pentru eventualitatea în care anotimpul rece va aduce un nou val de COVID-19. Între timp, în două şcoli din Iaşi şi Gura Humorului au apărut primele cazuri de infecţie cu noul coronavirus în rândul elevilor.
Ministrul educației, Monica Anisie, a explicat, la un post central de televiziune, că se caută soluţii pentru a preîntâmpina un posibil val nou de COVID-19, prognozat de specialiştii în sănătate publică pentru toamna acestui an. Anisie a spus că elevii ar putea veni prin rotaţie la şcoală sau, luând în calcul şi experienţa altor ţări, orele de curs să se desfăşoare în containere sau corturi amplasate în curtea şcolilor.
„Sunt mai multe scenarii pe care le iau în calcul colegii din cadrul ministerului, printre care şi acesta, al venirii elevilor prin rotaţie la şcoală, în timp ce alţii participă la lecţii on-line. În această perioadă vom analiza şi alte propuneri, dar ne vom uita şi la modelele pe care le-au dezvoltat alte state europene, pentru că şi acolo s-au confruntat cu aceeaşi situaţie. (...) Sunt state în care au fost găsite soluţii, în care au fost aduse în curtea şcolii containere sau corturi, în aşa fel încât să se realizeze această distanţare fizică„, a declarat Monica Anisie. În opinia demnitarului, în clasele suprapopulate, unde sunt şi peste 30 de elevi, nu se pot respecta regulile de distanţare impuse de Ministerul Sănătăţii.
Între timp, în această perioadă de pregătire a elevilor din anii terminali, la Iaşi şi Suceava s-au înregistrat primele cazuri de infecţie cu noul coronavirus în rândul elevilor. La Iaşi, primul caz confirmat este al unui elev de clasa a VIII-a de la Liceul cu Program Sportiv. Ceilalţi copii care erau înscrişi la cursurile de pregătire pentru Evaluarea Naţională vor rămâne acasă şi urmează să se decidă dacă vor mai putea susţine examenul în prima sesiune, în funcţie de anchetele epidemiologice şi de evoluţia numărului de cazuri.
„În acest moment, nici unul dintre elevii de clasa a VIII-a nu prezintă simptome specifice COVID-19. Elevul diagnosticat cu COVID-19 este asimptomatic. Colegii lui au rămas sub supraveghere medicală. Medicii vor decide care este traseul lor ulterior. Deciziile privind participarea la Evaluarea Naţională vor fi luate în funcţie de modificarea stării lor de sănătate. Dacă nu apare nici o modificare şi diagnosticul este negativ, ei pot intra în examenul de Evaluare Naţională, care începe în 15 iunie”, a declarat Luciana Antoci, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Județean Iaşi.
Tot la Iaşi a mai fost depistat un caz infectat cu noul coronavirus într-o unitate de învăţământ preşcolar. Persoana testată pozitiv face parte din personalul nedidactic. „Este vorba despre o grădiniță cu program prelungit. (...) Respectiva persoană ne-a solicitat să facă testul COVID-19. Din păcate, s-a confirmat că este pozitiv”, a declarat liderul Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar Iaşi, Laviniu Lăcustă, pentru Radio Iaşi.
Şi la Colegiul „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului au fost suspendate cursurile, cu excepţia celor on-line, iar Direcția de Sănătate Publică efectuează o anchetă epidemiologică după ce o elevă a fost internată în spital, fiind suspectă de infectare cu noul coronavirus. Adolescenta este elevă în clasa a XII-a şi a devenit suspectă de infectare după ce mama sa a fost depistată pozitiv la o testare, la sfârşitul săptămânii trecute, informează Agerpres.
Eleva a participat, alături de alţi colegi, săptămâna trecută, la cursurile de pregătire pentru bacalaureat, liceul din Gura Humorului luând decizia de a sista orele de meditaţii pentru examen.
(Oana Nistor)