Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Structura anului şcolar în ţările Europei
În ciuda unor diferenţe, există numeroase similitudini în privinţa structurii anului şcolar în ţările Europei. În aproape jumătate dintre acestea, şcoala începe oficial pe 1 septembrie, în ţările nordice, deschiderea anului şcolar este programată în a doua jumătate a lunii august, în timp ce, în ţările din sudul continentului, anul şcolar începe în a doua jumătate a lunii septembrie.
Potrivit unui raport publicat de Eurydice (o reţea de unităţi naţionale, coordonată de Agenţia Executivă pentru Educaţie, Audiovizual şi Cultură a Uniunii Europene), întinderea vacanţei de vară variază semnificativ între ţări şi durează de la 5 săptămâni (în anumite regiuni din Elveţia) până la 13 săptămâni în Letonia, Italia şi Turcia. Potrivit raportului, vacanţa de vară este de obicei mai scurtă în ţările în care elevii au mai multe vacanţe în timpul anului şcolar.
Perioada şi data vacanţelor şcolare pot varia şi în cadrul aceleiaşi ţări. În Germania, Spania, Italia, Austria şi Elveţia, dar şi în Norvegia şi Suedia, autorităţile locale sunt cele care hotărăsc în această privinţă. În Franţa, Polonia, Slovacia şi Slovenia, guvernul stabileşte date diferite pentru vacanţa de iarnă, în funcţie de zona geografică.
Câteva exemple privind modul în care este organizat anul şcolar în diferite ţări europene:
Bulgaria
Începutul şcolii - 15 septembrie.
Finalul anului şcolar: clasa I: 22 mai; clasele II-IV: 30 mai; clasele V-VII: 13 iunie; clasele VIII-XI: 30 iunie; clasa a XII-a: 15 mai.
Vacanţa de toamnă: 1-3 noiembrie.
Vacanţa de Crăciun: 24 decembrie - 5 ianuarie.
Vacanţa de iarnă: 1-4 februarie.
Vacanţa de primăvară/ Paşte: 29 martie - 6 aprilie (până la clasa a XI-a), 29 martie - 1 aprilie (clasa a XII-a).
Vacanţe de stat/ religioase: 22 septembrie, 24 decembrie, 3 martie, 6 mai, 24-25 mai.
Durata anului şcolar pentru profesori este decisă la nivelul şcolii.
Finlanda
Începutul şcolii: între 10 şi 17 august.
Finalul anului şcolar: 1 iunie.
Vacanţa de toamnă: între 2 şi 7 zile în octombrie.
Vacanţa de Crăciun: 1 sau 2 săptămâni între 18 decembrie şi 9 ianuarie.
Vacanţa de iarnă: o săptămână (17 februarie - 13 martie).
Vacanţa de primăvară/ Paşte: 18-21 aprilie.
Vacanţa de vară: 10-11 săptămâni între 1 iunie şi mijlocul lunii august.
Vacanţe de stat/ religioase: 6 ianuarie, 9 mai.
Anul şcolar are 190 de zile de cursuri, iar profesorii nu au date fixe pentru începutul şi finalul activităţii lor. De regulă, vacanţele profesorilor coincid cu cele ale elevilor.
Grecia
Începutul şcolii: 11 septembrie.
Finalul anului şcolar: 13 iunie.
Vacanţa de Crăciun: două săptămâni (24 decembrie - 7 ianuarie).
Vacanţa de primavară/ Paşte: două săptămâni (14-27 aprilie).
Vacanţa de vară: în jur de 12 săptămâni (16 iunie - 10 septembrie) pentru ciclul primar şi 10 săptămâni pentru gimnaziu (de la finalul examenelor până pe 10 septembrie).
Vacanţe de stat/ religioase: 28 octombrie, 17 noiembrie, 30 ianuarie, 3 martie, 25 martie, 1 mai, 9 iunie, la care se adaugă vacanţe regionale. Începutul şi sfârşitul anului şcolar pentru profesori: 2 septembrie - 20 iunie (sau 30 iunie pentru profesorii de gimnaziu).
Anglia
Începutul şcolii: prima săptămână a lunii septembrie.
Finalul anului şcolar: între 21 şi 23 iulie.
Vacanţa de toamnă: o săptămână (28 octombrie - 1 noiembrie).
Vacanţa de Crăciun: două săptămâni (23 decembrie - 3 ianuarie).
Vacanţa de iarnă: o săptămână (17-21 februarie sau 24-28 februarie);
Vacanţa de primăvară/ Paşte: două săptămâni (7-21 aprilie sau 14-25 aprilie).
Vacanţa de vară: 6 săptămâni (21 iulie - prima săptămână din septembrie).
Vacanţe de stat/ religioase: 15 octombrie (în anumite şcoli), 5 mai.
Începutul şi sfârşitul anului şcolar pentru profesori: prima săptămână din septembrie – 21-23 iulie.