În urmă cu 35 de ani, pe 22 decembrie 1989, era înlăturată ultima dictatură est-europeană de sorginte comunistă - cea din România. A fost un moment de mare tensiune socială, dar și un timp marcat de
Studenții solicită „remodelarea” programului de ajutor „Euro 200”
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) solicită actualizarea criteriilor de acordare a ajutorului financiar al programului național „Euro 200”, care presupune un sprijin pentru elevii şi studenţii cu o situaţie materială dificilă în achiziţionarea unui calculator. Studenţii vor un cuantum al voucherului mai mare, de 445 de euro, precum și o creștere a plafonului de venit maximum brut/membru de familie până la 50% din salariul minim brut la nivel național, lucruri care în opinia lor „ar duce la o lărgire a grupului-țintă de beneficiari ai acestui program”. Solicitările vin în contextul în care Ministerul Educaţiei și Cercetării a publicat în dezbatere publică un proiect de hotărâre de Guvern prin care aprobă câteva modificări de ordin tehnic.
„Chiar dacă actul normativ încă în vigoare urmărește stimularea achiziționării de calculatoare, prin acordarea unor ajutoare financiare stabilite pe criterii sociale, pentru crearea de competențe în utilizarea tehnicii de calcul, condițiile de eligibilitate nu sunt corelate cu contextul socio-economic de la nivel național, iar suma de 200 de euro se dovedește vădit insuficientă, raportată la scopul programului”, se arată într-un comunicat al ANOSR.
O analiză a alianței organizațiilor studențești arată că suma oferită de stat pentru acest program a crescut exclusiv în urma cursului de schimb, de la 868 de lei în 2014, la 942 de lei în 2020, adică o creștere de 74 de lei. Ca atare, ANOSR solicită decidenților să remodeleze programul „Euro 200” și să ia în considerare propunerile la proiectul de HG pentru modificarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 269/2004, pentru ca acest program să aibă cu adevărat impactul așteptat și să reducă inechitățile în sistemul de învățământ românesc.