Violența în școala românească. Un fenomen în creștere

Promiteam în tableta despre abandonul școlar că voi aborda și tema violenței în mediul școlar. În această vară s‑a publicat „Statutul elevului”, iar în toamnă, „Regulamentul de organizare a învățământului preuniversitar - 2016”. Nu voi fi tehnic, nu voi enumera articolele normative în care sunt surprinse violența și atitudinile nepotrivite, cert este că în ambele documente o preocupare pentru subiect este prezentă. Violența în mediul școlar este o realitate ce reclamă o intervenție susținută.

Ca în cazul abandonului școlar, vorbim despre o problemă națională, dar și mondială. Statisticile arată îngrijorător, 1 din 4 copii declară că a fost cel puțin o dată agresat fizic sau verbal în perimetrul școlar și 73% au asistat la un fenomen de bullying, după cum informează „Salvați Copiii!”. Nu întâmplător bullying‑ul - termen adoptat pentru a defini tirania, persecutarea, brutalizarea, intimidarea din mediul școlar - a fost anunțat ca una dintre prioritățile forului european „The Council of Europe Strategy on the Rights of the Child” 2012‑2015.

Violența nu se rezumă la a lovi

Cauzele tiraniei, ale bruta­lizării, ale persecutării sunt multiple, mediul familial, lipsa de afecțiune a părinților și ne­gli­jența, statutul social, timpul liber petrecut nesănătos (desene animate violente și jocuri cu un mesaj extrem de violent) ș.a.m.d. La acestea se adaugă lipsa de conștientizare, de către elevi, a efectelor pe termen lung a bullying-ului. Dacă vor fi întrebați, mai ales cei din gimnaziu, ce este violența școlară, ei o vor descrie drept „a lovi pe cineva”, „a bate pe cineva”, „a îmbrânci pe cineva”, la fel vor răspunde și mulți dintre părinții lor. Or, violența, e de la sine înțeles, nu se rezumă la a lovi. Adică jignirea colegului, miștocăreala lui, izolarea, excluderea din grup, propagarea unor mesaje tendențioase pe Facebook sau Twitter în rețeaua de prieteni, batjocura pe criterii etnice, religioase sau socioeconomice, amenințarea, șantajarea reprezintă tot violență și fac din bullying un fenomen îngrijorător.

Gravitatea acestui fenomen se reflectă în evenimente care zguduie an de an societățile civi­lizate. Aș atrage atenția doar asupra unor cazuri care au în ­spate ura acumulată în mediul școlar și defulată în instituții de învățământ: Universitatea din Texas, 1 august 1966, 13 studenți morți; Combine, Colorado, 20 aprilie 1999, 12 elevi și un profesor uciși, Sandy Hook School, Newtown, Connecticut, 14 decembrie 2012, 20 de copii uciși, ultimii uciși; după ce criminalul s‑a certat cu mama lui pe care a ucis‑o, și exemplificările pot continua. Nu mai departe evenimentul din ultimele zile de octombrie 2016, înregistrat la Colegiul „Alexe Marin”, din Slatina. Trei elevi și‑au jignit, au amenințat, au scris cu pixul pe frunte și în cele din urmă l‑au bătut pe unul dintre colegii lor; totul filmat și postat pe rețelele de socializare. Deci vorbim despre teroare, perse­cuție, mai degrabă mentală, care în timp se transformă în agresiune fizică, chiar crimă.

Abuzatul face la rândul lui victime

Când părinții își ignoră constant copiii sau îi agresează, aceștia pot căuta atenția sau mângâierea în altă parte și cel mai adesea se transformă în agresori. Ei au nevoie să fie apreciați, aplaudați, respectați, dar mai ales să se simtă iubiți și să aibă reguli clare. În lipsa acestora caută stima din partea grupului prin fapte necugetate, pentru ei amuzante, pentru victime profund traumatizante. Ținta le sunt copiii timizi, studioși sau care nu au posibilitățile materiale ale celor care dau tonul modei și al gadget‑urilor în clasă. A se urmări ca idee filmulețul Beat Bullying.

La fel se poate întâmpla când profesorul în mod constant tachinează pe un elev, făcând din el ținta glumelor și a batjocurii. Fie că se referă la calitățile lui intelectuale, fie la modul cum se îmbracă, fie la modul cum vorbește sau la credința lui, copilul rămâne marcat și se manifestă în funcție de personalitatea lui. Caută victime la rândul lui sau devine victimă nu numai a profesorului, ci și a colegilor.

Bullying‑ul, teroarea, intimidarea, persecutarea nu vor fi reduse decât dacă non‑violența va deveni o strategie de prioritate maximă pentru sistemul de învățământ românesc și pentru societatea civilă. Nu scăderea notei la purtare este soluția, nici exmatricularea, nici creșterea numărului orelor de sport, ci formarea profesorilor prin cursuri speciale, sensibilizarea părinților și motivarea copiilor non‑agresivi de a se uni și a nu îngădui în cercul lor nici un fel de agresiuni. Mai mult, dacă disciplina religie ar fi luată mai în serios și profesorii de specialitate și‑ar conștientiza rolul, așa cum mulți o fac, s‑ar face pași importanți în reducerea cazurilor de vio­lență. Ceea ce spune creștinismul de două milenii încoace e simplu, dar aproape ignorat - „să‑ți iubești aproapele ca pe tine însuți”. Nu e nimic mai pacifist în lume decât acest îndemn. Dar nu numai profesorii de religie au această responsabilitate, ci profesorii în special. Profesorul, specialistul în pedagogie, are datoria de a se implica imediat ce constată un caz de persecutare la nivelul clasei. Apropierea de copil, respectiv aplicarea unei strategii, cum ar fi jocul de rol, ar putea face un pas înspre ambii elevi. Pe de o parte spre cel agresat, întă­rindu‑i moralul, respectiv arătându‑i înțelegere și empatie, pe de altă parte, cel care agre­sează să fie pus în situația de a se vedea pe sine, în postura de agresor.

Actualitatea mesajului creștin nu trebuie ignorată

În ce‑i privește pe părinți, ar fi potrivite campanii de sensibilizare a acestora. Ei ar trebui să știe că exilarea copilului în cameră, statul cu nemiluita în fața tabletei sau a computerului ar trebui să‑i îngrijoreze. Timpul pe care‑l petrec cu copiii să fie unul de calitate, nu stăm lângă copil respingându‑l, ci comunicând cu el, iubindu‑l și educându‑l. Nu ceea ce le spunem contează, ci ceea ce văd la noi. Apoi, bătaia nu e chiar ruptă din soare, ei s‑ar putea să bată la rândul lor, dar nici vidul de autoritate creat de frica de a‑l mustra și atunci când greșește nu se dovedește a fi regulă de aur.

Bullying‑ul este o provocare mai mare decât credem. Strategiile adoptate la nivel național și european vor conta, dar mai mult decât acestea va fi decisivă implicarea fiecăruia în parte, părinți și profesori, respectiv ieșirea din zona de indiferență care încurajează tacit violența.

Ultimul secol ne‑a arătat că forurile superioare flutură „drepturile omului” iar omul se degradează, în timp ce esența mesajului creștin este aproape ignorată. Pentru o recuperare a copiilor și o reducere a fenomenului de bullying, cred că mai întâi suntem obligați să ne recuperăm mesajul evanghelic și să‑l introducem fără bariere în viața familiei, în școală și societate, iar în paralel să aplicăm metodele psihopedagogice.