7 Note: Iacob Mureşianu - 150 de ani de la naştere

Iacob Mureşianu este compozitorul braşovean născut în 1857, de la a cărui naştere aniversăm 150 de ani. Unul dintre cei mai importanţi muzicieni transilvăneni din a doua jumătate a secolului al XIX-lea - alături de Gheorghe Dima -, Mureşianu a activat în viaţa culturală românească în calitate de compozitor, pianist virtuoz, pedagog, culegător de folclor, ca publicist - ipostază în care a editat revista „Muza română“ timp de aproape două decenii. În paralel cu studiile de politehnică în capitala Austriei, Mureşianu a preluat, încă din tinereţe, experienţa excepţională a învăţământului muzical din Leipzig - unde s-a perfecţionat chiar sub directa îndrumare a lui Mendelssohn-Bartholdy. În perioada 1884-1885 a fost profesor la Braşov, dar ultimii treizeci de ani i-a petrecut la Blaj, unde a trecut spre viaţa veşnică în anul 1917; la Blaj avea să creeze un puternic centru muzical, fondând un cor, o orchestră şi o trupă lirică.

Anul 1883 (anterior chiar revenirii sale în oraşul natal) este cel care i-a prilejuit obţinerea premiului de compoziţie „Mendelssohn-Bartholdy“ în oraşul în care acumulase atâta experienţă muzicală, în care mentorul său organizase unul dintre cele mai valoroase conservatoare ale Germaniei. Studiile sale deosebite i-au prilejuit realizarea unei sinteze între melodica de specific românesc şi tehnicile europene de compoziţie. Melodica sa este realizată în spirit popular, fără a apela însă la citatul propriu-zis, deşi l-ar fi recomandat pentru acest demers importanta sa activitate de culegere şi prelucrare a folclorului românesc. Domeniul de creaţie simfonică a fost unul în contextele în care s-a manifestat ca precursor, dar se detaşează în mod deosebit Uvertura-poem „Ştefan cel Mare“ - prin care muzica românească a dobândit una din capodoperele sale de debut a şcolii de creaţie autohtonă (Dicţionar de mari muzicieni Larousse).

Inspirată din versurile poetului Dimitrie Bolintineanu, uvertura se detaşează de festivismul inerent acestui context şi se dovedeşte a fi mai degrabă ataşată unui fior naţional discret, evocator, liric, suferind de o istorie care pare a se naşte dintre sunetele partiturii. Tonul reţinut (de debut de romantism cu care devenise strict contemporan, prin profesorii săi de compoziţie), orchestraţia amplă, dar limpede, detaşarea clară a demersului melodic din fundalul unui acompaniament acordic dovedesc asimilarea profundă a principiilor de scriitură muzicală a continentului vest-european. Din formaţia orchestrală iniţială nu lipsesc tubele şi trombonii, alături de corni şi trompete; de asemenea, compartimentul instrumentelor de suflat din lemn este complet, inclusiv cu flaut piccolo, la care se adaugă orchestra de coarde ce susţine fundalul melodic în ultimul sfert de mileniu muzical. Tempoul de desfăşurare, Adagio, conferă lucrării un ton fastuos, interiorizat, care permite desfăşurarea unui ambitus expresiv, adecvat personalităţii istorice care a marcat istoria Moldovei şi a României, voievod de la a cărui urcare pe tron se împlinesc anul acesta 550 de ani.

Tonul general al acestui eveniment simfonic al muzicii româneşti din veacul al XIX-lea este un ecou muzical al personalităţii istorice aniversate cu această ocazie şi reprezintă şi un moment de coordonare istorică între provinciile româneşti - care pe atunci nu-şi dobândiseră încă unitatea. Iată cum Iacob Mureşianu, cu un get artistic suveran, explicit şi încărcat de afectivitate istorică, trasează un arc de legătură între două realităţi pe care istoria avea să le unească sub aceeaşi identitate mi târziu. În an aniversar, rememorăm amintirea unuia dintre cei mai importanţi muzicieni ai Transilvaniei celei de a doua jumătăţi a veacului al XIX-lea, moment marcat şi de Muzeul „Casa Mureşenilor“ - care organizează o importantă expoziţie pe această temă.