Actualitatea isihasmului

Spre deosebire de curentele filosofice ce ajung la modă pentru o vreme și apoi devin istorie moartă sau de descoperirile științelor care își pierd temeinicia odată ce apar altele noi care le infirmă pe cele vechi, învățăturile Bisericii își păstrează totdeauna actualitatea și valabilitatea, mai mult, chiar și în afara domeniului teologic.

Iată, spre pildă, e consemnat faptul că, în cadrul celebrei dispute isihaste din secolul al XIV‑lea, Varlaam din Calabria susținea, în mod greșit, că cel ce se roagă trebuie neapărat să‑și scoată mintea în afara trupului. În replică la această idee cu un vădit substrat platonician, Sfântul Grigorie Palama, și prin el întreaga tradiție ascetică a Ortodoxiei, afirma că cel ce se îndeletnicește cu rugăciunea trebuie să se nevoiască să‑și închidă mintea în trup, mai exact în inimă. Dimpotrivă, e un lucru extrem de primejdios ca mintea să fie lăsată și, mai mult decât atât, să fie silită să iasă în afara trupului: „A scoate mintea afară, nu din cugetul trupesc, ci din trup, ca în afară să se întâlnească cu vederile spirituale, este cea mai mare dintre rătăcirile eline, rădăcina și izvorul oricărei erezii; e invenția și inspirația demonilor, cauza demenței și rodul smintelii”.

După cum se poate observa, învățăturile născute din experiența isihastă ating deodată mai multe planuri ale vieții duhovnicești. Acestea nu se limitează doar la reglementarea lucrării exacte a rugăciunii în cadrul autenticei tradiții ortodoxe, delimitând‑o de anumite practici primejdioase, generatoare de înșelare și erezii, ci ne pot da un suport nebănuit în înțelegerea modului de manifestare a facultății raționale a omului din orice epocă, prin oferirea unor profunde analize ale relației dintre trup, minte și lumea spirituală, pe care le notează, în detaliu, scrierile ascetice ortodoxe.

În acest sens, în contextul în care se constată că una dintre caracteristicile dominante ale culturii moderne o reprezintă tocmai răspândirea și nestatornicia minții, precum și creditarea, fără rezerve, a impresiilor ce provin de la simțuri și care produc exaltări dintre cele mai toxice, învățătura isihastă despre adunarea minții din răspândirea exterioară înlăuntrul trupului ar putea să dea un răspuns extrem de original problemelor de sănătate mentală care, potrivit statisticilor din Occident, vor ajunge în anul în curs să depășească incidența bolilor cardiovasculare; și aceasta cu costuri infime! Iar acest lucru se poate realiza pornind de la stoparea tendinței de mișcare a minții spre exterior: „Voind deci să examinăm și să îndreptăm puterea noastră rațională cu cea mai scrupuloasă vigilență, prin ce‑am putea‑o examina dacă nu ne‑am aduna mintea revărsată prin simțuri afară și n‑am mâna‑o spre cele dinlăuntru și spre inima însăși, cămara cugetărilor!”

Cât de actuală și de surprinzătoare este această pledoarie a Sfântului Grigorie pentru adunarea minții din împrăștierea exterioară, înțeleasă și ca terapie a facultății raționale!