Arhimandrita Epiharia Moisescu, compozitoare, profesoară și pildă de trăire

Deși a trăit doar 73 de ani, făcând retrospectiva faptelor arhimandritei Epiharia Moisescu, am putea spune că a trăit mai multe vieți.

S-a ostenit și mult bine a săvârșit într-o vreme în care Biserica avea nevoie de lucrare, iar oamenii săraci, neajutorați, precum copiii orfani, căutau inimi milostive, ca și cum pentru ei ar fi rostit Mântuitorul cuvintele: Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit, gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine (Matei 25, 36-36).

Împlinirea a 80 de ani de la trecerea la cele veșnice a arhimandritei Epiharia Moisescu coincide cu cinstirea imnografilor și protopsalților din Biserica Ortodoxă Română. Ea a fost printre cele mai cunoscute călugărițe care au dovedit în decursul vieții o deosebită preocupare față de cântarea bisericească, alături de alte virtuți și jertfe pe Altarul slujirii monahale.

Cercetând izvoarele, numeroase dicționare de muzică eclesială și profană, descoperim lucruri minunate despre arhimandrita Epiharia Moisescu, chiar dacă unele date referitoare la nașterea și începutul vieții ei în mănăstire diferă. Autorii care au cercetat trecutul ei reliefează aspecte importante, precum dragostea față de cântare și realizările din acest domeniu, întrucât a reușit să publice mai multe cărți de psaltichie, o parte dintre creațiile ei rămânând în manuscris.

În legătură cu obârșia ei, anumite surse biblio­grafice vorbesc că s-a născut la Brăila, în anul 1866. Alți autori spun că s-a născut câțiva ani mai târziu, în 1870, în localitatea Săcele din jude­țul Brașov, „afirmând că ar avea originea” dintr-o familie evlavioasă, de oieri.

Referitor la începutul vieții călugărești, unii autori indică faptul că a intrat în monahism la Mănăstirea Țigănești, pe când alții menționează că noviciatul său a fost împlinit la Mănăstirea Suzana din județul Prahova, după care s-ar fi stabilit la Țigănești.

Ambele variante sunt posibile, mai cu seamă cea legată de Mănăstirea Suzana, în cazul în care arhimandrita Epiharia Moisescu provenea din localitatea Săcele, care se află nu prea departe de chinovia monahală de la granița dintre județele Prahova și Brașov.

S-au descoperit și însemnări, cum a fost cea notată pe un manuscris menționat de Gheorghe Ionescu în dicționarul Muzica bizantină în România, Editura Sagratarius, 2003, în care starețul Mănăstirii Cheia, Gherasim Negulescu, afirma că Epiharia Moisescu a petrecut un timp și în Mănăstirea Suzana.

Mănăstirile Țigănești și Suzana păstrează pomenirea acestei călugărițe care a lăsat urme adânci, deși de atunci, de la tinerețea ei, a trecut un veac și mai bine. Cu toate acestea, monahiile își amintesc cu admirație de ea, cu gândul că bine ar fi dacă în vremea noastră astfel de exemple s-ar întâlni mai des.

Ajunsă în mănăstire la vârsta de șase ani, a învățat să citească și să scrie. Într-un astfel de mediu a asimilat din belșug cuvintele Sfintei Evanghelii și, având o voce bună, s-a atașat încă din primele zile de strana mănăstirii, cu care s-a identificat, devenind peste ani o neîntrecută cântăreață și compozitoare.

Venind odată la Țigănești, compozitorul și profesorul Ștefanache Popescu a fost impresionat de vocea ei și i-a propus stareței să o trimită la școală. Există păreri diferite referitoare la posibilitatea ca ea să fi studiat cântarea bisericească în același timp cu viitorul profesor Ion Popescu-Pasărea. Unii contestă această variantă, afirmând că Ion Popescu-Pasărea a studiat la seminar, într-o altă generație.

La vârsta de 26 de ani a fost tunsă în monahism. Avea deja 20 de ani de ascultare și învățătură!

Neștiind exact în ce perioadă a urmat cursurile Seminarului „Nifon Mitropolitul”, putem presupune că până în anul 1890 și-a încheiat studiile.

Revenind la strana mănăstirii, a compus prima carte de psaltichie, intitulată Slujba Acoperământului Maicii Domnului. Lucrarea nu se adresa doar viețuitoarelor Mănăstirii Țigănești, deși acestea erau multe la număr atunci, peste 200, ci exprima dorința maicii Epiharia de a revigora viața duhovnicească și liturgică din toate mănăstirile țării. Își propusese anumite proiecte pe care, în mare parte, le-a pus în practică.

Dorea să realizeze mai întâi o înnoire a vieții monahale. În majoritatea mănăstirilor de călugărițe erau maici îndelungate în zile, și nu se găseau tinere care să le îngrijească. De asemenea, se observa o anumită monotonie, după cum mărturisește una dintre călugărițele care au cunoscut-o personal.

Epiharia vorbea adeseori ucenițelor despre situația de altădată a monahismului feminin, amintind de soțiile voievozilor, domnițe și persoane din înalta societate care au ales viața de mănăstire.

 A militat pentru organizarea unui orfelinat destinat copiilor săraci, întrucât întâlnise în București și în zona limitrofă multe cazuri sociale de acest fel. Primul orfelinat a fost deschis de Biserică și așezat sub protecția Acoperământului Maicii Domnului, în Capitală.

Călătorind în ținutul Vâlcii, a găsit înțelegere la Episcopul Vartolomeu Stănescu. Astfel, după ce administrase orfelinatul în București vreme de câțiva ani, l-a mutat la Mănăstirea Bistrița din județul Vâlcea.

Avea două nepoate apropiate și inteligente, deschise spre cultură și misiune, cu dorința de a sluji Biserica, care au devenit peste ani cunoscutele monahii Olga și Teodosia Gologan. Ele urmaseră, la începutul veacului al XX-lea, cursurile Școlii Superioare de Învățători din București. Cu ajutorul lor a început activitatea la Bistrița.

Au înființat apoi un seminar pentru călugărițe, unde profesori vestiți veneau de la Râmnicu Vâlcea și din alte locuri pentru a ține cursuri, de câteva ori pe săptămână. De asemenea, o parte dintre călugărițele de la Horezu și Bistrița predau și ele diferite discipline în cadrul școlii nou-înființate.

Seminarul s-a transformat în liceu, astfel încât în câțiva ani au fost 700-800 de eleve care l-au frecventat la Mănăstirea Bistrița Olteană.

În rapoartele inspectorilor de specialitate, întrucât școala funcționa cu aprobarea Ministerului Învă­ță­mântului, unitatea școlară avea cele mai bune calificative.

O parte dintre eleve, mai ales cele orfane, alegeau viața călugărească după terminarea cursurilor. Altele, cu veleități intelectuale, erau ajutate de conducerea mănăstirii să urmeze școli superioare în diferite domenii, fiind susținute financiar de către conducerea Mănăstirii Bistrița, care la vremea respectivă avea cea mai numeroasă obște monahală din țară, faima ei depășind granițele eparhiei și chiar ale țării.

După organizarea școlii de la Mănăstirea Bistrița Olteană și obținerea multor performanțe, Episcopul Vartolomeu Stănescu a numit-o stareță la Hurezi, ctitoria Brâncovenilor.

Într-o mănăstire cu monahii puține și viață de sine, arhimandrita Epiharia a muncit mult, întrucât soborul s-a opus numirii ei, iar călugărițele care nu au urmat sfaturile episcopului și ale stareței au părăsit mănăstirea, unele dintre ele revenind mai târziu.

A statornicit la Hurezi o rânduială filocalică din toate punctele de vedere, stareța fiind cea dintâi la biserică și la ascultări. Lucra împreună cu soborul, sfătuia pe toți și astfel mănăstirea înflorea.

 Își sfătuia ucenițele să rostească permanent Rugăciunea inimii și manifesta o deosebită evlavie față de Maica Domnului. Vorbea frecvent maicilor, la ascultări, la trapeză și în discuțiile particulare, despre Maica Domnului. Adesea, cuvintele ei despre Maica Luminii erau însoțite de lacrimi.

La fel se întâmpla și la slujbe: când cânta ori citea, de multe ori, se îneca în lacrimi. Se știe că a compus mai multe imnuri închinate Maicii Domnului, între care un preafrumos Polieleu pentru sărbătorile ei.

Revenea frecvent de la Hurezi la Bistrița, întrucât acolo era inima ei. În locul său au rămas să conducă Mănăstirea Bistrița cele două surori, Olga și Teodosia Gologan.

Despre viața duhovnicească din cele două mănăstiri amintește Mitropolitul Bartolomeu Anania în scrierile lui. Surorile Gologan și maica Epiharia sunt menționate de mulți ierarhi, profesori de teologie și monahi, care zăboveau în obștile respective pentru perioade mai lungi sau mai scurte, pentru convorbiri duhovnicești, slujbe și sfaturi.

Dintre cei care în perioada respectivă au poposit acolo îi amintim pe arhim. Sofian Boghiu, Benedict Ghiuș, Daniil Sandu Tudor, arhim. Felix Dubneac, protos. Arsenie Boca. De asemenea, episcopul locului, Vartolomeu Stănescu, rămânea la Bistrița zile la rând.

Maica Epiharia a luptat stăruitor, întrucât a întâmpinat multă împotrivire. Se spune că era foarte hotărâtă. Lovea cu bastonul stărețesc în podea și spunea: Așa am hotărât, așa se va face!

Când regina Maria a anunțat că va veni în vizită la orfelinatul de la Bistrița, au fost prezente multe oficialități, regina fiind însoțită de doamne de onoare. Toți s-au grăbit să sărute mâna reginei, pe când maica doar a înclinat puțin capul. Persoanele care o însoțeau pe regină s-au scandalizat și au înfruntat-o. Dar maica a răspuns: Eu port chipul îngeresc și nu mă plec în fața celor pământești.

Cu toate acestea, între regina Maria și maica Epiharia s-a legat o prietenie strânsă. De asemenea, regina s-a împrietenit cu vestita maică Olga Gologan, care semăna mult cu mătușa ei, Epiharia.

Regina, dar și alte persoane din înalta societate, venind la Bistrița, la Hurezi sau în alte locuri, apreciau lucrurile de artă manufacturieră: covoare, țesături și diferite obiecte. Se spune că o parte dintre costumele populare purtate de regină, inclusiv ia românească, fusta, fota și ilicul, erau lucrate de călugărițe și împodobite cu motive din satele vâlcene.

Totuși, cel mai important dar al maicii Epiharia a fost frumoasa psalmodiere. S-a preocupat mult ca maicile să învețe muzică. Înaintea praznicelor împărătești și a zilelor de duminică sau sărbătoare, făcea repetiții cu maicile și surorile din corul mănăstirii. Mai ales în timpul verii, fetele de la vârsta de 13-14 ani și maicile lucrau, învățând cântările. Folosea vioara la repetiții, le îndemna să nu cânte doar cu buzele, ci mai ales din inimă, le spunea să nu respire la jumătatea cuvântului și să înțeleagă sensul rostirilor liturgice.

La Sfânta Liturghie, la strană putea fi auzit un cor pe voci.

Auzind despre slujbele de la mănăstirile Bistrița și Horezu, oamenii veneau de departe, special pentru rugăciune și elevație spirituală.

Mitropolitul Firmilian Marin al Olteniei, în vremea aceea tânăr slujitor al Bisericii, mergea des la mănăstire și spunea: Mă duc să ascult viorile Bistriței!

Maicile Olga și Teodosia Gologan au continuat numai pentru puțină vreme această lucrare impresionantă, deoarece regimul comunist le-a împiedicat să ducă mai departe proiectele pe care le-a implementat arhimandrita Epiharia Moisescu.

Gândul dintru început de a înființa un orfelinat sub această ocrotire, dar și cântările închinate Maicii Domnului au avut o deosebită atenție în preocupările maicii Epiharia.

Slujba Acoperământului Maicii Domnului a fost tipărită la București în anul 1900.

Un manual de cântări bisericești care cuprinde slujba Adormirii Maicii Domnului a fost un demers editorial al arhimandritei Epiharia, receptat cu multă apreciere de către muzicologii vremii. A ostenit și la apariția Prohodului Maicii Domnului.

A publicat și broșuri pentru monahi, precum O chestie de interes moral, București, 1910, și Pentru monahism, București, 1911.

Au apărut și câteva compoziții ale maicii Epiharia dedicate unor ierarhi, dar și unor personalități din viața culturală și muzicală.

Monahia arhimandrită Epiharia Moisescu a trecut din această lume la praznicul Înălțării Sfintei Cruci din anul 1943 și a fost înmormântată în cimitirul Schitului Păpușa, metoc al Mănăstirii Bistrița, mai târziu fiind deshumată și adusă în cimitirul mănăstirii, lângă biserică, pe partea de sud, către strana dreaptă, unde a cântat mulți ani. În unele referiri despre ea este amintită ca monahie, schimonahie, dar și arhimandrită, un rang pe care-l primeau călugărițele vestite în acea perioadă.

În lucrarea Matericul mănăstirilor vâlcene, referitoare la călugărițele cunoscute ale marilor mănăstiri, a fost numită floare rară care a împodobit coroana monahismului românesc, ca una care a poposit în curțile Domnului cu sfiala copilului cu suflet curat, dar cu îndrăzneala celui care caută și află, celui care bate și i se va deschide... (Matei 7, 8).

Impresionanta viață a arhimandritei Epiharia Moisescu se așază în cinstire, într-un an în care ne aducem aminte de marii protopsalți și de cei care au împlinit cuvintele Evangheliei, remarcându-se prin fapte meritorii, prin care au slujit aproapelui, ca lui Dumnezeu Însuși.