Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Aşteptările, Cina şi iubirea refuzată

Aşteptările, Cina şi iubirea refuzată

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei

Mântuitorul Iisus Hristos în timpul propovăduirii cuvintelor Evangheliei vorbea adeseori ucenicilor și celor care Îl urmau despre Împărăția lui Dumnezeu.

Multe dintre pildele și cuvintele pe care le-a spus încep cu: „Asemenea este Împărăția lui Dumnezeu...” sau „Împărăția lui Dumnezeu este asemenea…”

Mulți L-au și întrebat ce să facă pentru a moșteni Împărăția lui Dumnezeu, pentru a trăi veșnic, cum L-a întrebat dregătorul bogat care L-a întâlnit într-o zi.

În Duminica a 28-a după Rusalii, Biserica așază Pilda celor chemați la cină, care poate fi numită şi Pilda nunții de Împărat. Nunta, în Orient, locul unde a predicat Mântuitorul, constituia un mare eveniment, pregătit cu mult timp înainte. Cel care făcea nuntă trimitea cu ceva vreme înainte invitațiile, fără a spune data când va avea loc petrecerea, iar la vremea potrivită li se trimitea chiar în dar o haină de nuntă, pe care cei invitați la eveniment aveau obligația să o poarte pentru a oferi solemnitate și strălucire momentului.

Pilda face referire la permanenta chemare pe care Dumnezeu a adresat-o celor din neamul ales, cărora le-a trimis mereu poftire prin prorocii şi drepţii Vechiului Testament, invitându-i să participe la bucuria pe care Dumnezeu a pregătit-o, șederea întru Împărăția lui Dumnezeu. De cele mai multe ori, Dumnezeu S-a întâlnit cu refuzul acestora.

În partea a doua a pildei se spune că cel care a făcut ospățul, întrucât mai erau multe locuri, i-a trimis pe slujitori să-i invite pe șchiopi, ologi și sărmani. După această poftire, încă au mai rămas locuri în casa primitoare a Împăratului celui fără de moarte, iar în cele din urmă slujitorii au fost trimişi la răspântii spre marile cetăți și locuri ale lumii de atunci: Roma, Atena, Asia, Nicomidia, Antiohia Siriei, Damasc și altele, unde au făcut cunoscută vestirea Evangheliei Domnului. Poftirea era de fapt vestirea mesajului mântuitor la toate neamurile, începând cu cei din Ierusalim, până departe în lume, iar ucenicii, slujitorii Împăratului, au făcut precum li s-a poruncit. La vremea sărbătorii sau a nunții Fiului de Împărat, a venit Cel care-i poftise pe toți pentru a se bucura asemenea tuturor celor care se bucură cu cei ce se bucură (Romani 12, 15), făcând poftire prietenilor, rudeniilor și cunoscuților. În mulțimea prezentă se afla un om care nu avea veșmântul potrivit pentru asemenea eveniment, iar atunci stăpânul casei l-a întrebat: „Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă?” (Matei 22, 11). Dumnezeiescul Hrisostom pune în evidență apelativul „prieten” referindu-se la cel care nu avea haina de nuntă, pentru că Mântuitorul le-a spus ucenicilor la un moment dat: „Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc. De acum nu vă mai zic slugi, că sluga nu ştie ce face stăpânul său, ci v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscute!” (Ioan 15, 14, 15). Așa i-a numit pe toți cei cărora le-a dat veșmânt luminos ca zăpada din apă și din Duh la ziua Botezului. Constatăm că veșmântul strălucitor pe care l-am primit la Botez ajunge adeseori zdrențuit, ponosit, acoperit de praful și rugina pe care, cu voia noastră, le-am așezat peste el.

Sfânta Evanghelie ne îndeamnă să gândim profund la Împărăția lui Dumnezeu. Nu știu câți dintre noi, între atâtea preocupări, într-o lume grăbită, cu un program care de multe ori nu ne îngăduie nici măcar să vedem ori să auzim părinții și pe cei de aproape ai noștri, mai găsim timp să medităm la Împărăția lui Dumnezeu. Nu știu dacă ne mai întrebăm cum am putea dobândi Împărăția.

Foarte ușor găsim pretexte când Dumnezeu ne cheamă la cina Lui, la Sfânta Liturghie, refuzând participarea la momentul central al vieții liturgice. Pretextele şi dorinţele ne irosesc în zadar de cele mai multe ori timpul sau imperiul simțurilor noastre. Amintesc de mărturia părintelui Cleopa spusă cu ani în urmă, cum, atunci când era stareț la Sihăstria, a dat în schimb două perechi de boi pentru a cumpăra o cruce prețioasă, lucrată la Viena, pentru mănăstirea lui, odor care se păstrează încă la Sihăstria.

Părinții Bisericii au asemănat perechile de boi cu cele cinci simțuri pe care le avem și care ne robesc adeseori. Faptul că unul s-a scuzat pentru neparticipare la invitația pentru ospăţ, întrucât se însoțise de curând în viața de familie, nu trebuie înțeleasă numaidecât ca respingere a căsătoriei în lumea noastră, deşi aceste pretexte le folosim adeseori, întocmai ca în cuvintele Evangheliei.

La glasul Mântuitorului, rostit prin preot, anunțat prin clopot și prin cântările Bisericii, răspundem cu aceleași scuze, poate ușor personalizate în lumea de astăzi, iar când vorbim de perechile de boi, de simțurile noastre, nici nu mai este nevoie de vreo erminie specială. Găsim folositor orice alt lucru decât participarea la cina Domnului, la ospățul pregătit pentru fiecare dintre noi, duminica, la Sfânta Euharistie.

Un alt detaliu care trebuie amintit, legat de Evanghelia acestei duminici, este haina pe care o purtăm. Venim uneori la biserică cu veșminte și haine curate. Suntem doritori de a ne arăta înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor pregătiți cu veșmintele exterioare. Veşmintele liturgice, bisericeşti, care pot uimi privirea ochilor întunecaţi, nu sunt purtate în nume personal, ci pentru Domnul, arătând dragostea față de El.

Sfântul Vasile cel Mare îi spunea unui cunoscut ascet din Siria, Efrem, că în casă poartă haine de bumbac și de in, negre, smerite, dar când slujește Liturghia poartă veșminte cu fir de aur, pentru că slujește Împăratului Care a făcut cerul și pământul. Dincolo de veșmintele pe care le purtăm și le pregătim cu grijă adeseori, în ce este de fapt înveşmântat sufletul nostru? Dacă ar veni acum Stăpânul ospățului, la care dintre noi ar vedea şi aprecia veșmânt cuviincios şi potrivit spre a-l reţine la cina Lui? Veșmântul sufletului trebuie primenit, păstrat curat pentru momentul important al poftirii întru bucuria Stăpânului.

Când participăm la Taina Sfântului Botez al unui prunc, auzim o cântare frumoasă, intonată în momentul în care primește veșmântul alb, după ce a fost scos din apa cristelniței: Dă mie haină luminoasă, Cel ce te îmbraci cu lumina ca și cu un veșmânt. Haină luminoasă am primit și noi la Sfântul Botez, dar ce haină purtăm acum...? Am păstrat oare strălucitor, prin credința în Dumnezeu și prin fapte bune, veșmântul? Sau necesită curățat, înnoit, asemenea straielor purtate multă vreme. La primenirea hainei sufletului ne îndeamnă stăruitor Mântuitorul Hristos, acum și totdeauna.

Un alt aspect duhovnicesc pe care trebuie să-l învățăm din Evanghelia acestei duminici este cel al comuniunii. Trăim într-o lume aglomerată, risipită, răvăşită, cu mulțime însingurată. Întâlnim tot mai rar oameni care fac cină sau pregătesc agape, chemând rudeniile, prietenii, o dată, de două ori sau de câteva ori pe an pentru a le oferi iubirea lor. Trăim într-o lume care nu mai caută comuniunea. Îndemnul Mântuitorului: Când faci prânz sau cină, nu chema pe prietenii tăi, nici pe fraţii tăi, nici pe rudele tale, nici vecinii bogaţi, ca nu cumva să te cheme şi ei, la rândul lor, pe tine şi să-ţi fie ca răsplată (Luca 14, 12). Este tot mai greu de realizat, întrucât foarte mulți oameni nu-și mai cheamă nici măcar părinții, frații și prietenii la cină, deoarece nu mai avem disponibilitatea de a oferi altora bucurie. Cina, masa pe care o pregătim la un anumit eveniment, la prăznuirea sfântului ocrotitor, la o zi de sărbătoare creștină, arată de fapt iubirea pe care Mântuitorul a recomandat-o mereu ucenicilor. În perioada de început a Bisericii, din primele veacuri creștine, erau invitați la agapă (masa iubirii) toți care participau la Liturghie. Agapele sunt inclusiv în paginile Sfintei Scripturi, în Cartea Faptele Apostolilor, unde ni se vorbește despre slujirea diaconilor. Mai târziu, în scrierile Părinților Bisericii, subiectul este reluat, amintindu-se de Roma și de alte locuri importante ale imperiului, unde după Liturghiile la care participau noaptea creștinii urma o masă a iubirii, arătând, înainte de toate, importanța comuniunii, a celor care doreau să fie una (Ioan 17, 21).

În satele pământului românesc care a păstrat tradiția de demult, oamenii au făcut, și încă mai fac, astfel de ospeţe sărbătoreşti, știind că iubirea arătată față de cei din preajmă se îndreaptă către Dumnezeu.

Evanghelia ne îndeamnă pe fiecare, fără excepție, să nu căutăm scuze când Dumnezeu ne cheamă către El. Nimic nu este mai important decât participarea la Sfânta Liturghie: Aceasta să o faceţi întru pomenirea Mea, rugându-ne din toată inima pentru noi şi pentru cei pe care-i purtăm în inimă.

Să nu mai căutăm pretexte pentru a-L refuza mereu pe Domnul.

Dacă procedăm aşa, într-o zi ne putem întâlni cu refuzul Lui, pe care îl auzim în cuvintele Evangheliei: Nici unul din bărbaţii aceia care au fost chemaţi nu vor gusta din cina mea! (Luca 14, 24). Dacă vom răspunde mereu invitației Lui stăruitoare de a fi prezenți în Biserica pe care a întemeiat-o, gustând din cina Lui, ne vom bucura împreună cu El. Să ne rugăm ca refuzul amintit să ne fie străin.

Citeşte mai multe despre:   Duminica a 28-a după ­Rusalii  -   Pilda celor poftiți la cină