Bolnița nemțeană, aspecte istorice și duhovnicești

Despre bolnițele mănăs­ti­rești s-a scris mult în acest an omagial al pas­to­rației și îngrijirii bolnavilor, dar au mai rămas pagini impor­tan­te din activitatea primelor uni­tăți spitalicești de la noi din țară și despre cei care au slujit astfel de așezăminte medicale.

În cele ce urmează voi prezenta câteva aspecte despre bolnița Mănăstirii Neamț. Deși vechile însemnări despre istoria chinoviei nemțene oferă informații certe privind existența unor bolnițe din veacul al XIV-lea sau al XV-lea, alte izvoare ne ajută să deducem totuși că aici au existat așezăminte spitalicești din cele mai vechi timpuri.

Se știe că starețul de la Neamț, Ioasaf, a fost numit cârmuitorul primei ctitorii ștefaniene, Putna, sfințită la 3 septembrie 1469. Luând obște nemțeană, Ioasaf a început viața chinovială la Putna, iar odată cu acest transfer s-a preluat și rânduiala liturgică, precum și activitățile social-filantropice, așa cum erau organizate în străvechea așezare călugărească.

Neîndoielnic că tot de la Neamț Ioasaf a preluat și tradiția organizării unei bolnițe mănăstirești în noua ctitorie ștefaniană. Cel mai probabil, călugării putneni au organizat așezământul medical după regulile existente la Mănăstirea Neamț, cea mai veche așe­zare călugărească din Moldova. Că la Putna a funcționat o bolniță chiar dintru începuturi ne-o confirmă și o însemnare despre un incendiu din 15 martie 1484, care a mistuit și „spitalul”, pe lângă alte dependințe ale mănăstirii: „au ars casele domnești..., bucătăria, spitalul, cămara și toate alimentele care erau în ea”. Înțelegând rolul major al unei bolnițe, slăvitul voievod Ștefan a stăruit pentru grabnica refacere a ei. Același domn a ridicat lângă Cetatea de Scaun, la Pătrăuți, o mănăstire de maici, în cadrul noii chinovii poruncind să se zidească și o bolniță pentru ostașii răniți în luptele purtate pentru păstrarea credinței strămo­șești și a hotarelor țării. Se cunosc informații și despre alte bolnițe existente la Mănăstirea Dragomirna, Secu și în alte chinovii. Vlădicii, stareții, voievozii acelor vremi au înțeles rolul major al unei astfel de instituții mai cu seamă în vremea marilor epidemii care au lovit în mai multe rânduri Țările Române. De aceea s-au îngrijit pentru ca astfel de așezăminte să funcționeze și în vremuri de restriște.

Revenind la bolnița nemțeană, însemnări vechi arată că pe la 1735 Episcopul Varlaam de la Rădăuți, cu metanie din Neamț, a suportat din venituri proprii reparații majore la bolnița mănăstirească din chinovia unde s-a format. Peste timp a fost refăcută și mărită de Sfântul Paisie. Pentru a răspunde nevoilor celor suferinzi, marele stareț de la sfârșitul veacului al XVIII-lea a înființat o nouă bolniță la Neamț, numită în unele însemnări vechi „spitălaș”. Așadar, prin veacurile XVIII-XIX, istoricii consemnează existența a două bolnițe la Neamț: una dedicată exclusiv îngrijirii călugărilor și mirenilor bătrâni și bolnavi, iar alta destinată internării și alinării suferințelor celor „lipsiți de minte și munciți de lupte grele”. De reținut faptul că Sfântul Paisie a statornicit un regulament nou pentru îngrijirea bolnavilor, accentuând opera filantropică a mănăstirii. Mântuitoarea lucrare a sta­rețului cu viață îmbunătățită a Neamțului au continuat-o ur­mașii săi, între care amintim pe Sofronie, Silvestru, Ilarie, Dometian și Neonil.

În 1841 o parte din mănăstire a ars din cauza unui incendiu devastator. Pradă flăcărilor a căzut și bolnița. În aceste condiții soborul mănăstirii, în frunte cu starețul Neonil Buzilă, a hotărât ridicarea unei noi bolnițe, clădirile ei putând fi văzute și astăzi.

Pe lângă bolnițe, în trecut la Mănăstirea Neamț funcționa și o farmacie mănăstirească, numită șpițerie. Călugării care aveau ascultare la farmacie erau școliți în medicină naturistă de frații de cin iscusiți în domeniu sau făceau ucenicie la vestiți medici ai vremii, învățând să prepare unele remedii, alifii, ceaiuri, siropuri, tincturi din plante medicinale culese sau cultivate de ei. Pe lângă aceste leacuri, mănăstirea se îngrijea să achiziționeze și medicamente din țară ori străinătate, făcând din farmacia nemțeană o veritabilă concurentă a celor din marile orașe și târguri din țară. Știm acest lucru dintr-o remarcă făcută de renumitul chirurg, profesor universitar Ioan Tănăsescu, decanul Facultății de Medicină din Iași (1930-1935), care, în 1927, vizitând Mănăstirea Neamț, bolnița și farmacia, a avut aprecieri pozitive, consemnând printre altele: „rețe­tele medicilor se împlinesc mai conștiincios la farmacia Mănăstirii Neamțului decât la cele din orașe”.

În acea vreme, farmacist la Neamț era monahul Iov Burlacu, unul din cei mai pricepuți speci­a­liști în naturopatie din Moldova acelor timpuri, învățând mește­șu­gul medicinei naturiste de la alți călugări din obște sau poate de la medicul Pandele Grigorescu, care a fost farmacist și medic al bolniței nemțene. La rândul său, părintele Iov l-a avut ucenic la farmacia mănăstirii pe fratele Ilie Iacob, din Crăiniceni, Botoșani, devenit după călugărie Ioan, nimeni altul decât Sfântul Ioan Iacob, nevoitor în pustia Hozevei din Țara Sfântă.

O altă șpițerie funcționa în Târgu Neamț, pe care mănăstirea o cumpărase la 15 noiembrie 1845 de la Grigore Pădure, pentru suma de 300 de galbeni. Această farmacie urma să deservească noul spital pe care stăreția Neamțului planifica a-l ridica în târgul de la poalele Cetății Neamțului, dar și populația din oraș.

Însemnările vechi ne înlesnesc cunoașterea câtorva medici care erau plătiți de Mănăstirea Neamț pentru a trata pe bolnavii din bol­niță, pe cei din ospiciu, dar și din spitalul din Târgu Neamț, după construirea și inaugurarea acestuia.

Încă din veacul al XVIII-lea este consemnat numele medicului Th. Stenner, adus la Mănăstirea Neamț de Episcopul Ioanichie al Romanului, ctitorul Schitului Vovidenia din preajma lavrei nem­țene. Acest medic a fost interesat de apele clorosodice și sulfuroase ale izvorului din preajma Vovideniei, făcând prin 1756 primele însemnări referitoare la proprie­tățile terapeutice ale apei sulfuroase și sărate.

Dintre ceilalți medici cunoscuți ai bolniței mai amintim pe Iohan Khania, Pandele Grigorescu, Flei­șlein, Gallo, Lozinschi.

Iată o pagină succintă despre bolnița nemțeană, martoră peste timp a milei și jertfei obștii nem­țene pentru alinarea suferințelor celor bolnavi.