Bucuria gândului la Judecată

Ne aflăm încă în plină perioadă pascală, a bucuriei Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Cu toate acestea, aș afirma că bucuria acestor zile este umbrită de neputința multor semeni de-ai noștri de a participa la slujbele dătătoare de nădejde ale sărbătorilor pascale.

Domnul îngăduie astfel de strâmtorări numai pentru nevrednicia, pentru păcatele și pentru nerecunoștința noastră în fața binefacerilor Sale. Pare că Domnul și-a întors fața Sa și ne-a părăsit! Desigur, doar pare, întrucât Dumnezeu nu-și părăsește niciodată făptura mâinilor Sale. Dimpotrivă, chiar și atunci când Domnul se retrage, într-un anume fel, din viața oamenilor, sau mai corect spus retrage posibilitatea minții omenești de a-L percepe, El tot prezent este. Cel puțin în acest fel au înțeles marii nevoitori din toate timpurile „experiența părăsirii de Dumnezeu”, după cum și Sfântul Sofronie Saharov a mărturisit în minunatele sale cărți. De aceea, am putea spune că, astăzi, devine extrem de folositoare experiența celor care au trăit părăsirea de Dumnezeu, întrucât ei nu s-au mulțumit cu acea simplă trăire în absența Ziditorului, ci au încercat să-L caute și să și-L apropie în orice fel. Și îmi vin în minte tânguirile după Domnul ale Sfântului Efrem Sirul, trăitorul unei dureroase înstrăinări de Dumnezeu, care s-au păstrat în posteritate drept Plânsurile Sfântului Efrem.

Iată și un pasaj elocvent în acest sens: „Vai mie, cu ce ochi voi vedea eu, păcătosul și trândavul, înfricoșatul acela Divan, la care șezând, Doamne, cele lucrate de mine le vei vădi! Te știu pe Tine Judecător înfricoșat, întru slava Dumnezeirii venind, toate cele ascunse urmând să le vădești”.

Căutându-L în toată creația pe Ziditorul său și neaflându-L, nevoitorul știe că există totuși un loc unde se va întâlni în mod cert cu Cel după care tânjește. Acel loc este Înfricoșata Judecată. De aceea, el își înalță gândul la Judecată, care, deși este înfricoșătoare prin hotărârile definitive și veșnice pe care le va lua acolo Judecătorul, este însă și locul aflării Celui căutat.

Este de-a dreptul uimitoare această cultivare a gândului la Judecată pe care o întâlnim la Sfinții Părinți! Pentru noi, cei mici și nevolnici, care ne aflăm într-o necontenită alergare după plăceri și bucurii facile, este de neconceput gândul la Judecată și îl respingem aproape instinctiv. Se pare, însă, că în această nevoință a minții se ascunde nu doar durere, ci și o mare bucurie. Aceasta e neasemuita bucurie a sufletului de a se afla în fața Celui dorit și de a-L contempla, chiar în calitate de Judecător, și de a pregusta astfel din viața veșnică. Iar viața veșnică este adevărata noastră viață și adevărata casă, după cum conglăsuiesc Părinții.

De aceea, cunoscând că doar Domnul poate schimba lucrurile acestei vieți trecătoare, datori suntem să ne întoarcem mintea spre El și să ne recunoaștem ticăloșia în fața Dreptului Judecător. Întrucât doar El are putere să facă și dreptate, să ne și bucure.