Chipuri evlavioase sau făclieri ai faptelor bune, așezați între slove

M-am bucurat să primesc în dar, la ședința Sfântului Sinod din iulie 2024, cartea Chipuri evlavioase dragi inimii mele, avându-l ca autor pe Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, publicată recent la Editura Reîntregirea.

Deși nu este foarte amplă, scrierea se evidențiază prin frumusețea și bogăția cuvintelor și mai ales prin exemplul grăitor pe care ni-l oferă chipurile alese, frumos prezentate, modele de urmat pentru monahi, clerici și credincioși de pretutindeni. Persoanele ale căror virtuți au fost zugrăvite în cuvinte măiestrite vin din trecute vremuri, de asiduă luptă duhovnicească, pe care s-au străduit să o ducă până la capăt întru vestirea Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos și împlinirea celei mai înalte virtuți, IUBIREA.

Prin evocarea celor doi arhierei, Arhiepiscopul Teofil Herineanu și Episcopul Roman Stanciu (Ialomițeanul), și a trei monahii: Varvara Cozma, Acachia Maior și Maica Alexandra, cea din urmă cu origini princiare și cu viețuire aleasă, ierarhul-autor arată darurile bogate ale Duhului Sfânt revărsate și mult lucrătoare în Biserica din România, în Patriarhia Ierusalimului și dincolo de ocean, pe continentul nord-american.

Arhiepiscopul Irineu Pop a întâlnit multe persoane în viața și slujirea sa. Cu timpul, vor putea fi așezate în pagină și alte mărturii, pentru că nu doar cele ilustrate în paginile prezentului volum au fost dragi inimii Înaltpreasfinției Sale. Consemnarea lor într-o astfel de lucrare arată un gând special și, mai ales, o reverență adâncă față de aceste chipuri.

Pe cei doi arhierei i-a cunoscut în etape diferite ale vieții sale. Episcopul Roman Ialomițeanul a fost vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor vreme de 20 de ani, timp în care viitorul ierarh Irineu și-a împlinit ucenicia. Arhiepiscopul Teofil Herineanu, considerat de autor un model de conduită și dăruire pentru slujirea Bisericii, este cel care l-a chemat la vrednicia arhierească, după ce fusese, pentru o vreme, reprezentant al Patriarhiei Române la Ierusalim.

Două dintre monahiile evocate, Varvara Cozma și Acachia Maior, au avut legături cu Locurile Sfinte. Pe monahia Acachia a întâlnit-o la Ierusalim, în vremea mandatului său de apocrisiarh al Bisericii noastre în Cetatea Sfântă.

Monahia Varvara și-a petrecut tinerețea în locurile unde S-a născut și a trăit Mântuitorul Iisus Hristos, vorbind tuturor despre Împărăția cerurilor și vindecând toată boala și toată neputința în popor (Matei 9, 35).

Un alt chip zugrăvit în culori alese este al maicii Alexandra, despre care încă nu s-a scris îndeajuns - o domniță care s-a implicat cu pasiune și însuflețire în diferite lucrări și nu a făcut niciodată caz de obârșia ei princiară, nici nu s-a amăgit cu slava acestei lumi - străduindu-se să fie o făclie pentru românii din țară, dar și pentru ortodocșii de pe continentul nord-american, unde și-a petrecut o mare parte a vieții.

Arhiepiscopul Irineu a întâlnit-o pentru prima oară pe monahia cu sorginte regală și cu dor după Împăratul Cel fără de moarte, Mirele Hristos, în perioada studiilor din Statele Unite ale Americii, înainte de anul 1990.

În vremea aceea, când, în general, tinerii erau, pe de o parte, strâmtorați, pe de altă parte, doritori de a învăța și de a cunoaște cât mai mult, într-un astfel de mediu, întâlnirea cu maica Alexandra a fost o veritabilă bucurie pentru monahul student. Astfel, au păstrat legătura pe mai departe. După 1989, maica Alexandra a dorit să ajute copiii orfani din România. Din nefericire, starea ei de sănătate nu i-a îngăduit să facă tot ce ar fi dorit, deși avea proiecte demne de admirație.

Cu mult interes am parcurs paginile acestei lucrări. Știam de ceva timp, după cum și mărturisise, evlavia pe care Arhiepiscopul Irineu o avea pentru vlădica Roman Stanciu. Cunoșteam și prețuirea Înaltpreasfinției Sale față de maica Varvara, despre care monahiile din obștea Țigăneștilor - de altădată, dar și de acum - vorbeau și vorbesc ca despre un chip plin de lumină, trăire și iubire sfântă.

Adeseori, arhimandritul Rafael Ghiță, care a cunoscut-o în același timp cu Arhiepiscopul Irineu pe maica Varvara Cozma, o pomenea cu respect și apreciere. Au mai rămas însă puțini cunoscuți și apropiați ai acestei evlavioase nevoitoare…

Cea mai grăitoare concluzie în fața unei asemenea lucrări este că un episcop, indiferent de locul unde își împlinește misia, dacă mai găsește timp să-i evoce pe cei care au însemnat ceva pentru el ori pentru întreaga comunitate, înseamnă că are dor de cer.

De altfel, în însemnarea pe care o face la începutul cărții, Arhiepiscopul Irineu afirmă că prețuirea pentru cei doi ierarhi și pentru cele trei monahii dăinuie în sufletul său, deși au plecat demult...

De acolo, de pe tărâmul veșniciei, unindu-se într-un glas cu Sfântul român Ioan Iacob, Noul Hozevit, aceștia spun celor de pe pământ:

„Nu uitați la rugăciune

pe cei duși de lângă voi,

că și voi mâine, poimâine

veți veni aici la noi”.

Toți vom pleca într-o zi. Depinde însă de fiecare dintre noi cum agonisim merinde pentru veșnicie, iar dacă nu am dobândit încă, să ne străduim a așeza în traista sufletului pentru călătoria către ceruri niscaiva fapte bune…

Cei evocați în cartea Chipuri evlavioase dragi inimii mele, prin pilda vieții lor și prin trăirea după voia lui Dumnezeu, ne îndeamnă, împreună cu Sfântul Apostol Pavel: „Fiți mie următori, precum și eu sunt lui Hristos” (1 Corinteni 11, 1).

Scrierea amintită este o carte a inimii Arhi­episcopului Alba Iuliei, menită să ajungă la inimile celor care înțeleg mesajul acestor evocări și, mai ales, prețuiesc cu recunoștință viața luminoasă a celor pomeniți drept făclieri ai faptelor bune și ai trăirilor filocalice.