Cinstirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou reflectată în istoria Bisericii Dobroteasa

Legături, conexiuni, asocieri între idei, învățături, evenimente, contexte și personalități ale Bisericii întotdeauna trimit o rază de lumină spre cunoașterea trecutului. În acest sens vom ilustra unele detalii, amănunte și date ce au legătură, mai mult sau mai puțin directă, cu recentul și semnificativul eveniment din viața Bisericii Ortodoxe Române, care l-a avut în centru pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou - de 250 de ani Ocrotitor al Bucureștilor prin aducerea sfintelor sale moaște, de acum sărbătorită anual în fiecare 13 iulie.

Legat de acele zile vibrante de la jumătatea lunii trecute, parcă Sfântul Dimitrie, ca răspuns la dragostea poporului de două secole și jumătate, s-a rugat pentru sporirea cetei Sfinților Români, majoritatea dintre ei prigoniți ca și el în vremea regimului totalitar. Evenimentul canonizărilor, de asemenea, este unul istoric, major, receptat cu sporit interes și deosebit entuziasm de către credincioși.

Cu privire la Biserica „Buna Vestire”-Dobroteasa din București, de-a lungul timpului s-a ivit prilejul unor legături cu oameni deosebiți, trecuți prin acest loc. Una dintre persoanele cunoscute în cadrul comunității parohiale a fost părintele (monah) Mitrofan Petrescu (1927-2008), strănepot pe linie paternă al meșterului- argintar și absolvent al Academiei Teologice de la Kiev, Teodor Filipov (1825-1895), adăpostit la noi, se pare, din cauza unor persecuții politice petrecute în Rusia lui natală. Descendentul său, deși era o fire mai exigentă cu cei tineri, după temeinice evaluări de caracter, îngăduia apropierea. Povestea cu emoție despre înaintași și se mândrea cu faptul că străbunicul a confecționat actuala raclă a Sf. Cuv. Dimitrie. Tatăl său, Nicolae Petrescu (1886-1954), a fost unul dintre marii profesori universitari de sociologie, recomandați la catedră de Dimitrie Gusti. Viitorul părinte Mitrofan se închinoviase la Mănăstirea Cernica în anul 1952. A luat parte la ultimul parastas îna­inte de proclamarea canonizării și a fost martor la deschiderea mormântului Sf. Ier. Calinic, în miezul zilei de sâmbătă, 22 octombrie 1955, și, probabil, s-a numărat între cei care l-au ascultat pe Părintele Dumitru Stăniloae predicând smerit despre marele ierarh, luni după Sfânta Liturghie.

Odată cu Decretul din 1959 a fost nevoit să părăsească pitoreasca Cernică, însă pe care nu a lăsat-o niciodată din suflet. A rămas încadrat curier în Administrația Patriarhală vreme de peste patru decenii, fără a rătăci o dată vreun document încredințat. Și-a păstrat voturile monahale până la sfârșitul vieții. A cunoscut ierarhi, preoți-consilieri și alte persoane din Biserică. O lungă perioadă de timp i-a purtat de grijă părintele Gheorghe Sima de la Dobroteasa, care l-a și înmormântat chiar de Floriile anului 2008. Am avut ocazia să mă ocup personal de curățarea criptei pă­rin­ților săi, din Cimitirul Bellu (fig. 5, loc 40). În locul acela este posibil să fi fost înhumate și osemintele străbunicului argintar ori cel puțin ale fiicei acestuia, Paraschiva - bunica paternă a monahului Mitrofan (Miron Petrescu).

O altă legătură a Sfântului Cuvios Dimitrie cu Biserica Dobroteasa a rânduit-o Dumnezeu printr-un vrednic preot, Vicențiu Curelaru (1973- 2016). Originar din Mangalia, s-a numărat între cei mai harnici și devotați studenți teologi care la începutul anilor 1990 au sprijinit redeschiderea lăcașului dezafectat, alături de duhovnicul lor, același părinte G. Sima. În 1998, V. Curelaru a plecat să studieze la Tesalonic. Ulterior s-a căsătorit, a devenit preot și a susținut o teză de doctorat despre bisericile grecești din România. Deosebit de evlavios în privința cinstirii sfinților, a făcut demersuri pentru recunoașterea oficială a Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, Mitropolitul Banatului, și a Sfântului Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, în Biserica Greciei. În anul 2009, cu Înalta binecuvântare a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a obținut un veș­mânt al Sfântului Dimitrie pentru Parohia „Sf. M. Mc. Pantelimon”-Polihni (Mitropolia de Neapoli și Stavropolis). A publicat o carte despre sfânt în limba greacă (Viața și minunile Cuviosului nostru Părinte Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucu­reș­tilor, University Studio Press, Tesalonic, 2009) și un inedit studiu - „Boierul Nicolae Dudescu [†1787] și racla Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou al Bucureștilor” - în care interpretează istoric una din cele opt scene laterale în care demnitarul apare la rugăciune, mulțumind sfântului. La mijloc ar fi întâia minune cunoscută asupra unui credincios român, iar evlavia acestuia este și în legătură cu bunicul său, logofătul Radu Dudescu, unul din dregătorii însăr­cinați cu supravegherea zidirii Catedralei Patriarhale (1654-1658).

Părintele Vicențiu, purtând crucea unei grele suferințe, s-a mutat la Domnul în luna iulie 2016. Soția, cunoscută în aceeași comunitate parohială din Capitală, a rămas în Grecia cu cei trei copii. Spiridon, cel mai mare dintre ei, acum studiază Medicina la București.

Rămânând tot în preajma Sfântului Cuvios Dimitrie, cea de-a treia legătură pe care o mai menționăm este prin însuși ierarhul care a sfințit Biserica Dobroteasa în toamna anului 1893 - Mitropolitul primat Ghenadie Petrescu (1836-1918), binecunoscut ca donator principal al raclei Sf. Cuv. Dimitrie (1879). Cu ocazia târnosirii au fost păstrate hramul istoric, „Buna Vestire”, cel al „Sf. Cuv. Parascheva”, de la o a doua biserică anterioară, adăugându-se un al treilea, „Sf. Mc. Filofteia”, ales de ierarhul care păstorise mai mulți ani la Curtea de Argeș și, de asemenea, care se îngrijise și de racla Muceniței, încredințând confecțio­narea ei aceluiași meșter-artist. Și tot Teodor Filipov, ca argintar cercat al mitropolitului (dar care nu s-a semnat nici măcar pe o lucrare de referință, precum racla Sfântului Dimitrie), este posibil fie autorul unei frumoase candele din argint, cu șapte brațe sau făclii, ce poartă icoanele hramurilor gravate în partea superioară a segmentului principal, unind simbolic cele trei lăca­șuri ale Parohiei Dobroteasa. Din pictura acestei biserici, care deși înfățișează (cf. tehnicii Tatta­rescu) numai câteva panouri largi cu sfinți, cel dedicat Sfântului Dimitrie nu lipsește, iar ierarhul are un reușit portret pe foaie metalică (restaurat 2022) și aplicat pe peretele vestic al pronaosului, în linie cu fostul medalion al regelui Carol I, îndepărtat, probabil, în timpul regimului comunist.

Revenind la racla Sfântului Dimitrie, o altă podoabă păstrată până astăzi înaintea închinătorilor este și icoana Sfântului Ierarh Nicolae, care veghează lângă mormintele patriarhilor și pomelnicul mural al întâistătătorilor, din pronaosul Catedralei Patriarhale. Jos, central, în marginea ferecăturii de argint stă scris: „La acesta Sf: Icona facuta prin staruința I P S Mitropolit Primat Ghenadie Petrescu a contribuit Procopie starițului sf: mon. Calda­rușani și Vasilichia H. Trandafirescu 1896”. Posibil ca și această ferecătură să fi ieșit tot din mâna de aur a aceluiași argintar, Teodor Filipov.

Dumnezeu, prin rugăciunile Sfântului Cuvios Dimitrie și ale noilor Sfinți Români, să ne dăruiască puterea de a aprecia că trecutul este bine întreținut de Biserică și că se găsește într-o organică, sănătoasă și firească legătură cu prezentul. Pentru toate acestea privim cu recunoștință spre strădania Patriarhului României, a Sfântului Sinod și a tuturor preoților! Mai ales prin tradiția omagial-comemorativă de ani și ani se împlinește exact gândul Mitropolitului Ghenadie Petrescu, lăsat pe capacul raclei Ocrotitorului Bucureștilor: „Pentru evlavia și dragostea către Sfântul Cuvios Dimitrie Basarabov, făcutu-s-a acest sicriu de argint, împodobit cum se vede [...], ca să fie spre pomenirea urmașilor, care, văzând aceasta, să se îndemne să facă și ei alte fapte mai mărețe și folositoare neamului românesc [...]”.