Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Crucea, reper existențial al jertfei

Crucea, reper existențial al jertfei

Galerie foto (2) Galerie foto (2) Repere și idei

Duminica ce ne stă înainte succedă sărbătoarea de la 14 septembrie, așa cum se întâmplă şi la alte mari praznice. În istoria mântuirii, Crucea este altarul de jertfă sfințit cu sângele Domnului, rană de mult plâns a demonilor, după cum au afirmat imnografii, iar noi am fost vindecați cu rana Domnului. Este semnul suprem al iubirii care a deschis din nou Raiul, cel închis de demult, prin mândrie și neascultare.

Cuvintele Evangheliei citite în această duminică sunt profunde, iar mesajul, actual și folositor.

În primul rând este vorba de lepădarea de sine. Mântuitorul a adresat o invitație. El nu obligă pe nimeni, nu forțează libertatea vreunuia dintre noi. De aceea, S-a adresat prin cuvintele: „Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie!” (Marcu 8, 34). Lepădarea de sine înseamnă în primul rând un nou început în viața noastră. Fiecare dintre noi este plin de sine, ne bizuim prea mult pe noi înșine și pe oameni importanți, dorim alianțe, fie politice, economice sau de alt fel, care ne-ar putea sprijini, dar contăm prea puțin pe prietenia și legătura cu Dumnezeu.

Mântuitorul le-a cerut ucenicilor și ne cere și nouă să ne lepădăm de sine, de ceea ce este trecător și ne împiedică să ajungem înaintea Lui. Dacă suntem în mod excesiv legați de bunurile materiale, va trebui să renunțăm la ele dacă suntem în mod deosebit preocupați de dregătorii și lucruri care țin de cinstea acestei lumi, ori de ce fel ar fi ea, va trebui să le simplificăm sau poate chiar să le părăsim.

Lepădarea de sine este lepădarea omului celui vechi, a omului păcătos, a faptelor rele care există în fiecare deopotrivă, chiar dacă de multe ori nu avem puterea să recunoaștem.

Părinţii Bisericii vorbesc despre omul vechi și despre haina de piele a păcatului. Sfântul Andrei Criteanul amintește despre veșmântul lumesc pe care păcatul l-a țesut tuturor. Mai frumos decât atât, evoc pilda Mântuitorului despre întoarcerea fiului risipitor, care, deși când a plecat avea haina curată și strălucitoare, când a revenit din țara păcatului avea haina zdrențuită. Părintele cel bun l-a primit și i-a dat veșmânt nou și inel în mâna lui, arătând că este posibilă schimbarea felului greșit de a viețui, devenit mod de a fi al cuiva.

A două chemare pe care Mântuitorul o face este aceea a luării Crucii! Nu este vorba despre o cruce de piatră, de fier sau de lemn, nici una frumoasă sau de mari dimensiuni. Luarea crucii este purtarea unei suferințe, a unor încercări, boli, nedreptăți pe care le-am putea întâlni în viață.

Este pilduitoare atitudinea unor oameni care își duc în tăcere crucea până la mormânt. Sunt unii care suferă ani la rând, iar alții o viață întreagă și păstrează pacea, îndelunga răbdare și chiar o căldură a inimii. Unii dintre ei au trecut prin mari încercări, și-au pierdut copiii, rudeniile apropiate și au dus crucea până la sfârșitul vieții. Alții au pierdut bunuri în mari încercări, în vremea inundațiilor sau a unui incendiu și au știut să-și ducă suferința ca pe o cruce. Sunt și nedreptăți pe care le întâlnim în viață, chiar din partea celor cărora le-am făcut bine. Sunt foarte multe lucruri nedrepte pe care oamenii valoroși le poartă asemenea unei cruci toată viața lor. Așadar, luarea crucii este purtarea suferinței până la capăt. Cugetătorii filocalici spun că în cazul unei suferințe (încercări), singurul lucru pe care îl cere Dumnezeu este să-I mulțumim pentru ceea ce am primit. Uneori suferința este o pedagogie care ne poate apropia de Dumnezeu, ea devine o lecție, mai importantă decât cursu­rile academice și întâlnirile cu marii oameni ai vremurilor. Urmarea lui Hristos, cea de a treia chemare din Evanghelia acestei duminici, înseamnă să mergem pe urmele pe care ne-a îndrumat El. Constatăm adeseori că refuzăm chemarea și urmarea Lui, ascunzându-ne în spatele pretextelor, chiar şi în zi de duminică, când nu găsim timp să participăm la slujba Sfintei Liturghii. Ce să mai vorbim de rugăciuni particulare ori de fapte ale credinței. Refuzurile din partea noastră s-ar putea, într-o zi, întâlni cu refuzul venit de la Dumnezeu.

Sfântul Chiril al Ierusalimului spune că Mântuitorul a suferit pătimiri și moarte ca să împace pe Cruce cele din cer cu cele de sub pământ. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că pe Cruce s-a întâlnit cea mai înaltă faptă a iubirii, jertfa Domnului, cu cea mai josnică atitudine a oamenilor. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: atunci când Domnul Se afla pe cruce, călăii care Îi pregăteau moartea și Îi bătuseră piroane de fier și-L considerau făcător de rele I-au cerut: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce!” Desigur, S-ar fi putut coborî de pe cruce așa cum a arătat că El, Dumnezeu adevărat și Om adevărat, săvârșise nenumărate minuni, dar, de această dată, n-a vrut să facă în ochii răufăcătorilor și ai iudeilor care priveau de departe acest lucru. De ce? se întreabă Sfântul Ioan Gură de Aur. Iar răspunsul nu poate fi decât că inima lor era împietrită. Oricum n-ar fi reușit să o schimbe. Sfântul Ioan Gură de Aur arată că Mântuitorul a făcut o altă minune, mult mai mare decât dacă S-ar fi coborât de pe cruce: a deschis Raiul pentru noi toți, Raiul închis de demult și păzit cu sabie de foc de arhanghel.

Odată cu Mântuitorul au fost răstigniți doi tâlhari, moartea prin răstignire fiind rezervată celor de la periferia societății, cei care L-au răstignit dorind ca El să fie considerat asemenea criminalilor, hoților, tâlharilor, trădătorilor. Unul dintre tâlhari L-a tăgăduit ca Dumnezeu, iar altul L-a mărturisit și parcă iluminat de Dumnezeu avea să rostească: „Pome­nește-mă Doamne când vei veni întru Împărăția Ta!” (Luca 23, 42). El, tâlharul care toată viața a furat, în cele din urmă a furat Raiul.

Mărturisirea Domnului Hristos și a Sfintei Cruci trebuie să rămână una dintre preocupările noastre. Dumnezeu are în orice loc și în orice vreme mărturisitori ai iubirii Lui în lume. În urmă cu nu foarte mult timp, un soldat rus care împlinea serviciul militar, Evghenie, în vârstă de aproape 20 de ani, aflându-se în unitatea militară cu tineri necreștini și purtând la gât o cruce primită de la bunica lui, a fost forțat să dea jos de la gât crucea și, refuzând, i s-a tăiat capul.

În vremea noastră, cea mai persecutată religie din lume este creștinismul. Permanent auzim de atentate în bisericile creștine, atacuri, incendii și valuri de ură asupra mănăstirilor, bisericilor și locurilor unde trăiesc creștinii.

Ucenicii Domnului sunt fericiți că pot mărturisi, iar noi cei foarte prudenți cu mărturisirea noastră de credință suntem încă pe drum, spre Împărăția lui Dumnezeu, făgăduită celor ce-L iubesc și-L mărturisesc.

Cuvintele Mântuitorului din Evanghelie se adresează și nouă, nu numai celor de demult. Mântuitorul a spus foarte clar: „Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui său cu sfinţii îngeri” (Marcu 8, 38). Mântuitorul le-a spus ucenicilor: „sunt unii dintre cei ce stau aici care nu vor gusta moarte” (Luca 9, 27). Nu este vorba doar de cei care au văzut Slava dumnezeirii Sale pe Muntele Taborului, aceste cuvinte fiind spuse cu câteva zile înainte de pătimirile și Învierea Lui și implicit de Schimbarea la Față, ci și despre faptul că unii dintre cei care stăteau acolo, cum sunt și unii din cei care stau aici, „nu vor gusta moarte” (Luca 9, 27) întrucât Mântuitorul a spus: „Eu sunt Învierea și Viața, cel ce crede în Mine, chiar de va muri, va trăi!” (Ioan 11, 25).

Biserica noastră învață că viața nu se sfârșește la mormânt, noi avem posibilitatea de a trăi veșnic împreună cu Domnul. Depinde de credința și râvna fiecăruia dintre noi.

Rugăm pe Mântuitorul Hristos, Care i-a învățat pe ucenici să-L urmeze, i-a îndemnat să se lepede de sine, să-și ia crucea, să ne ajute să purtăm fiecare crucea neputințelor noastre trupești și sufletești doar împreună cu El. Dacă vreodată suferința noastră ar fi prea grea, să-I cerem ajutorul și ne va trimite pe cineva asemenea lui Simon din Cirene, venit de la țarină, care L-a ajutat odinioară să-Și ducă crucea până la capăt. Să-L rugăm să ne ajute să purtăm crucea încercărilor și a suferințelor, simțind că El este ajutorul, bucuria și nădejdea noastră.

Citeşte mai multe despre:   Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci  -   Sfanta Cruce