Cum devin mall-urile „catedrale“?

Mall-ul nu este un magazin obişnuit, ci pare a mima şi un anume mesaj profetic

În vechime, ritmul de viaţă al unei comunităţi era punctat de sărbători şi de mersul la biserică. Şi nu e nevoie să apelăm la literatura de specialitate: o privire asupra arhitecturii oraşelor vechi demonstrează că biserica ocupa locul central, şi topografic şi simbolic. Deşi mediul rural suferă, în prezent, mutaţii încă imposibil de cuantificat, biserica se află în continuare în centrul vieţii satului.

În oraşele mari, unde dintotdeauna s-au manifestat primele semne ale felului cum va arăta viitorul, mulţimea construcţiilor de dimensiuni impresionante oferă astăzi indicii despre activităţile care preocupă cel mai mult viaţa cetăţii şi, in extenso, civilizaţia umană, la un moment dat. De exemplu, o scurtă plimbare prin Bucureşti e suficientă pentru a constata că cele mai impunătoare construcţii sunt sediile centrale ale băncilor şi ale reprezentanţelor în România a aşa-numitelor „multinaţionale“, a firmelor care-şi desfăşoară activitatea în numeroase ţări de pe Glob. Însă, de departe, cele mai strălucitoare şi care se bucură de animaţie permanentă sunt mall-urile.

Mall-ul nu mai este nici pentru români un lucru străin. De ani buni, majoritatea oraşelor mari din ţară sunt înzestrate cu astfel de centre comerciale care adună, sub acelaşi acoperiş, într-un mod foarte avantajos pentru cumpărători, mărfuri variate - articole de vestimentaţie, electronice, obiecte de design interior etc. Succesul de care se bucură acest tip de comerţ este dovada că mall-ul (primele au fost construite în America anilor â50) a fost o descoperire care a venit în întâmpinarea dorinţei de simplu, rapid şi comod a omului grăbit.

Emblemă a civilizaţiei consumeriste, deşi doar din raţiuni practice este aşezat la marginea comunităţii, şi nu în mijloc, cum era biserica odinioară, mall-ul aspiră la statutul de nucleu şi dinamizator al vieţii (mai ales) urbane, depăşindu-şi de mult şi cu mult latura strict utilă. Mall-ul nu este un magazin obişnuit, de unde cumperi produsele de care ai nevoie, ci, fiind linia I a tendinţelor în materie de modă şi tehnologie, pare a mima şi un anume mesaj profetic, desigur fals. De fapt, „spiritul“ mall-ului rezultă din mănunchiul de mesaje publicitare (care astăzi sunt compuse după scheme manipulatorii, ideologice), emanate de magazinele sale, care reprezintă mărci cu rezonanţă mondială. Astfel, printr-o sumă de suprapuneri forţate - a echipamentului sportiv cu performanţa, a cosmeticelor cu frumuseţea, a hainelor cu eleganţa sau bogăţia - parcă se forţează o tendinţă de idolatrizare a anumitor produse (mai ales a celor de marcă, de fetişizare a „brand-ului“), atribuindu-li-se puteri pe care, în nici un caz, nu le deţin. Cred că e clar pentru orice persoană de bun simţ că atunci când diferenţa dintre două produse nu o face calitatea, ci marca, „brandul“, avem de-a face cu o formă specială de idolatrie, aşa încât, mai apropiat mi se pare de „semnul fiarei“ conceptul de „brand“, decât codul de bare sau codul numeric personal, care nu au decât un caracter strict instrumental, de codificare a ceva.

Dar mai există o enormitate legată de „cultura mall“: aşa-zisul concept de „shopping“ (engl. shop â magazin), care nu e deloc descrierea acţiunii de deplasare până la un magazin, de unde cumperi şi te întorci acasă. „Shoppingul“ este, în viziunea propovăduitorilor săi, o modalitate de a îmbina utilul cu plăcutul, dar cu pretinse nuanţe metafizice. Chiar şi-aşa, n-ar fi o problemă, dacă toată lumea ar sesiza că e vorba doar de o strategie comercială. Dar mesajele incitatoare la „shopping“, care se traduc cam în felul următor: „de luni până vineri munceşti, în week-end vii la noi să te simţi bine, să-ţi încarci sufletul şi, desigur, să cheltuieşti bani“, reuşesc să păcălească pe mulţi că o partidă de cumpărături ar putea să-ţi mângâie sufletul, poate chiar la fel ca mersul, duminica, la slujbă. Iar numărul celor care, duminica dimineaţa, se află în mall-uri (chiar dacă îi scădem pe cei care se află acolo „din binecuvântate pricini“) şi nu în biserică, e dovada că nu puţini sunt cei înşelaţi.

Chiar dacă un final sentenţios, de genul „creştinul nu are ce căuta în mall, acest templu al noilor idoli“, s-ar fi potrivit poate mai bine celor spuse până acum, totuşi îl prefer pe Sfântul Apostol Pavel, care spune: „Toate să le încercaţi; ţineţi ce este bine“ (I Tesaloniceni 5, 21).

E clar că mall-ul nu oferă neapărat o privelişte duhovnicească, dar dacă toţi cumpărătorii care-i calcă pragul ar gândi creştin, adică chibzuit, echilibrat, dând fiecărui lucru importanţa pe care o merită - chiar şi mesajului reclamelor - atunci nici mall-urile n-ar mai avea pretenţie de catedrale, ci s-ar prezenta ca ceea ce şi sunt de fapt: nişte simple şi necesare magazine.