Cartea „Preoți ortodocși bănățeni cu Sfânta Cruce sub tricolor - Decembrie ´89”, avându‑l ca autor pe părintele Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei, a fost tipărită cu
Despre copilăria digitală a umanității
În acest prim text găzduit în noua rubrică a Ziarului Lumina al Patriarhiei Române, voi schița câteva dintre provocările credinței creștine în fața noilor tehnologii.
Este de mirare cum, deși creștinii operează cu o seamă de categorii invizibile în viața lor duhovnicească, ei nu pot face față cu onorabile criterii „invizibilului” din fața ecranului smartphone, tabletă, laptop... Da, credinciosul este învăluit de energii invizibile, harice, de-a lungul și de-a latul vieții sale. Aceste prezențe necuantificabile în termenii simțualității, îi indică drept sursă pe sfinți, harul mântuitor, mila lui Dumnezeu, dar și dragostea Lui, lucrarea Sfintelor Taine și alte demersuri ale făpturilor nevăzute, cum ar fi îngerii. Așadar, creștinii au uzanța, experiența și discernământul necesar pentru a-și gestiona emoțiile și trăirile la granița dintre vizibil și invizibil, dintre aici și dincolo.
Nu același lucru se petrece când oamenii pătrund în mediul virtual, oarecum invizibil și el (în sens strict material), eteric, volatil. O lume a umbrelor și a iluziilor, dublată însă de descinderi în real extrem de clare: biletul de avion cumpărat online, aplicația care te scoate din traficul sufocat, programările la doctor sau teza de licență trimisă în format digital. Umbrele și iluziile însă apar, cu precădere, în zona comunicării... Pe celebrele „rețele de socializare” se arată faza copilăroasă, infantilă încă, a omului pus să-și gestioneze emoțiile, pornirile, afectele, argumentația și principiile călăuzitoare în fața unor... profiluri necunoscute, prieteni pe care nu-i cunoaște sau adversari de idei camuflați în spatele unor pseudonime hilare. Da, suntem în plină copilărie digitală, omul nu s-a maturizat în folosirea emoțională echilibrată a acestor instrumente, nu-și poate drămui timpul alocat navigării pe internet (exact aceasta este și „marfa” rețelelor: timpul nostru petrecut la ecrane, vezi documentarul The Social dilemma) care a fost, înainte de pandemie, de - atenție! - 90 de miliarde de minute pe zi, la nivel planetar. O mică eternitate se consumă zilnic în fața dispozitivelor de comunicare, însă lui Dumnezeu oare cât timp Îi alocă umanitatea pe zi?
Dincolo de aceste întrebări fără răspuns, afirm faptul că oamenii credinței ar trebui ajutați de sfătuitori competenți, cu profil duhovnicesc limpede, să dobândească o disciplină și un echilibru sufletesc pentru a înțelege corect rostul și rolul acestor medii de comunicare în viața lor. Să înțeleagă că sunt actori și public (victime și agresori) ai unei convenții globale comunicaționale cacofonice - asta dacă nu îi limitezi inteligent aria de penetrare a mediului tău intim, a timpului tău privat, a convingerilor tale profunde. Spațiu al frustrărilor contaminante, debușeu al conspiraționiștilor, agent de vânzări, vector al globalizării și unealtă misionară redutabilă pentru creștini, social media este o realitate imaterială, dar foarte seducătoare, de o forță colosală și de o versatilitate uriașă. Iar pentru misionarii creștini reprezintă un ogor gigantic, format din 5 miliarde de suflete, accesibile cu un... click. Asta teoretic, căci practic oamenii caută pe rețele (în principal) emoția facilă, comunicarea soft, neimplicarea în lucruri serioase, scandalul savuros sau propaganda agresivă. Așadar, numai lucruri excentrice față de duhul Evangheliei, potrivnice chiar. Însă, cu toate acestea, acolo sămânța cuvântului hristic trebuie să fie prezentă. Iar dacă Mântuitorul S-a pogorât la iad, de ce predicatorii Săi nu ar putea descinde pe rețele?