Eminescu, românul absolut

Am început de curând să răsfoiesc lucrarea academicianului Simion Mehedinți, „Creștinismul românesc”. Din intuițiile ilustrului geograf român îmi dau seama că citesc opera unui geniu. Am ajuns la această concluzie pentru două motive: primul e legat de faptul că doar gândurile unui om genial nu sunt atinse de vreme, ci au valabilitate nelimitată în timp. Al doilea motiv îl reprezintă caracterul sintetic al ideilor care sunt atât de concentrate și simplu exprimate, aproape expediate în puține cuvinte, încât te surprinde caracterul lor laconic, dar care adună atât de multă înțelepciune.

Iată un exemplu: „Folclorul, creația populară anonimă, spunea Simion Mehedinți, nu păstrează tot ce sună, ci numai ceea ce răsună în alții, adică consună cu aspectul etnic. Ceea ce nu se potrivește cu adevărul, așa cum îl vede și cum îl simte un întreg popor, se pierde iute din amintire. Folclorul se cerne mereu și păstrează numai «floarea făinii» și nu tărâța”.

L-am invocat aici pe Simion Mehedinți nu atât pentru a face un elogiu lui, ci poetului național, Mihai Eminescu, de la a cărui naştere s-au împlinit pe 15 ianuarie 169 de ani. Fiindcă academicianul născut în satul vrâncean Soveja spunea despre cel născut tot la sat, în Ipoteștiul Botoșanilor, următoarele: „Cum a purtat Eminescu în sufletul său durerea românilor din toate timpurile și din toate țările românești, n-a mai purtat-o nimeni. Numai urmând învățăturile lui mai pot afla urmașii calea mântuirii din prăpastia în care am căzut. Cine va călca alături va rătăci… Se nenorocește pe sine și va nenoroci și pe alții, făcând să crească ruina țării, în loc de a o scădea!”

Aș încheia evocând genialitatea lui Eminescu dovedită prin caracterul sintetic și perenitatea scrisului său. Mircea Eliade afirma în acest sens: „Dacă poporul român ar dispărea de pe fața pământului şi ar rămâne o singură carte scrisă de Mihai Eminescu, lumea va şti cine au fost românii”.