Fiul lui Dumnezeu, Fiu Fecioarei Se face

Ne pregătim să întâmpinăm ziua cea mult aș­teptată, aducătoare de bune nădejdi, praznicul Bunei Vestiri, moment de a ne fortifica lupta cu păcatul, de a ne întrema sufle­tește și trupește pe calea Postului Mare, ca urcuș lăuntric către înviere, din păcat la virtute. Sfânta Biserică ne-a rânduit un popas duhovnicesc bine-venit, hrănindu-ne din viața și lumina aproape nepământeană a vieții Fecioarei Maria, care, acum, la sărbătoarea Blago­veșteniei, primește veste de la înger că va zămisli în pântecele ei pe Dumnezeu-Cuvântul, împlinin­du-se astfel prorocia vechi testamentară: „Iată fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele Lui Emanoil” (Isaia 7, 14).

Este cea mai veche sărbătoare închinată Născătoarei de Dumnezeu, căci o găsim menționată încă din secolul al III-lea. Primii creștini o numeau „Zămislirea lui Iisus”. Despre acest lucru ne încredințează Sfântul Grigorie Taumaturgul (†270) prin cuvântarea sa rostită cu prilejul slăvitului praznic. După mai bine de patru veacuri, în Răsărit, sărbătorii i s-a dat numele de Buna Vestire a Sfintei Fecioare Maria, care, în primele veacuri creștine, se ținea în ajunul Botezului Domnului, la 5 ianuarie, iar din secolul al IV-lea s-a hotărât pentru respectiva zi data de 25 martie, după o veche tradiție, care învață că în această zi a adus îngerul vestea Mariei. Cum nu se poate mai adevărat, căci până la Crăciun, 25 decembrie, sunt exact nouă luni, perioadă în care Hristos, pe Care nu l-au încăput  nici cerurile, S-a sălășluit în pântecele preacurat al Preasfintei Maici.

Așadar, dintre sărbătorile închinate Sfintei Fecioare, Buna Vestire este cea mai veche, trăgându-și existența încă din perioada primelor secole creștine. În general, sărbătoarea este prăznuită în perioada Sfântului și Marelui Post. Poate că de aceea celebrarea ei nu depășește solemnitatea altor praznice închinate Sfintei Marii. Aș îndrăzni să spun că este providențială starea aceasta. Rigurozitatea postului, rânduielile liturgice învăluie oarecum în taină proslăvirea zilei de bucurie, căci cine ar putea desluși în chip lămurit emoția Arhanghelului Gavriil trimis să-i vestească Mariei, o pământeană cu viață cerească, că va zămisli și va naște pe Creatorul Cerului și al pământului?

Neamul omenesc se îndrepta inevitabil spre pieire din vina păcatului lui Adam și al Evei, neascultători, nepostitori și lipsiți de pocăință. Măreția sărbătorii constă în faptul că Mântuitorul Iisus Hristos Se întrupează, adică Se face om, pentru a înnoi firea omenească moștenită de la Adam cel vechi. Una dintre cântările praznicului confirmă acest aspect: „În pântecele celei ce Te-a zămislit pe Tine fără de prihană, zidești din nou pe Adam”. Deci, Întruparea Mântuitorului Hristos, care se realizează fără de păcat, de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria, este o rezidire, o recreare a naturii umane, căci, prin Întrupare, Dumnezeu-Cuvântul a unit în El firea dumnezeiască şi firea omenească într-o unire nedespărțită, mai tare decât moartea, chiar decât iadul. Astfel, odată cu zămislirea din pântecele Fecioarei, devenit palat preafrumos, Hristos începe să împlinească planul mântuirii, acela de a ne dezvălui cum trebuie să fie omul cel adevărat, adică unit cu Dumnezeu și ascultător față de El.

Troparul sărbătorii Bunei Vestiri glăsuiește că „astăzi este începutul mântuirii noastre. Fiul lui Dumnezeu, Fiu Fecioarei Se face”. Aceasta înseamnă că Cel ce Se naște veșnic din Tatăl, fără mamă, în ceruri, Se zămislește născân­du-se din mamă, fără tată, pe pământ. De aceea, sărbătoarea de astăzi, deși se numește Buna Vestire a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, este şi un praznic împărătesc al Mântuitorului
Iisus Hristos, pentru că astăzi s-a întrupat om din Fecioara Maria. Dar întrucât întruparea Lui se face din Fecioara Maria, cinstim deodată cu Domnul Iisus și pe Maica Sa, Pururea Fecioara Maria.

Cu aceste gânduri în suflete să o cinstim pe Maica Domnului așa cum a făcut-o Arhanghelul Gavriil, învățând de la ea că poți trăi printre oameni, dar să te asemuiești îngerilor. Având neclintita încredințare că Dumnezeu lucrează totdeauna spre binele nostru, chiar dacă nu deslușim permanent taina marilor bucurii din existența noastră sau taina marilor încercări prin care trecem în aceste zile, să cântăm Maicii Domnului în imn de acatist: „Bucură-te prin care răsare bucuria! Bucură-te că ești scaun Împăratului! Bucură-te, tămăduirea trupului meu! Bucură-te, mântuirea sufletului meu! Bucură-te Mireasă, pururea Fecioară!”.