Fosta stareţă de la Hurezi a plecat la ceruri

Când pleacă cineva dintre noi sfâşie sufletul şi inima noastră. Chiar dacă nu este rudenie, ci prieten şi cunoscut, ceea ce a lăsat în sufletul nostru strigă către Dumnezeu: „Doamne, ai milă de cel pe care L-ai luat!“.

Pavelina stavrofora a fost trimisă de la Dumnezeu spre sfârşitul secolului al XX-lea, iar prin înţelepciunea ei şi prin darul de sus a fost străjeră a ctitoriei Voievodului Martir Constantin Brâncoveanu, Mănăstirea Hurezi din Ţara Loviştei.

Stareţa Pavelina Gagea s-a născut în comuna Jina, judeţul Sibiu, la 11 martie 1936, din părinţi binecredincioşi. Simţind de mică chemarea către monahism, la vârsta de 16 ani a intrat în Mănăstirea Hurezi ca soră începătoare. Deşi a fost alungată din mănăstire prin Decretul nr. 410 al regimului comunist, sora Parascheva a trăit în lume ca în mănăstire, fiind angajată la moara mănăstirii, sub oblăduirea vrednicei stareţe Mihaela Ghisoiu. După doi ani de pribegie s-a întors în mănăstire. Trecând prin diferite ascultări şi dând dovadă de răbdare şi supunere, sora Parascheva a fost tunsă în monahism la data de 2 iulie 1984, desăvârşind astfel chemarea tinereţilor sale. Ca monahie, maica Pavelina a fost o călugăriţă râvnitoare, iubitoare de slujbe, fiind un model pentru soborul cunoscutei mănăstiri. Datorită înţelepciunii şi simţului gospodăresc, maica Pavelina a fost aleasă de obştea mănăstirii ca stareţă a lavrei brâncovenilor, la anul 1988. Stăreţia ei a durat 20 de ani, până în anul 2008, când, din motive de sănătate s-a retras, aflând alinare în rugăciune şi oferind cu bucurie sfaturi călugăriţelor tinere.

Ca unul care am avut privilegiul de a o cunoaşte în viaţa aceasta pământească, pot mărturisi că monahia Pavelina a fost o călugăriţă de vocaţie, o rugătoare fierbinte şi un sprijin neprecupeţit pentru maicile şi surorile mănăstirii. De câte ori mergeam la maica Pavelina, o găseam cu Ceaslovul şi metaniile în mână sau citind dumnezeiasca Scriptură, încercând să desluşească sensul cuvintelor de Dumnezeu insuflate. Fiind, o vreme, internată într-un spital bucureştean şi aflându-se în grea suferinţă, maica Pavelina şi-a dorit cu înflăcărare unirea cu Mirele Hristos, prin Sfânta Împărtăşanie. „Părinte, numai Sfânta Împărtăşanie mi-a prelungit viaţa şi mi-a dat putere!“, mi-a mărturisit de multe ori, ştiind ea că cel mai important lucru al omului este sufletul său şi că prin suflet ne arătăm purtători ai Chipului lui Dumnezeu. Spre apusul vieţii nu se mai gândea la nimic altceva decât în ce stare se va afla înaintea Dreptului Judecător. În ultimele zile ale vieţii sale pe pământ, stareţa şi-a primenit sufletul, s-a împăcat cu toată lumea şi s-a rugat ca Domnul să-i primească sufletul. Înainte de a intra în coma profundă din cauza unei complicaţii la rinichi, uceniţele stareţei au auzit-o pe aceasta cântând, cu vocea tremurândă: „Aş vrea cu lacrimi să spăl zapisul greşelilor mele, Doamne, şi cealaltă viaţă a mea, prin pocăinţă, bine să-Ţi placă Ţie şi mă sprijineşte, şi mă mântuieşte, Mântuitorul meu!“. Cu această rugăciune, venerabila stareţă a Hurezilor a trecut pragul veşniciei, mutându-se lângă înaintaşele sale şi dorind să se bucure cu Mirele Ceresc, pe Care toată viaţa L-a slujit.

Personalitate duhovnicească recunoscută nu numai pe plan local, ci şi în toată ţara, trecerea la Domnul a stareţei Pavelina reprezintă o mare pierdere pentru monahismul românesc, dar mai ales pentru maicile şi surorile Mănăstirii Hurezi. Obştea de la vechea ctitorie voievodală, dar şi pelerinii au aflat în stareţa Pavelina o maică duhovnicească, un chip al blândeţii, o iubire profund trăită în Duhul Evangheliei, iar acum, după trecerea sa la Domnul, aflăm o rugătoare pentru noi toţi, cei care am cunoscut-o.

Primeşte, măicuţă, prinosul meu de mulţumire şi recunoştinţă!