Gândurile bucuriei

"Voi sunteţi lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă. Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri."

(Matei 5, 14, 16)

Duminica întâi a Postului Păresimilor reprezintă sărbătoarea întregii Ortodoxii, care aminteşte evenimentul din 11 martie 843 de la Constantinopol, când a fost restabilit cultul Sfintelor Icoane, zi care a fost considerată o nouă victorie a Ortodoxiei împotriva ereziilor vremii. În perioada care a urmat, în Bisericile din Constantinopol şi în tot imperiul, la Liturghia acestei zile, între cântarea Sfinte Dumnezeule şi Pericopa Apostolică se citea în mod solemn un document care purta numele de Synodicon. Actul condamna ereziile veacurilor trecute şi celebra memoria marilor Părinţi care au luptat pentru apărarea credinţei celei adevărate.

Duminica ce aminteşte biruinţa luminii şi adevărului asupra întunericului necredinţei este prăznuită în chip deosebit de toţi fiii Bisericii dreptmăritoare, de la o margine la alta a pământului.

Dintr-o altă perspectivă ne aducem aminte de un alt Document şi de o pagină proaspătă de istorie care s-a scris în vremurile noastre, tot în aceeaşi zi calendaristică şi liturgică din anul mântuirii 1990.

După vremuri de încercare şi răstignire a lucrării şi misiunii Bisericii Ortodoxe din România, semne noi, de mai multă libertate, se arătau atunci, în primăvara anului 1990.

La Catedrala mitropolitană din Timişoara, sub ocrotirea şi rugăciunile Sfântului Ierarh Iosif de la Partoş, proteguitorul Banatului, apărător al Ortodoxiei din trecute vremuri, soborul de arhierei a înălţat rugăciuni şi a pus mâinile în taina Hirotoniei peste învăţatul Arhimandrit Daniel Ciobotea, care devenea Episcop-vicar, aproape de ţinutul unde văzuse lumina zilei cu 39 de ani în urmă. Din satul Dobreşti, aflat în tihna ancestrală şi în ocrotirea unor dealuri domoale, la vremea tinereţilor a plecat pe cărările Teologiei, căutând adevăruri, taine şi trăiri negrăite.

Din acea Duminică a Ortodoxiei, Episcopul-vicar, Mitropolitul şi, iată, de aproape cinci ani, Patriarhul Daniel a căutat semnificaţiile profunde ale Adevărului revelat, slujind Cuvântului Care S-a făcut Trup şi S-a sălăşluit întru noi, slujind şi Bisericii Sale, pe care Fiul lui Dumnezeu a întemeiat-o în lume.

După Nicolae Cabasila, teolog al veacului al XIV-lea, Biserica, comunitate divino-umană, are forme de organizare concrete: Altarul (singurul lucru din întreaga creaţie, afară de oameni, care se unge cu Sfântul Mir), Episcopul (care sfinţeşte Altarul) şi Sfinţii (ale căror moaşte stau la baza Altarului). Între ele există o relaţie interioară, având pe Hristos centrul şi conţinutul comun (vezi Cursul de Eclesiologie al Înalt Preasfinţitului Mitropolit acad. prof. dr. Irineu Popa).

Aceste trei axe, în jurul cărora se constituie organizarea şi unitatea Bisericii, nu se pot separa între ele. Episcopul are nevoie de altar şi de sfinţi, altarul de episcop şi moaşte, sfinţii de episcop şi altar. Dacă una dintre cele trei lipseşte nu se poate săvârşi Euharistia (vezi Panayotis Nellas, Omul - animal îndumnezeit, Editura Deisis, Sibiu, 1994, pp. 110-112).

Necesitatea episcopului pentru Biserică este subliniată de Sfântul Ignatie Teoforul în "Epistola către Smirneni", astfel: "Unde se arată episcopul, acolo să fie mulţimea, precum unde este Iisus Hristos, acolo este şi Biserica universală. Fără episcop nu e îngăduit nici a boteza, nici a săvârşi Euharistia. (...) Nimeni să nu facă ceva din cele ce aparţin Bisericii fără episcop; aceea să se socotească Euharistie sigură, care e săvârşită de episcop sau de cel căruia el îi permite" (vezi Sfântul Ignatie Teoforul, Epistola către Smirneni¸ VIII, 1-2, în SPA, trad. de pr. prof. dr. Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1995, Bucureşti, p. 222).

Fiecare episcop este capul unei eparhii, al unei Biserici locale, iar episcopatul întreg, aflat în comuniune, reprezintă întreaga Biserică. Hristos îl învesteşte pe episcop cu plenitudinea harului Preoţiei pentru ca toţi preoţii să-şi aibă preoţia prin acesta şi să rămână sub ascultarea lui (vezi pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 3, p. 149).

Sfântul Ciprian al Cartaginei, vorbind despre legătura indisolubilă dintre episcop şi Biserică, spune că episcopul este acela care uneşte/reuneşte toate comunităţile eclesiale într-un singur trup: "Episcopul este unul singur, din care deţine fiecare în mod solidar o parte. Biserica este una singură, care se extinde prin dezvoltarea sa, îmbrăţişând mulţimea credincioşilor. La fel, razele sunt multe, dar lumina este una singură (...). Tot aşa, şi Biserica Domnului, împrăştiindu-şi lumina, îmbrăţişează cu braţele sale tot pământul; totuşi, una este lumina care se întinde peste tot şi unitatea ei rămâne neştirbită" (vezi Unitatea Bisericii catolice, în PSB 1, trad. de Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1995, p. 205).

Sfântul Ignatie Teoforul, în epistola Către Tralieni, arată că ascultându-l pe episcop, Îl ascultăm pe Dumnezeu, şi respectându-l, Îl respectăm pe Dumnezeu: "Toţi să respecte pe diaconi ca pe Iisus Hristos, pe episcop, care este chip al Tatălui, iar pe presbiteri ca pe adunarea apostolilor" (vezi Sfântul Ignatie Teoforul, Către Tralieni, III, 1, în SPA, trad. de pr. prof. dr. Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1995, p. 205).

În lumina acestor învăţături, ascultându-l pe episcop şi respectându-l, îl ascultăm pe Dumnezeu şi suntem aproape de El.

De la primirea Marelui Har al arhieriei peste Preafericitul Părinte Patriarh Daniel au trecut 22 de ani, aproape un pătrar de veac.

Această zi aniversară ne aduce aminte de revărsarea darurilor bogate ale Preasfântului Duh asupra persoanei sale. Apărător al credinţei şi al Bisericii lui Hristos, teolog al sintezelor, gânditor, harnic şi osârduitor, luptător, ctitor şi înnoitor al vechilor zidiri, om al vremurilor sale, demn, învăţat şi inspirat, ferm, ştiind când să mustre ori să mângâie, Patriarhul Daniel stăruie în osteneli până la capăt, dedicându-se Bisericii, de unde a primit putere multă. Bucuriile şi împlinirile Bisericii sunt adevăratele sale bucurii, încercările Bisericii sunt tristeţile lui. Episcopul, deşi este un om trăitor în lume, priveşte mai mult spre Cer, iubind veşnicia mai mult decât vremelnicia.

Înălţăm rugăciuni smerite de sănătate şi puteri sporite pentru întâiul dintre episcopii pământului românesc. Nădăjduim că Preafericirea Sa va găsi în această lucrare grea, adeseori istovitoare, şi ceasuri de linişte, iar unele dintre ele să le petreacă aşternând pe hârtie gânduri luminoase din experienţa de teolog şi arhipăstor de suflete.

Dorim ca rugăciunile şi ajutorul tuturor apărătorilor Ortodoxiei să inspire în chip bogat lucrarea Preafericirii Sale.

Închei prin cuvintele Marelui Pavel, Apostolul neamurilor: "Bucuraţi-vă în nădejde. În sârguinţă fiţi fără preget. Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc. Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură şi plângeţi cu cei ce plâng. Nu răsplătiţi nimănui răul cu rău. Cugetaţi acelaşi lucru unii pentru alţii. Purtaţi grijă de cele bune înaintea tuturor oamenilor". (Romani cap. 12).