Gheron Irodion, pustnicul tainic al Muntelui Athos, mistuit de dragostea lui Dumnezeu (II)

Citiți și: Gheron Irodion, pustnicul tainic al Muntelui Athos, mistuit de dragostea lui Dumnezeu (I)

Ce comoară ascunde Muntele Athos! Ce tezaur duhovnicesc scoate la iveală! Iar unii oameni, neștiutori, cred că „valoarea” acestui loc sunt relicvele și manuscrisele ce se găsesc în bibliotecile mănăstirilor, hrisoavele imperiale din perioada bizantină, veșmintele, coroanele imperiale…

Sigur, au și acestea valoarea lor, dar cât de mici sunt în comparație cu lucrarea Sfântului Duh care Se sălășluiește în inimile monahilor rugători! Acești „bătrânei” sunt adevărata comoară a Sfântului Munte!

Câțiva monahi au fost neîncrezători când le-am povestit despre Gheronda Irodion. În celebrele sale „Discursuri funerare”, Pericle subliniază că motivul pentru care oamenii nu cred în realizările celorlalți este invidia. Nu putem, adică, să acceptăm superioritatea celorlalți oameni din pricina invidiei noastre. Și pentru că suntem invidioși pe lucrurile pe care știm că nu le vom putea atinge niciodată, vrem să-i „coborâm” pe toți la nivelul nostru. Pentru unii ca aceștia, Gheron Irodion nu era un chip duhovnicesc, nu se potrivea „standardelor”. Era doar un bătrânel „puțin cam nebun”…

Același monah își relatează propriile nedumeriri și bănuieli cu privire la bătrânul Irodion.

„Ca să fiu sigur, am mers la Părintele Paisie (Aghioritul). Cum i-am spus de Gheronda Irodion, s-a luminat la față de bucurie. Era mulțumit, i s-a bucurat sufletul.

– Este mare ascet, mi-a spus. L-am trimis pe părintele Arsenie să-i repare acoperișul care căzuse, dar nu a primit. Stă retras într-un colț al chiliei - care mai are încă o bucată de acoperiș - și se roagă toată noaptea. Se nevoiește foarte mult.

– Gheronda, a aflat și «protosul» despre Gheronda Irodion și o să meargă să-l viziteze, să vadă dacă ceea ce se spune despre el este adevărat sau este într-adevăr nebun.

– Fii liniștit, o să-l «lucreze» și pe el, ca și pe ceilalți.

Într-adevăr, «protosul» l-a luat pe prietenul meu și s-a dus să vadă despre ce este vorba, să-și facă o părere, să dezlege «misterul».

– L-a înnebunit Gheronda Irodion, mi-a spus prietenul meu. S-a făcut foc și pară «protosul», a plecat foarte supărat și… sigur că are în față un monah nebun. S-a ostenit degeaba pe potecile înguste din Kapsala…

Celor slabi, neputincioși și celor neprihăniți își deschidea inima Gheronda Irodion, și nu celor care veneau la el din curiozitate. Pentru aceștia din urmă se închidea în sine, precum stridia în cochilia ei, și nimeni nu putea să-i intre în voie. Pe atunci și noi încă eram «copii», necăjiți, tulburați duhovnicește, neputincioși… De aceea ne acoperea cu dragostea lui și ne dădea din bogăția sa duhovnicească.”

Altă dată, au adus la Gheronda Irodion pe un alt monah, tânăr și acela, care voia să plece de la mănăstirea unde se afla. Gândul de a pleca nu îi dădea pace zi și noapte. Era iarnă. Zăpada, de zece centimetri, acoperea pământul, iar cerul era plumburiu și nici o rază de soare.

„După ce l-a ascultat ceva timp i-a spus:

– Gândurile sunt asemenea norilor care acoperă cerul și din pricina lor nu mai vedem soarele, adică harul lui Dumnezeu. Dacă vrei să te «încălzești» duhovnicește, trebuie mai întâi să alungi gândurile, altfel o să îngheți.

– Cum să alung gândurile, Gheronda?

– Nu e mare lucru la Dumnezeu ca să-ți ia gândurile, dar pentru asta trebuie să te lupți și să nu le primești, ci să le alungi.

Monahul cel tânăr nu zicea nimic, doar privea neîncrezător.

– Vrei să-ți iau gândurile? întrebă Gheronda Irodion. Să-I spun lui Dumnezeu să alunge norii și să ne încălzească soarele?, întrebă din nou.

Din nou, monahul nu a zis nimic. Gheronda Irodion a ridicat mâna spre cer și arăta ca și cum vrea să împrăștie norii.

– Plecați, nori, plecați!, spuse și imediat s-a făcut o gaură în pâlcul de nori, iar razele soarelui au început să-i scalde cu căldura lor.

Cei doi tineri monahi au rămas fără cuvinte.

– Vrei să fac așa cu mâna și să se umple pajiștea de flori? îi spuse iarăși tânărului monah.

– Nu, Gheronda, nu!, izbucni el, foarte emoționat și tulburat în același timp. S-a ridicat, i-a mulțumit, a luat binecuvântare și a plecat întărit duhovnicește la mănăstirea lui. Starea lui duhovnicească interioară se schimbase.”

Monahii care s-au nevoit foarte mult ajung adesea în suferință. De aceea, când a căzut la pat, Gheronda Irodion a primit să fie îngrijit de monahul român Meletie Ifrim, la Chilia „Sf. Gheorghe” din partea de jos a Kapsalei, unde viețuirea era mai puțin aspră. Acesta povestește că bătrânul, în ultimele sale opt zile, nu a pus nimic în gură. Se vede că își simțise de mai înainte moartea și se pregătea. Devenise galben precum ceara. Când a adormit, în Postul Nașterii Domnului, la 12 decembrie 1990, Meletie a spus că a răspândit mireasmă chilia lui.

Către sfârșitul vieții, întâlnindu-l pe un grec ce plecase în lume, i-a cerut diferite lucruri personale, inclusiv rucsacul, și a început să caute cu insistență în el. Avea în rucsac o metanie pe care i-o dăruise Părintele Paisie. Părintele a scos tot ce era în sac și privea lucrurile. „Oh, o să-mi ia metania”, s-a gândit el și s-a tulburat. A înțeles imediat că metania era o ispită, o „încercare” pentru el și și-a amintit de cuvintele Avvei Dorotei, care spunea: „Să nu dobândești mai multe lucruri decât ai nevoie, ca nu cumva inima ta să se lege de ele și să îți ceară vreun frate ceva, iar tu să nu îi dai, și astfel să preferi lucrurile materiale în locul dragostei fratelui”.

Gheronda pricepuse ce gândea călătorul și ce virtute voia să „lucreze”. Sufletul lui era o carte deschisă pentru el, întrucât era ca unul dintre acei asceți despre care vorbește „Patericul”.

Trecuseră ani și ani de când cel care a consemnat întâlnirile cu bătrânul român plecase din Kapsala. Vizitele sale la Sfântul Munte erau din ce în ce mai rare. A mers odată într-o scurtă vizită neprogramată. Când a ajuns, i s-a spus că peste o oră avea să se săvârșească slujba de înmormântare a părintelui Irodion și a rămas fără cuvinte... Erau adunați acolo toți care îl iubiseră. Athanasios, din Tesalonic, altul, din Atena, altul, din Sfântul Munte. Toți au aflat „întâmplător” despre plecarea la Domnul a părintelui, „coincidența” a făcut ca toți să fie prezenți la înmormântarea lui. Gheronda îi strânsese pe toți laolaltă...

„Aceea nu a fost înmormântare, Înviere a fost. A avut ceva înălțător, am simțit un fel de bucurie. Ne-am minunat cu toții.”

A doua zi s-au povestit toate acestea Părintelui Paisie Aghioritul. A fost și el de acord cu tot ceea ce i-am zis, a „pecetluit” totul cu ­cuvântul său: „Gheronda Irodion a intrat în Rai cu calificativul «foarte bine»”.

După mulți ani, scena s-a repetat, cu ocazia dezgropării rămășițelor pământești ale părintelui Irodion. Aceiași s-au întâlnit din nou acolo, „din întâmplare”, fără să îi fi informat cineva. Au fost prezenți toți cei care l-au prețuit și l-au iubit. Domina aceeași atmosferă de sărbătoare duhovnicească. Osemintele lui aveau culoarea galbenă, a cerii curate.

Gheron Irodion a fost un mare ascet, trăind cu o asprime și o dăruire de sine greu de înțeles pentru cei din jur. O astfel de viață nu poate fi trăită doar prin puteri omenești, ci doar atunci când Duhul Sfânt „pârjolește” inima, oferindu-i omului râvna și harul necesar pentru o asemenea renunțare totală. Părintele Irodion și-a ascuns însă marea nevoință și înălțimea duhovnicească sub vălul aparent al nebuniei. Dar pentru cei care puteau privi dincolo de această mască se dezvăluia un om cu adevărat dăruit, un mare ascet, mistuit de dragostea și smerenia față de Dumnezeu. Astfel, el rămâne un exemplu viu al sfințeniei ascunse și al desăvârșirii întru Hristos.

Dumnezeu să odihnească sufletul său și să-l încălzească în Rai, de vreme ce a suferit mult din pricina frigului în viața aceasta deșartă.

Bibliografie

Athanásios Rakovális, Pustiul Kapsálei. Sursa: http://apantaortodoxias.blogspot.gr/2013/09­­/­­­blog-post_1434.html

„Misteriosul zăvorât Irodion”, în: Ierom. Eftimie Athonitul, Din tradiția ascetică și isihastă a Sfântului Munte, trad. Ieroschim. Ștefan Nuțescu, Ed. Evanghelismos, București, 2016.

https://www.monastiriaka.gr/en/blog/elder-irodion