Grăind limba sfinţilor

Anul acesta am ales să înţeleg pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie fără a mă folosi de alte surse informative decât constatarea la faţa locului. Aşa că, în fiecare dimineaţă, în drum spre redacţie, am luat pulsul credincioşilor care aşteptau la rândul kilometric, animaţi de dorinţa de vindecare sau din recunoştinţă, ţintind către momentul în care vor putea să le vorbească sfinţilor ale căror moaşte erau adăpostite de raclele din Dealul Patriarhiei. Şi, în fiecare zi a pelerinajului, alte mii şi mii de chipuri luau cu asalt, în paşnică desfăşurare de forţe, nu atât dealul pe care-l frământau cu picioare ostenite, cât muntele acela de pe suflet pe care Domnul i-a învăţat că nu-l pot clinti decât cu multă credinţă (Marcu 11, 23). Nu ştiu cu precizie la cât se ridică numărul celor care s-au închinat la sfintele moaşte şi nici nu cred că în asta constă măreţia şi însemnătatea fenomenului care se întâmplă în Bucureşti la fiecare sfârşit de octombrie. Aşa cum la Iaşi duhul pelerinajului la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva nu stă în numărul oamenilor care, după ce aşteaptă ore îndelungi, uneori în frig şi în ploaie, reuşesc să-i atingă trupul sfânt, ci în clipele acelea în care pelerinul se apleacă asupra trupului neputrezit, şi la Sfântul Cuvios Dimitrie oamenii vin cu aceeaşi dorinţă şi îşi apleacă buzele la fel de absorbiţi de momentul sfinţitoarei întâlniri.

Ce vor fi având să spună aceşti pelerini sfinţilor de sunt dispuşi să facă atât de multe sacrificii? Şi, mai ales, în ce grai le vor fi vorbind? E un lucru greu de priceput pentru cei care nu ne încumetăm să ne adăugăm, cu smerenie şi răbdare, la trupul acesta viu pe care-l zidesc pelerinii în drumul spre sfintele moaşte. Din exterior, ca nişte martori uimiţi, folosim, spre a descrie fenomenul, cuvinte care încântă auzul, metafore meşteşugite şi expresii laudative, dar nu putem reda decât parţial (şi fără a pătrunde în profunzime) ce anume se petrece în sufletul pelerinului. Cred că toată această întâlnire, acest fenomen de care spuneam, rămâne o taină decriptată doar de destinatarii acestor bucurii şi de Cel care a făcut, din dragoste pentru noi, acum 2.000 de ani, pelerinajul mult aşteptat: din Cer pe pământ şi înapoi la Cer. În această cheie, a legăturii noastre, a tuturor, în Hristos-Pelerinul, putem şi noi "citi" întâlnirile cu sfinţenia din fiecare octombrie. Şi ne putem aduce aminte, spre o mai limpede "lecturare", de acel ucenic despre care ne vorbeşte Patericul egiptean şi care nu-l întreba niciodată nimic pe avva Antonie. "Destul îmi este să te văd, părinte", i-a răspuns acela când a fost întrebat de ce nu cere vreun cuvânt spre mântuire.

"Destul ne este să vă vedem, sfinţilor! Să ne apropiem de moaştele voastre mustind a sfinţenie, să aplecăm buzele noastre îngreunate de păcate spre mărturisire şi uşurare, să aplecăm urechile noastre spre a primi îndemnuri tainice şi mântuitoare, să zdrobim inima noastră de raclă pentru a putea vărsa, ca dintr-un teasc, lacrimi curăţitoare." Asta am auzit că spuneau, şoptit, pelerinii. Şoaptele lor nu pot fi însă sesizate nici în viermuiala oraşului de peste zi, nici în liniştea din crucea nopţii, ci doar în liniştea pe care ne-o dă crucea asumată zi de zi întru Domnul.

Deşi foarte veche (dar nu vetustă!), pare o limbă nouă pentru lumea de azi. La fel de nouă cum a fost acum 2.000 de ani când acest popor primea alfabetul credinţei de la Sfântul Andrei. Acest apostol "întâi chemat" s-a întors, pentru a doua oară în ultimii 15 ani, pe pământul în care L-a propovăduit pe Dumnezeu Cuvântul, pentru a grăi cu fiii săi duhovniceşti în limba sfinţilor. E o limbă care nu vine de la oameni - "specialişti" în babilonie - şi nu e turnată în cuvinte omeneşti, pentru că Duhul Sfânt Însuşi o grăieşte în noi (Marcu 13, 11). Noi nu trebuie decât să ne pregătim inimile ca pe un amvon de la care El va vorbi. Iar drumul pe care-l parcurgem plecând de acasă, trecând în rândul de pelerini, până la racla cu sfintele moaşte nu e decât drumul inimii noastre de la lemn obişnuit, nerindeluit, la amvonul de unde să se poată predica Evanghelia dobândirii Duhului Sfânt.