Este vorba de lucrarea Proniei, totuși: în îndepărata Suedie, în mijlocul unor păduri și lacuri, lângă un oraș modest ca întindere și locuitori, să poți avea propria biserică ortodoxă! Cumpărată, achitată, restaurată integral, împodobită, chiar cochetă. Acea cochetărie care amintește de fecioarele înțelepte ieșite în calea Mirelui, gătite, primenite, cu candelele pline de untdelemn. Căci așa se cuvine să-L întâmpinăm pe Împăratul: cu tot ce avem mai bun („ale Tale dintru ale Tale”), mai proaspăt, mai curat, mai de preț. Minimalismul sau precaritatea nu-și au locul aici; la fel, necurăția, amestecul nepotrivit, fracția...
Iconografia Maicii Domnului
În toate bisericile regăsim în prim plan icoana Maicii Domnului în brațe cu Pruncul Sfânt, Domnul nostru Iisus Hristos. Acest lucru arată evlavia deosebită a creștinilor ortodocși pentru Maica Domnului. Aceasta izvorăște din credința Bisericii mărturisită la Sinodul al treilea Ecumenic de la Efes din anul 431 despre Sfânta Fecioară Maria. Ea este, după cum au mărturisit Părinții de la acest sinod, Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioară. Adică „L-a purtat în sine pe Dumnezeu de necuprins” și este „cu adevărat Născătoare de Dumnezeu”, pentru că Cel Care S-a întrupat de la Duhul Sfânt în pântecele ei este Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Icoana Maicii Domnului se deosebește de cele ale sfinților atât prin varietatea tipurilor iconografice, dar și prin evlavia deosebită a credincioșilor în casele cărora regăsim chipul plin de dragoste maternă al Preasfintei Fecioare Maria.
Din Tradiție știm că primele trei icoane în cinstea Maicii Domnului au fost pictate de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca în epoca apostolică. Una aparține tipului de icoană numită „Milostiva“ (Eleousa), alta este „Călăuzitoarea“ (Odighitria), iar a treia este reprezentarea Maicii Domnului fără Pruncul Sfânt. După unii cercetători, se pare că această icoana ar fi semănat cu cea a Sfintei Fecioare Maria cunoscută ca Deisis, adică orantă adresându-se Domnului nostru Iisus Hristos. Deci în toate aceste icoane se subliniază cinstirea Sfintei Fecioare prin raportarea ei la Fiul ei Dumnezeiesc, Mântuitorul Iisus Hristos.
Cea mai veche mărturie despre icoanele pictate de Sfântul Luca în cinstea Maicii Domnului este din secolul 6 și i se atribuie lui Teodor „Anagnostul”, lector (citeț) la Catedrala „Sfânta Sofia” din Constantinopol. El consemnează că, la jumătatea secolului 5, împărăteasa Eudoxia a trimis la Constantinopol de la Ierusalim icoana Maicii Domnului „Călăuzitoarea” cumnatei sale, împărăteasa Pulheria.
Pe lângă aceste icoane pictate de Sfântul Evanghelist Luca, tradiția creștină vorbește și despre o icoană a Maicii Domnului nefăcută de mână, adică zugrăvită în chip miraculos fără intervenție umană. Această icoană este cea numită „a Stăpânei Noastre din Lidda”.
Toate aceste imagini sfinte ale Maicii Domnului mărturisesc evlavia pe care au avut-o creștinii încă din epoca apostolică față de Sfânta Fecioară Maria. Ceea ce facem noi astăzi în Biserică nu este decât să păstrăm și să sporim această evlavie pe care am moștenit-o de la ei, dar și de la moșii și strămoșii noștri față de cea pe care o numim cu atât drag și credință Maica Domnului.



.jpg)