Iertarea păcatelor, dar de la Dumnezeu

Evanghelia Duminicii a 2-a a Sfântului şi Marelui Post al Sfintelor Paşti aduce aminte de trecerea Mântuitorului Iisus Hristos prin Capernaum, nu prea departe de Marea Galileei, loc în care a făcut nenumărate minuni.

Cei care citesc paginile Sfintei Scripturi îşi aduc aminte că, în Sinagoga din Capernaum, Mântuitorul a vorbit despre Trupul şi Sângele Său, despre Pâinea care S-a coborât din cer. Aceasta a fost una dintre cele mai importante cuvântări pe care Mântuitorul le-a adresat ucenicilor şi tuturor celor care-L urmau. În acelaşi loc, Mântuitorul a săvârşit minunea vindecării unui slăbănog.

Altădată în Ierusalim, Domnul a vindecat la scăldătoarea Vitezda pe cel care nu mergea pe picioarele lui de 38 de ani. Acum alt slăbănog era adus înaintea Lui într-un mod atipic, întrucât în jurul casei unde se afla Mântuitorul era mulțime rar întâlnită, încât cei patru care îl purtau pe slăbănog pe o targă au fost nevoiţi să-l coboare prin acoperișul casei.

Ne întrebăm de ce oamenii nu s-au dat la o parte, de ce nu au arătat atenție acestui bolnav purtat de patru binevoitori dorind să ajungă la Mântuitorul, ci au ales să rămână indiferenţi? Pentru că şi atunci, dar şi acum, sunt oameni insensibili care vor să-şi îndeplinească cu orice preț doar propriile gânduri şi fapte. Nu au uneori grijă nici de cel bolnav. Acest lucru se întâmplă mai ales în cetăți aglomerate, dar unde sunt puţini oameni cu suflet.

Acolo, pe lângă mulţimea care dorea să audă cuvintele Mântuitorului, ne spun evangheliștii sinoptici, erau şi cărturarii, mai-marii poporului, care doreau să-L prindă pe Mântuitorul în cuvânt, îi ascultau învăță­turile şi iscodeau orice afirmații întrucât la iudei exista o lege: cei care spuneau blasfemii erau omorâţi cu pietre. Niciodată nu i se permitea cuiva să spună un cuvânt împotriva lui Dumnezeu. Așadar, cărturarii aşteptau ca Domnul să spună cuvinte nepotrivite, după părerea lor, pentru a avea soarta celor care aduceau blasfemie.

Când Mântuitorul a spus: „Iertate îţi sunt păcatele” celui care fusese adus înaintea Lui, despre care nu ştim de câți ani era suferind, aceştia au cârtit în inima lor: „Ce vorbeşte Acesta? Cine poate ierta păcatele decât numai unul singur, Dumnezeu?” Dar El, cunoscătorul gândurilor şi al inimilor, a spus: „Ce este mai uşor a zice slăbănogului: Iertate îţi sunt păcatele, sau a zice: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă? (Marcu 2, 9)

Deși Mântuitorul a săvârșit atât de multe minuni, atitudinea oamenilor a rămas împietrită, cum suntem şi noi de cele mai multe ori astăzi pentru că nu ascultăm și nu împlinim cuvintele Lui.

Evanghelia Duminicii a 2-a din Postul Mare este aşezată în mod inspirat în acest răstimp special din cursul anului bisericesc când dorim să ne schimbăm viaţa, ieșind din împietrire. Dorim să ne schimbăm felul de a fi şi de a gândi pentru că aceasta este de fapt pocăinţa, fiecare realizând-o după râvna şi dorinţa sa.

Învăţăm că iertarea poate fi dăruită numai de Mântuitorul Hristos prin Biserica pe care El a întemeiat-o și al cărei Cap este. Dacă un om a greşit o dată sau de mai multe ori, dar pune început bun, Biserica îi oferă iertarea prin harul Preasfântului Duh şi prin lucrarea slujitorilor ei, întrucât Mântuitorul, îndată după Învierea Lui, a oferit acest dar ucenicilor: „Luaţi Duh Sfânt. Cărora le veţi ierta păcatele, le vor fi iertate, şi cărora le veţi ţine, ţinute vor fi” (Ioan 20, 22-23).

Iertarea o primim atunci când o cerem cu stăruinţă, când facem pocăinţă, când ne asemănăm celor de altădată care au devenit dascăli ai pocăinţei prin ceea ce au spus, au făcut și prin lacrimile vărsate.

În viaţa celor care doresc să fie următori ai Mântuitorului există un permanent război al gândurilor, pe care Sfinții Părinți l-au numit Războiul nevăzut, căruia trebuie să îi opunem rugăciunea, gândul curat şi îndreptat către Dumnezeu.

Un părinte filocalic, Marcu Ascetul, spune: „Aşa cum focul nu rămâne niciodată cu putere în apă, tot aşa gândurile cele rele, cele necurate nu rămân prezente în inimile cele iubitoare de osteneală”. Omul care nu va îngădui gândurilor străine să-şi facă loc în inima lui, chiar dacă va avea de luptat, va birui.

Sfinții Părinți recomandă rugăciunea cea mai scurtă:

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul, numită a inimii sau din toată vremea. Recunoaşterea Mântuitorului ca Fiu al lui Dumnezeu, singurul care are putere să ne mântuiască, dar şi înțelegerea stării noastre de păcătoșenie, unită cu permanenta rugăciune rostită cu toată inima, poate izgoni din inimă gândurile necuviincioase care pot deveni într-o zi patimi și ne pot aduce robie sufletească.

Felul nostru de a gândi și făptui ne apropie sau ne îndepărtează de Dumnezeu. Am putea schimba gândurile rele cu cele bune, cu rugăciunea curată şi stăruitoare, pe care și Sfântul Grigorie Palama o recomanda ucenicilor, monahi şi credincioși din cetate care doreau să se curăţească de patimi şi să ajungă la vederea luminii dumnezeieşti, aşa cum s-au învrednicit cei trei Apostoli care au fost împreună cu Domnul pe Muntele Taborului şi au văzut Slava Lui.

Omul bolnav din Evanghelie n-ar fi putut ajunge singur în faţa Mântuitorului; el a fost adus de patru oameni. Cine erau aceștia nu ştim! Erau fraţi, rudenii, prieteni, vecini ori oameni sensibili la suferinţa lui, care au lăsat treburile lor, grijile de fiecare zi şi l-au dus pe paralitic îna­in­tea Mântuitorului cu dorinţa de a-l vindeca şi de a-i alina suferinţa?

Cineva spunea că fiecare dintre noi trebuie să fie fericit dacă are patru prieteni adevăraţi în viaţă, după numărul celor care l-au adus înaintea Mântuitorului pe neputinciosul din Capernaum. Deși considerăm că avem mulți prieteni pe care i-am întâlnit în anumite împrejurări, prietenii adevăraţi sunt rari şi pentru aceasta sunt foarte preţioşi. S-a şi spus că prietenii sunt mai presus decât rudeniile de sânge care, moştenite, uneori te onorează, alteori nu, dar prietenii constituie cu adevărat dar de la Dumnezeu.

Sfinții Părinți ne recomandă să avem prieteni care se roagă mai mult decât noi, și mai virtuoși pentru a învăţa de la dânşii. Prietenii trebuie să fie mai buni ca nu cumva să te tragă în jos, ci să te ajute să urci. Prietenul adevărat este foarte rar întâlnit. Câţi dintre noi îşi mai fac timp ca să meargă la un om paralizat sau grav bolnav? Câţi îşi mai găsesc timp ca să-l ajute aşa cum l-au ajutat cei patru pe slăbănogul din Evanghelie? Biserica ne îndeamnă să fim atenţi la suferinţele altora. Dumnezeu lucrează prin oameni aleşi care pot săvârși fapte asemenea celor patru prieteni devotați din Evanghelie.

Mântuitorul se afla în Capernaum pentru a face bine, pentru a-i ajuta pe oameni şi acest lucru s-a văzut din istorisirile Evangheliilor, dar erau câţiva, potrivnici ai Mântuitorului. Acestora le-a spus: „Pentru ce cugetaţi acestea în inimile voastre?”

Din nefericire, constatăm că adversarii de atunci sunt prezenţi în toate vremurile. Cu sau fără motive, ei găsesc cuvinte împotriva Evangheliei, împotriva Domnului, împotriva celor care împărtăşesc credinţa în Mântuitorul Hristos.

Fericiţi sunt cei care au curajul mărturisirii apartenenţei lor la învăţăturile Mântuitorului. Atitudinea a rămas ostilă ca şi în vremea Mântuitorului, lovindu-L de multe ori și până la urmă răstignindu-L.

Adversarii Mântuitorului nu pot să vadă lumina faptelor pe care Le-a săvârşit şi pe care mulţi dintre urmaşii Săi le săvârşesc încă; atitudinii lor trebuie să opunem rugăciunea şi răbdarea. Mântuitorul Le-a spus câteva cuvinte, dar ei nu au înţeles adevărul și profunzimea acestora: „Ce este mai uşor a zice slăbănogului: Iertate îţi sunt păcatele, sau a zice: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă?~ (Marcu 2, 9) Aceleaşi cuvinte Mântuitorul le spune adversarilor Săi şi astăzi, iar noi rămânem să împlinim cuvintele Lui indiferent de atitudinea unora sau altora, duşmani şi potrivnici ai adevărului.

Mântuitorul a deplâns Capernaumul, locul unde a săvârşit această minune şi unde a făcut multe alte semne ale milostivirii Sale, zicând: „Şi tu, Capernaume: N-ai fost înălţat până la cer? Până la iad te vei coborî. Căci de s-ar fi făcut în Sodoma minunile ce s-au făcut în tine, ar fi rămas până astăzi~ (Matei 11, 23). Oamenii de acolo care se aflau la răscrucea multor drumuri, într-o zonă comercială cu multe naţionalităţi, au rămas împietriţi, chiar dacă au văzut mulțimea minunilor săvârşite de Domnul. Cei care ajung la Capernaum și sunt astăzi pelerini în Ţara Sfântă pe urmele Domnului, chiar în sinagoga unde El a vorbit despre Trupul şi Sângele Său, constată că această cetate este pustie. Tot așa se întâmplă cu locurile unde oamenii au inima împietrită: aceștia se pierd, iar locurile unde au viețuit sunt părăsite. Cetatea Ierusalimului are încă viaţă, sunt oameni mulţi care vin de la marginile pământului; Betleemul la fel şi alte locuri, dar Capernaumul s-a „pogorât până la iad” , după cum a spus Mântuitorul, întrucât nu a primit cu drag cuvintele rostite atunci şi mai ales nenumăratele minuni.

Rugăciunea pe care o înălțăm cu toată inima poate să ne aducă iertarea și darul pe care slăbănogul le-a primit de la Mântuitorul: „Iertate îţi sunt păcatele”. Atitudinea noastră de recunoştinţă, de urmare a Mântuitorului, aduce negrăita Sa milostivire și iubire faţă de omul aflat în suferinţă și păcate. Iubirea şi milostivirea lui Dumnezeu să le cerem şi să le primim mai ales în această perioadă specială când trebuie să ne curăţim simţirile ca să-L vedem pe Hristos strălucind cu neapropiata lumină a Învierii Sale.